Fostul şef al ANI Horia Georgescu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul privind despăgubirile de la ANRP.

Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport și coordonatorul Departamentului pentru Educație Națională, semnalează numărul redus al locurilor de cazare din campusurile universităților din România, oferta limitată de variante care să acopere solicitările de cazare din partea studenților, dar și situația precară a infrastructurii,  cauzată de reabilitări sumare, incomplete, întârzierea proiectelor de modernizare a campusurilor universitare, în contextul creșterii numărului de studenți, al nevoii de acoperire a unor servicii de calitate, la standarde europene, pentru un învățământ superior de nivel european. 

„Dl. Mihai Chirica este dator ieșenilor să ofere imediat explicații după ce presa de investigații din Iași a relatat că acesta și-a mai achiziționat o altă casă într-un cartier de lux al Iașului. Asta la nici 2 luni de la scandalul național când s-a aflat că a mai achiziționat o altă proprietate de 250.000 pe numele copilului de 11 luni, pe lângă alte 3 proprietăți evaluate fiecare la peste 250.000 euro, dobândite ori prin donații suspecte, ori aparținând rudelor care habar nu aveau de ele.

Doamna deputat prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, doamna deputat Alina Teiș, doamna deputat Rodica Boboc și domnul deputat Cristinel Romanescu, membrii ai Comisiei, au primit astăzi, 04 iunie 2019, o delegație de elevi care au participat la Forumul Național al Copiilor, desfășurat sub patronajul Organizației Salvați Copiii.

Liviu Dragnea va fi înlocuit oficial și din funcția de simplu deputat. Dacă la partid locul i-a fost luat de Viorica Dăncilă, iar la conducerea Camerei Deputaților de Marcel Ciolacu, scaunul de deputat îi va fi luat de un nume mai puțin cunoscut, Petre Cioabă. Acesta va depune jurământul miercuri pentru a ocupa funcția de deputat în locul lui Liviu Dragnea.

În urma alegerilor desfășurate în 26 mai, deputatul PNL Marius Bodea consideră că prezența în număr foarte mare a ieșenilor la acest scrutin europarlamentar reprezintă „o speranță pe care ne-o punem în viitorul orașului nostru și în faptul că schimbarea pe care ne-o dorim cu toții va merge până la capăt. Fără jumătăți de măsură, fără complicități, fără rest”.

Ne îndreptăm spre un deznodământ trist, dar așteptat de către toți oamenii realiști: puține sau nici un amendament al Opoziției înaintea votului Bugetului de Stat nu va trece. Asta înseamnă bani la fel de puțini pentru regiunea Moldovei și continuarea campaniei de batjocorire a ieșenilor de către PSD-ALDE.

A fost semnată inițiativa „Alianței Vestului“ de către primarii din Timișoara – Nicolae Robu, Arad – Gheorghe Falcă, Oradea – Ilie Bolojan și Cluj-Napoca – Emil Boc, un for informal în sprijinul proiectelor mari de investiții. Pe lângă un semnal de unitate al administrațiilor publice performante din arcul intracarpatic, această inițiativă arată și disperarea autorităților față de lipsa de implicare a guvernului pentru dezvoltarea României.

În decembrie 2017, înaintea votării legii bugetului de stat pe anul 2018, alături de președinții filialelor PNL din județele Moldovei, ne-am asumat că vom susține proiectele majore de infrastructură ale regiunii noastre: autostrăzi si șosele de centură pentru municipiile reședintă de județ. 

Stimate Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis,

Mă adresez Dumneavoastră pentru că, după cum știți, dezbaterile din ultima perioadă cu privire la Autostrada Moldova-Transilvania au o concluzie clară: din cauza actualului Guvern, acest proiect este blocat! În acest sens, vă propun să aveți în vedere o soluție concretă pentru acest proiect vital pentru întreaga regiune a Moldovei și pentru România: introducerea autostrăzii Moldova – Transilvania (Târgu-Mureș - Ditrău - Târgu Neamţ – Iaşi - Ungheni) ca subiect de discuție în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.


Pagina 1 din 15

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top