fbpx
 
Comitetul investigativ al Federaţiei Ruse a deschis un dosar de terorism în cazul exploziei de la metroul din Sankt Petersburg. Luni după-amiaza, la metroul din Sankt Petersburg, un dispozitiv artizanal a explodat între staţii, provocând moartea a cel puţin zece pasageri.

 

Agenţia Federală rusă pentru Transport Aerian a ordonat impunerea de măsuri suplimentare de securitate pe toate aeroporturile din ţară şi la toate companiile aeriene, după explozia de la metroul din Sankt Petersburg, relatează TASS.

 


O imagine superbă a devenit virală pe rețelele de socializare.

 


Şapte tineri din Târgu Jiu sunt acuzaţi că au afectat imaginea Poliţiei Locale prin postările făcute pe Facebook. Ei au pus un filmuleţ în care apare maşina agenţilor, făcând slalom în trafic printre celelalte autoturisme, iar imaginile au adunat mai multe critici la adresa poliţiştilor.

Rănit în orgoliu, ignorat de liderul PSD și de sudiștii acaparatori, s-a răzvrătit împotriva stăpânului. Culisele conflictului de uzură declanșat de primarul de Iași împotriva Centrului: Mihai Chirica nu mizează pe șansele lui Liviu Dragnea de-a ajunge președintele României în 2019. Edilul n-a reușit să dezvolte o relație personală cu liderul PSD și a pierdut aproape în totalitate negocierile pe funcții la București. Deci ce mai are de pierdut?

 

Un complex freudian și dezavuarea limbajului vechi pesedist, de tip iliescian, l-au împins pe Mihai Chirica să facă acele declarații de luni, 23 ianuarie, care l-au adus în pragul excluderii din partid. REPORTER DE IAȘI a discutat cu mai multe surse informate din interiorul PSD și vă oferă o imagine mai clară a culiselor unui conflict cu rezonanțe politice la nivel național.


Rănit în orgoliu, ignorat de liderul PSD și de sudiștii acaparatori, s-a răzvrătit împotriva stăpânului. Culisele conflictului de uzură declanșat de primarul de Iași împotriva Centrului: Mihai Chirica nu mizează pe șansele lui Liviu Dragnea de-a ajunge președintele României în 2019. Edilul n-a reușit să dezvolte o relație personală cu liderul PSD și a pierdut aproape în totalitate negocierile pe funcții la București. Deci ce mai are de pierdut?

 

Un complex freudian și dezavuarea limbajului vechi pesedist, de tip iliescian, l-au împins pe Mihai Chirica să facă acele declarații de luni, 23 ianuarie, care l-au adus în pragul excluderii din partid. REPORTER DE IAȘI a discutat cu mai multe surse informate din interiorul PSD și vă oferă o imagine mai clară a culiselor unui conflict cu rezonanțe politice la nivel național.


O campanie agresivă şi creativă condusă de strategii israelieni Moshe Klughaft şi Sefi Shaked a ajutat Partidul Social Democrat din România să obţină o victorie lejeră la alegerile parlamentare de săptămâna trecută, scrie duminică The Jerusalem Post. Potrivit publicaţiei israeliene, PSD a apelat la strategi israelieni graţie succeselor anterioare înregistrate de aceştia şi experienţei lor în utilizarea new media.

 

Ziarul israelian publică şi o fotografie în care Gabriela Firea, îmbrăcată în ie, apare alături de Moshe Klughaft, arătând semnul victoriei, după alegeri.

 


Miss Bum Bum 2015, cea mai mare fană a lui Messi, șochează cu ultimele sale declarații. După ce Suzy Cortez a fost blocată pe rețele de socializare de starul Barcelonei din cauza faptului că îi trimitea fotografii provocatoare cu ea, tânără a decis să treacă la un alt nivel.

 

Bărbatul pe care Suzy, supranumită "Miss Bum Bum" a pus ochii de data aceasta este nimeni altul decât liderul rus Vladimir Putin.

 

Aceasta chiar se propune pentru un loc în Guvernul Rusiei, declarându-și admirația față de Putin.

 

„Îmi place Putin, îl găsesc un preşedinte extrem de puternic. Mi-ar plăcea să devin rusoaică. De altfel, am o diplomă în drept şi sunt gata să renunţ la cariera de modelling pentru un loc în guvernul Rusiei", a declarat Cortez, scrie Daily Star.

 

 

Brazilianca este dispusă chiar să devină imaginea Mondialului din 2018 care va avea loc în Rusia.

 

„Ar fi ideal să câştige CM. Mondialul a fost un dezastru în Brazilia, sunt convinsă că în 2018 lucrurile vor sta diferit din toate punctele de vedere", a mai spus aceasta.

 

(Sursa: b1.ro)


Ca urmare a declaraţiilor făcute astăzi, 9 noiembrie 2016, de către Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Domnul Maricel Popa, conducerea Aeroportului Iaşi emite următorul Comunicat de Presă:

 

„Aeroportul Iaşi, „auditat” politic

 

Constatăm cu mare dezamăgire încălcarea flagrantă a normelor imperative privind auditul intern şi transformarea unei activităţi ce ar fi trebuit să aibă rol de îndrumare, conform cartei auditului, într-o acţiune de represiune.

 

Aeroportul Internaţional Iaşi este unul dintre exemplele pozitive de dezvoltare în aviaţie la nivel mondial, cu performanţe înregistrate ce depăşesc cu mult alte cazuri de succes. Cel mai recent exemplu este raportul Airports Council Internaţional din 7 noiembrie 2016, în care Aeroportul Iaşi este lider la categoria sa (aeroporturi care înregistrează sub 1 milion de pasageri anual) în ceea ce priveşte dezvoltarea anuală comparativă şi creşterea constantă a numărului de pasageri.

 

Astăzi, Aeroportul Iaşi este victima unei ingerinţe politice fără precedent, prin folosirea cu rea-credinţă şi în mod abuziv a resurselor publice aflate în posesia Consiliului Judeţean Iaşi. Se confirmă că demersurile noului Preşedinte al Consiliului Judetan Iaşi sunt exclusiv revanşarde şi constau în blocarea planurilor de dezvoltare a Aeroportului Iaşi, dar şi în eforturile disperate de a ştirbi imaginea publică pozitivă în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul regiei. În perioada iunie-noiembrie, Consiliul Judeţean Iaşi, prin noul Preşedinte, a blocat sistematic toate demersurile fireşti venite din partea regiei, a atacat public orice acţiune  desfăşurată de către Aeroport.

 

Ca entitate auditată de Consiliul Judeţean Iaşi, Aeroportul Iaşi ar fi trebuit, conform legii, să fie primul care să primească draftul raportului de audit, pentru a face observaţiile/contestaţiile de rigoare. Acest demers de „auditare” a regiei nu a urmărit nicio clipă pista de audit comunicată, ci s-a dovedit a fi un instrument de terfelire a imaginii Aeroportului, singura investiţie locală notabilă, care a adus în Iaşi plus valoare în ultimii 4 ani.

 

Tipologia unică şi deplasată în care s-a desfăşurat această misiune de audit, de către persoane ce au demonstrat în nenumărate rânduri, paradoxal, că nu cunosc dispoziţiile legale aplicabile regiei autonome, pe de o parte, şi specificul activităţii aeroportuare ca activitate comercială, pe de altă parte, a fost una susţinută în permanenţă de jigniri personale la adresa salariaţilor regiei, de acuze verbale complet nefondate, de opinii ce  au depăşit şi depăşesc cu mult sfera de desfăşurare a misiunii. Fără a fi considerată o exagerare, întreaga activitate de dezvoltare  a Aeroportului Iaşi a fost paralizată, timp de aproape două luni, într-un mod complet neprofesionist şi abuziv, salariaţii regiei aflându-se de cele mai multe ori în situaţia de a renunţa la desfăşurarea activităţilor curente întrucât auditorii, încălcând procedura stabilită de comun acord, descindeau în birourile regiei, oprind salariaţii din orice activitate, pentru a le răspunde la întrebări, multe dintre ele cu adevărat halucinante.

 

Astfel, printre multiplele întrebări şi opinii exprimate de către  auditori s-a regăsit acuzaţia că Aeroportul Iaşi are un compartiment de marketing. Se pare că acest lucru este de neacceptat pentru auditorii CJ Iaşi, pentru care promovarea Aeroportului Iaşi trebuia făcută exclusiv în Iaşi,  nu în întreaga regiune, pentru că aeroportul este doar al Judeţului Iaşi. În opinia  acestor angajaţi ai CJ Iaşi, pentru prestarea unor servicii, printre care şi momentele artistice dedicate pasagerilor, regia ar fi trebuit să întocmească note de intrare-recepție,  salariaţii regiei ar fi trebuit să viziteze şi să fotografieze zilnic, cu data vizibilă, toate panourile de promovare din regiunea Moldovei, pentru a face dovada existenţei lor, materialele uzuale de promovare a curselor (flyere, broşuri, steguleţe etc.) distribuite pasagerilor sau invitaţilor trebuiau împărţite doar persoanelor care îşi dădeau datele de identificare, toate e-mailurile sau discuţiile comerciale uzuale ar fi trebuit documentate prin minute de şedinţă, printate şi arhivate, s.a.m.d.

 

Este inacceptabil ca în 2016, când instituţiile publice încearcă să se adapteze cerinţelor lumii moderne, să existe funcţionari publici de execuţie, care să facă dovada lipsei de cunoaştere elementare privind legislaţia şi specificul entităţilor ce le auditează, făcând confuzii nepermise între instituţii publice cu rol de deservire a cetăţenilor şi întreprinderi publice ce desfăşoară activităţi cu scop exclusiv comercial într-o piaţă concurenţială.

 

 

Întrucât R.A. Aeroportul Iaşi nu a intrat în posesia niciunei variante a draftului de raport de audit, neavând acces la concluzii oficiale, precizăm că opiniile prezentate se bazează exclusiv pe discuţiile, interviurile şi comunicarea dintre auditorii desemnaţi şi salariaţii regiei. Toate precizările făcute astăzi, în conferinţă de presă, de către noul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, reprezintă  concluzii eronate, nesusţinute în realitate de documente, sunt proprii interpretări ale legislaţiei de către funcţionari publici ce nu au avut minimă pregătire să auditeze un domeniu atât de vast, precum cel aeroportuar.

 

Aceste interpretări vor fi demontate şi înlăturate una câte una, pe calea procedurală, instituită de legiuitor. Iar faptul că se prezintă aceste aşa-zise „concluzii”, în lipsa observaţiilor oficiale ale regiei aeroportuare, arată că atât echipa de audit, cât şi Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi nu au urmărit decât prejudicierea imaginii Aeroportului Iaşi. Pentru toate aceste acţiuni, R.A. Aeroportul Iaşi îşi rezervă dreptul de a îi acţiona în justiţie, chemându-i să răspundă solidar pentru încălcarea cu rea-credinţă a atribuţiilor ce le revin.

 

Totodată, se impune analiza planului subiectiv de derulare a acestei misiuni de audit, întrucât, din studierea informaţiilor publice existente pe website-ul CJ Iaşi, am constatat că şeful direct al celor care au desfăşurat acest audit într-un mod cu totul neprofesionist şi cel care a coordonat această misiune este o persoană apropiată de actualul Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, acesta din urmă angajându-l la firma proprie, pe o funcţie de conducere,  în urmă cu câţiva ani.

 

În ciuda acestor lovituri aplicate tocmai de către Consiliul Judeţean Iaşi, rezultatele înregistrate de Aeroportul Internaţional Iaşi sunt incontestabile - regia a înregistrat profit pentru prima dată în istoria sa, reuşind să deschidă 23 de destinaţii noi, în condiţiile în care în urmă cu patru ani existau doar o rută internă şi una externă regulată. Dacă în 20 de ani nu s-a schimbat nimic, iar în patru ani s-au schimbat atâtea lucruri în bine, înseamnă că s-a întâmplat ceva - echipa şi management performant. Viziune şi voinţă. Sprijin, şi nu piedici din partea Consiliului Judeţean Iaşi.

 

 „Nicăieri în lume nu cred să mai existe un caz similar, în care tocmai cel chemat să susţină o activitate, şi anume preşedintele autorităţii tutelare a aeroportului, Domnul Popa vine şi încearcă disperat să distrugă o imagine pozitivă construită în atâţia ani, cu eforturi de neimaginat pentru Domnia Sa. Ştiu că persoana aceasta şi-a luat angajamentul de a distruge imaginea pozitivă a aeroportului încă din prima sa zi de activitate, iar „prestaţia” sa în aceste luni confirmă întrutotul ceea ce spun. Singura acţiune a dumnealui, legată de  Aeroport, a fost să trimită aici un control general care să verifice întreaga mea activitate, începând cu prima mea zi de lucru la Aeroport. Mă aşteptam să lupte pentru un nou drum de acces spre Aeroport, dar nu a făcut nimic în acest sens, mă aşteptam să lupte pentru a nu fi puse în pericol operaţiunile aeriene, prin amplasarea Spitalului Regional lângă aeroport, însă Domnia Sa, dimpotrivă, a făcut tot ce poate să îl poziţioneze acolo. Mă mai aşteptam să răspundă solicitării mele încă de acum patru luni, de a gândi împreună un nou plan de dezvoltare a aeroportului, de a găsi soluţiile de finanţare pentru investiţiile viitoare, însă nici aici nu a avut buna credinţă să facă ceva. Nu îi pasă că pasagerii nu mai încap deja în terminale şi că anul viitor traficul va continua să crească foarte mult, nu îi pasă că echipamente de milioane de euro stau afară în ploaie şi soare, pentru că el nu doreşte să avizeze construcţia unui garaj, nu îi pasă că sunt zile în care, din cauza drumului dificil de acces spre/dinspre aeroport, pasagerii ajung în ultimul moment la check-in. Şi, în general, văd că nu îi pasă că toate aceste aberaţii prezentate astăzi triumfalist fac rău Aeroportului Iaşi infinit mai mult decât crede Domnia Sa că fac persoanei mele, şi că astăzi le spune STOP companiilor aeriene! Cum vor răspunde toţi cei care astăzi au lovit complet iresponsabil în singura investiţie din Iaşi, lăudata de Comisia Europeană?

 

Evident că toate „concluziile” prezentate astăzi pe picior sunt aberante şi eronate, iar opinia publică nu are răbdarea să analizeze în amănunt aceste lucruri. La nivelul diplomaţiei publice însă, aceste atacuri produc pagube. După distrugerea aurei  FILIT, doar aeroportul mai rămăsese aparent necontaminat de dispute politice. Acum, punem cruce şi acestui proiect. Nimeni nu a mai stat cu mintea la deschiderea de noi rute în aceste luni, mai toţi salariaţii au fost pe rând rugaţi, solicitaţi şi apoi presaţi de către echipa de audit să spună lucruri care să incrimineze.

                 

 Noi încă aşteptăm oficial acest raport de audit, pentru a putea afla ce nu au vrut să înţeleagă aceşti domni şi pentru a demonta oficial toate aceste aberaţii. Consider că reforma administraţiei publice trebuie să înceapă astăzi mai degrabă cu funcţionarii publici de execuţie, care îşi exercită atribuţiile cu rea credinţă întrucât un sistem public sănătos înseamnă că, indiferent cine conduce o instituţie, funcţionarul de execuţie să respecte atribuţiile din fişa sa de post şi Codul de Conduită al funcţionarului public, în niciun caz comenzi politice. Anul acesta, în februarie, s-a lansat la nivel central „Comisia de tăiat hârtii”, o inițiativă de debirocratizare a aparatului public, prin preluarea în mod constant a sugestiilor de la publicul larg. La Iaşi, din iunie, Domnul Maricel Popa a lansat „Comisia de tăiat capetele care nu au produs hârtii”, o iniţiativă de înlăturare a adversarilor săi politici, indiferent de performanţele profesionale.

 

În final, mă declar profund indignat de faptul că toate aceste acţiuni s-au întâmplat pentru că nu am acceptat să mă închin în faţa noii conduceri, că nu îi împărtăşesc doctrinele politice şi că nu am dorit să păzesc umil uşa biroului său,” a declarat Marius Bodea, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi.


O frumoasă tânără din judeţul Botoşani a ajuns imaginea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi este mândria colegilor. Fotografiile cu ea în uniformă au ajuns să fie promovate pe site-ul IGPF.

 

Luiza Ciuclea, de 26 de ani, lucrează de un an şi trei luni ca agent în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi. Este pasionată de sport, urcând pe podium la un cross organizat între instituţiile de învăţământ ale ministerelor.

 

 

A studiat timp de cinci ani igiena şi estetica corpului uman reuşind să obţină şi o diplomă de stilist spunând că frumosul este pasiunea vieţii sale.

 

 

A început să facă fotografii profesioniste în uniformă şi a atras atenţia colegilor de la Revista Poliţiei de Frontieră care au promovat-o la nivel naţional.

 

 

În prezent se antrenează din greu pentru un concurs de fitness ce va avea loc în toamna anului viitor la Bucureşti.

„Mi-am propus e sa imi depăsesc condiţia, limitele (atât pe plan profesional cât şi personal), deşi se spune că viaţa nu are limite decât cele pe care ţi le impui singur”, a spus tânăra.

 

 

(Sursa: libertatea.ro)


Dacian Cioloș este cotat cu mari șanse să rămână premier și după alegerile parlamentare din luna decembrie deoarece PSD nu a lansat numele niciunui politician pe care l-ar susține la conducerea Guvernului. Totuși, social-democrații au resurse putând surprinde cu o listă de posibili premieri care pot concura cu imaginea de tehnocrat pe care și-a construit-o premierul tehnocrat.

 

Atât timp cât partidele au ajuns la un numitor comun, și anume acela că vom avea un guvern politic, PSD va fi nevoit să ofere o șansă politicienilor din noua generație, cu o imagine curată și cu rezultate remarcabile în anumite domenii.

 

O propunere viabilă a celor din PSD poate fi Sorin Moisă (foto), politician cu legături mari cu Iașul și o imagine foarte bună la nivel european. În 2013 a câștigat mandatul de europarlamentar, din partea PSD, iar în prezent este unul dintre cei mai influenți parlamentari europeni. Un detaliu interesant este acela că Moisă a ocupat funcția de director adjunct al Cabinetului Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș. Până în 2016, europarlamentarul a fost un raportor din umbră pentru tratatul de liber schimb Canada-UE, transmite hotnews.ro.

 

 

Moisă are șanse foarte mari să concureze de la egal la egal cu imaginea lui Dacian Cioloș  și poate fi o variantă agreată de opinia publică, mai ales că electoratul își dorește un politician din noua generație, care să aibă o viziune pro-Europa.

 

Alte variante de premier PSD sunt: Mihai Fifor, senator și Președinte al Consiliului Național al PSD; Vasile Dîncu care a anunțat recent că ar putea să se întoarcă la catedră după alegerile parlamentare, însă rămâne în cărți pentru funcția de șef al Guvernului; Vasile Pușcaș, fost ministru al Integrării europene și negociator-șef al României cu Uniunea Europeană; dar și Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR.

 

În cărți mai poate fi și Vasile Iuga, fostul CEO PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al Pricewaterhouse Coopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, unul dintre cei mai admirați CEO din România cu rezultate remarcabile în consultanță.

 

(Sursa: psnews.ro)


Pagina 3 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30