Un membru al Casei Regale a României va ajunge în faţa judecătorilor de la Iaşi. Fiul Principesei Ileana a României şi al arhiducelui de Habsburg este acuzat de procurori de distrugere. Dominic Lothringen de Habsburg nu a avut grijă de conacul din Poieni, care i-a fost retrocedat, şi l-a lăsat să se distrugă bucată cu bucată, spun anchetatorii. Din clădirea istorică a mai rămas un zid şi câteva cărămizi, scrie Digi24.

Polițiștii din Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

Zeci de echipaje ale Poliției Municipale, Jandarmeriei și Poliției Locale au înțesat azi noapte municipiul Bârlad, după ce în cursul serii de marți – 23 iulie, mai mulți indivizi înarmați cu răngi și spray-uri cu substanțe lacrimogene au atacat un autoturism și conform relatărilor martorilor, au luat cu forța o femeie și un copil.

Un bărbat urmărit la nivel național a fost identificat de polițiștii suceveni, după ce a spart un autoturism și a furat mai multe sticle cu băuturi alcoolice. Totul s-a petrecut pe raza orașului Broșteni.

Pesedistul Nedelcu, dezvoltator imobiliar și proprietar de vilă de fițe în municipiul Iași s-a pretat la o afacere sordidă cu o casă de la Podu Iloaiei. Consilierul local Vlad Nedelcu este în centrul unei dubioase afaceri imobiliare a cărei victimă este un bătrân din Podu Iloaiei. Acesta susține că a rămas fără casă după ce a fost înșelat de familia fostului primar din Popești, Niculae Mocanu. Ulterior, Nedelcu i-a dat fiului lui Mocanu o mașină și un teren la schimb și a devenit proprietarul imobilului, cerând în instanță evacuarea din casă a lui Calancea. Procurorii au început urmărirea penală în acest caz pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și distrugere.

Un bărbat în vârstă de 80 de ani din Podu Iloaiei riscă să ajungă în stradă la cererea unui consilier local PSD al municipiului Iași. Costache Calancea susține că a fost păcălit să-i dea casa lui Niculae Mocanu, fost primar în Popești, care i-a promis că va avea grijă de el până la sfârșitul vieții.

„În primul rând, Iașul este deficitar la spații verzi. Iașul are, în varianta optimistă, 10 mp de spațiu verde pentru fiecare ieșean în zonele cu densitate mare a populație. Este o situație alarmantă, în condițiile în condițiile în care legea naţională prevede minimum 20 mp/locuitor, directivele europene 26 mp/locuitor, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii 50 mp/locuitor”, arată deputatul liberal Marius Bodea într-un comunicat de presă.

Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut, aseară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău pentru distrugere, loviri şi alte violenţe, tulburarea liniştii publice şi ultraj.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, Mona Alexa, a precizat că, vineri, în localitatea Poiana din comuna Deleni a existat un incident ‘de o amploare relativ mare’ la un bar din localitate. ‘Din păcate, la intervenţia poliţiei, persoanele aflate acolo nu au avut atitudinea care ar fi trebuit. Ca atare, în acest moment s-a înregistrat cauză penală, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, unde avem trei acte materiale, distrugere – două acte materiale, tulburarea ordinii şi liniştii publice – un act material. Şi, din păcate, cel mai grav, se efectuează cercetări în momentul de faţă şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, comis bineînţeles în dauna unei persoane vătămate care ar putea fi poliţist de poliţie judiciară‘, a declarat Mona Alexa.

În urma audierilor, care s-au terminat în jurul orei 18,00, un bărbat de 33 de ani este suspectat pentru toate cele patru infracţiuni. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. Au fost audiate mai multe persoane în acest dosar în care au fost depuse plângeri din partea persoanelor lovite. O altă plângere a fost făcută de Inspectoratului Judeţean de Poliţie, după ce o maşină de poliţie a fost distrusă.

Vineri seară un echipaj de poliţie a fost solicitat să intervină pentru a aplana un conflict izbucnit în barul din Poieni între câţiva tineri. Scandalul a degenerat atunci când în zonă a ajuns echipajul de poliţie. Tinerii au încercat să îi atace pe oamenii legii şi le-au spart geamurile maşinii cu care ajunseseră la faţa locului.

Pentru a aplana conflictul, în sprijin au fost solicitaţi să intervină poliţiştii de la Hârlău, un echipaj de ambulanţă şi unul SMURD. Doi dintre scandalagii au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la Spitalul Municipal Hârlău, unde au primit îngrijiri medicale. Ulterior, unul dintre aceştia a fost dus la audieri la postul de poliţie din Hârlău. Tot acolo au ajuns şi alte persoane martore la incident. (Agerpres/ FOTO

Furtunile violente din ultima lună au pus la pământ 27.000 de hectare de pădure din judeţul Suceava.

Trei români angajați în construcții care lucrau la renovarea unei școli din orașul german Dortmund au vandalizat pereții pe care îi lucraseră după ce angajatorul i-a amânat cu plata salariului.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            
Go to top