fbpx
 
Aflat în vizită la Galați, liderul AUR George Simion a avut un derapaj verbal grav la adresa USR în timp ce se saluta cu oamenii pe stradă.

Co-președintele AUR, George Simion, a publicat pe contul său de youtube, o înregistrare audio în care susține că este vorba de deputatul PNL, Cosmin Șandru, în timp ce încerca să-l convingă pe deputatul AUR, Ciprian Titi Stoica să lipsească marți de la votul moțiunii.  Șandru neagă că ar fi negociat și oferit funcții. Simion a anunțat în cursul zilei de luni că înregistrările au fost trimise la DNA.

Diana Șoșoacă, George Simion și Claudiu Târziu vor primi o amendă de 15.000 de lei fiecare, în urma protestelor care au avut loc luni în București.

Liderul AUR George Simion solicită Ministerului Afacerilor Externe să intervină pe lângă autorităţile de la Chişinău să îi permită accesul pe teritoriul Republicii Moldova, ca demnitar al statului român, el susţinând că este blocat la vama Leuşeni, unde a fost informat că are interdicţie de a intra în această ţară până în 2023.

Preşedintele Alianţei pentru Unitatea Rromilor – AUR, Alecu Ionel, îl acuză de furt şi înşelăciune pe George Simion, preşedintele Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor. Concret, Simion este acuzat că şi-a însuşit acronimul „AUR”, creând astfel la alegeri confuzie în rândul electoratului rrom, informează Antena 3, citată de Epoch Times.

Mandatul lui Francisc Tobă, deputat ales pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor, nu a fost validat, luni, de comisia de validare, a anunţat liderul AUR, George Simion.

Francisc Tobă nu va face parte din noul Parlament. George Simion, copreședintele formațiunii AUR, a decis să nu îi valideze mandatul pentru Camera Deputaților după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la fapte grave comise de acesta în 1989, scrie realitatea.net.

Copreşedintele AUR, George Simion, afirmă că forurile partidului pe care îl conduce analizează „foarte serios" documentele în cazul lui Francisc Tobă, în urma acuzelor că acesta ar fi fost implicat în reprimarea Revoluţiei din 1989, dar a menţionat că va veni la Timişoara pentru a fi alături de „revoluţionari adevăraţi".

Viitoarea senatoare a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Diana Șoșoacă, a povestit, luni, în fața jurnaliștilor, cum l-a sfidat pe președintele Klaus Iohannis în întâlnirea de la Palatul Cotroceni, unde au avut loc consultările politice.

În timp ce negocierile dintre PNL-USR PLUS și UDMR s-au blocat la împărțirea funcțiilor, liderii PSD s-au pus la masa discuțiilor cu AUR, partid care a intrat în Parlament și cu care ar putea colabora în viitorul legislativ. Potrivit informațiilor Gândul.ro, președintele AUR, George Simion, a avut o discuție cu președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu. În fotografiile prezentate de publicație apare și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Pagina 6 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31