Vineri, 20 07 2018
Fondatoarea Grupului Conex este încarcerată la Penitenciarul pentru femei de la Bacău, executând o pedeapsă de 5 ani. Firma a plătit integral prejudiciul stabilit de instanță – 13,49 milioane de lei. Totul pentru a obține clemența Justiției în vederea eliberării condiționate la termenul minim prevăzut de lege. Avocații calculează că, îndeplinindu-se mai mulți factori, Tereza Prisecaru ar putea executa doar jumătate din pedeapsă. Avocatul Ionel Nechita consideră însă nedreaptă condamnarea: „S-a grăbit cu plata”. Tereza Prisecaru intră în Topul celor mai mari cinci prejudicii recuperate de statul român în urma unor dosare DNA.

 

Tereza Prisecaru, co-fondatoare, alături de soțul ei, al grupului industrial Conex, a plătit cei 13.493.080,3 lei, stabiliți drept despăgubiri de către instanță pentru acoperirea prejudiciului în cazul Dosarului „Nuclearelectrica“. Aceasta a socilitat instanței ridicarea sechestrului asigurator pus pe avere. Primul termen de judecată este stabilit pentru data de 12 aprilie.

Fondatoarea Grupului Conex este încarcerată la Penitenciarul pentru femei de la Bacău, executând o pedeapsă de 5 ani. Firma a plătit integral prejudiciul stabilit de instanță – 13,49 milioane de lei. Totul pentru a obține clemența Justiției în vederea eliberării condiționate la termenul minim prevăzut de lege. Avocații calculează că, îndeplinindu-se mai mulți factori, Tereza Prisecaru ar putea executa doar jumătate din pedeapsă. Avocatul Ionel Nechita consideră însă nedreaptă condamnarea: „S-a grăbit cu plata”. Tereza Prisecaru intră în Topul celor mai mari cinci prejudicii recuperate de statul român în urma unor dosare DNA.

 

Tereza Prisecaru, co-fondatoare, alături de soțul ei, al grupului industrial Conex, a plătit cei 13.493.080,3 lei, stabiliți drept despăgubiri de către instanță pentru acoperirea prejudiciului în cazul Dosarului „Nuclearelectrica“. Aceasta a socilitat instanței ridicarea sechestrului asigurator pus pe avere. Primul termen de judecată este stabilit pentru data de 12 aprilie.

Senatul a adoptat tacit, adică fără niciun fel de dezbatere și fără vreun vot în plen, proiectul de lege depus de opt parlamentari UDMR de modificare a Codului penal, Codului de procedură penală și a Legii privind executarea pedepselor.

După cum a arătat digi24.ro, proiectul a fost depus pe 8 martie sub semnătura senatorilor UDMR Császár Károly Zsolt, Cseke Attila-Zoltan, Fejér László-Ödön, Novák Csaba-Zoltán, Tánczos Barna și Verestóy Attila, precum și a deputaților UDMR Ambrus Izabella-Agnes și Márton Árpád-Francisc.

Din martie până astăzi, Camera superioară condusă de Călin Popescu Tăriceanu nu a dezbătut în plen proiectul de lege și nici nu s-a pronunțat prin vot asupra lui.

Proiectul vizează modificarea art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal, referitor la pedeapsa care se poate acorda în cazul concursului de infracțiuni. Mai precis, inițiatorii și-ar dori o reducere a pedepselor, prin micșorarea sporului care se acordă în cazul concursului de infracțiuni.

În forma actuală, Codul penal prevede: „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”. Reprezentanții UDMR ar dori ca prevederea să sune altfel: „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor care nu depășește jumătate din pedeapsa principală”.

Udemeriștii ar dori și ca orice persoană trimisă în judecată să beneficieze de circumstanță atenuantă dacă a acoperit prejudiciul până la primul termen de judecată.

Modificări ar dori UDMR să aducă și la prevederile din Codul penal referitoare la liberarea condiționată.

În prezent, liberarea condiționată este posibilă după executarea a minimum două treimi din pedeapsă, în cazul pedepselor care nu depășesc 10 ani, respectiv a cel puțin trei pătrimi, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul pedepselor mai mari de 10 ani.

Parlamentarii minorității maghiare vor ca liberarea condiționată să fie posibilă după executarea a cel puțin jumătate din pedeapsă, în cazul pedepselor care nu depășesc 10 ani, respectiv a cel puțin două treimi, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul pedepselor mai mari de 10 ani.

Prin modificările propuse la Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, UDMR dorește ca regimul închis de detenție să poată fi aplicat doar persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență. Forma actuală a legii condiționează regimul închis doar de cuantumul pedepsei (între 3 și 13 ani).

Inițiatorii UDMR mai vor ca regimul semideschis să se aplice condamnaților pentru fapte comise fără violență, în cazul pedepselor între 3 și 13 ani. În fine, de regim deschis ar trebui să beneficieze inclusiv cei condamnați pentru fapte comise cu violență, atâta timp cât au primit pedepse de cel mult 1 an.

Printr-un nou alineat propus a fi introdus în lege, cei care au primit pedepse de până la 1 an, pentru fapte comise fără violență, ar urma să-și execute pedeapsa în arest la domiciliu.

Deci, pentru pedepsele de până în 10 ani, 50% în loc de 66%, iar pentru pedepsele de peste 10 ani, 66% în loc de 75%, dar nu mai mult de 15 ani.

Tribunalul Ilfov a respins luni cererea de eliberare condiţionată a lui Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de detenţie în dosarul transferurilor de jucători.

 

Decizia magistraţilor Tribunalului Ilfov este definitivă.

 

Fostul jucător de fotbal american O.J. Simpson a fost eliberat condiţionat, după ce acesta şi-a petrecut ultimii nouă ani în spatele gratiilor pentru un jaf armat din Las Vegas, transmite CNN, conform news.ro.

 

„O.J. Simpson a fost eliberat, este un om liber”, a declarat Brooke Keast, purtător de cuvânt al Sistemului Penitenciar din Nevada.

 

Un politician controversat, condamnat definitiv anul trecut la trei ani de închisoare într-un dosar de luare de mită va fi eliberat.              

 

Este vorba despre fostul deputat Alin Trăşculescu. Judecătoria Focșani a decis eliberarea condiționată a sa.

 

Gregorian Bivolaru va fi eliberat condiţionat, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița nu au contestat decizia de eliberare dată ieri de Judecătoria Bistriţa.

 

Tribunalul Constanţa a decis că Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi aflat la Penitenciarul Poarta Albă, va fi eliberat condiţionat.

 

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis că Mircea Băsescu poate fi liberat condiţionat. Hotărârea este definitivă şi va fi pusă în aplicare imediat ce Penitenciarul Poarta Albă va primi minuta din partea Tribunalului.

 

Judecătoria Ploieşti, de acord cu eliberarea condiţionată a lui Gheorghe Ştefan, pentru că „are o atitudine de acceptare a autorităţii”.

 

Tribunalul Constanța va judeca pe 4 septembrie contestaţia procurorilor DNA împotriva deciziei de eliberare condiţionată din penitenciar a lui Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, anunţă Agerpres. Decizia instanţei va fi definitivă.

 

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top