fbpx
 
REPORTER DE IAȘI a fost singura publicație care a tras de mai multe ori alarma referitor la situația de la Poli. Președintele de la Poli vrea să afle autorii textului în care s-a susținut că a agățat online o fată pentru sex în grup. Unul dintre fondatorii aplicației spune că va furniza anchetatorilor numărul de telefon utilizat la momentul la care a fost creat contul. Chiar dacă a fost o cartelă, se poate afla când, de câte ori, numerele apelate și de unde a fost utilizată. 

Președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, susține că toată povestea legată de așa-zisa întâlnire amoroasă cu o studentă de la UMF, poveste publicată de un site de sport din București în toiul scandalului de la club, este o invenție făcută cu scopul de a-i strica imaginea. Dacă se va demonstra că este o înscenare, avocatul Ionel Nechita consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni. Unul dintre acționarii de la Floca - platforma online de „agățat” unde s-ar fi înscris Ambrosie - admite că oricine poate face cont oricui pe aplicație, dar spune că va oferi toate informațiile necesare organelor de cercetare penală pentru a se afla cine a creat contul.