Miercuri, 16 01 2019
Prins băut la volan, fostul arhitect-șef al orașului a așteptat 3 ani verdictul procurorilor: trimis în judecată. În ultima vreme, judecătorii încep să dea pedepse cu executare șoferilor în stare de ebrietate. La Iași, s-au dat două astfel de sentințe în 2017. Vericeanu avea alcoolemia mare, dar era rezistent.

 

După ce a rămas fără funcție și a divorțat, Tudor Vericeanu a fost și trimis în judecată pentru că a condus băut. Alcoolemia: 1,90 la mie!

Cel puţin 37 de persoane, aparent toţi deţinuţi, au fost ucise într-o revoltă la o închisoare din sudul Venezuelei, au anunţat procurorii citaţi de BBC News, relatează News.ro.

 

Tudor Postelnicu, fostul șef al Securității, a murit. Avea 86 de ani şi, de câteva săptămâni, era internat la Spitalul Militar, cu grave probleme respiratorii. Decesul a fost confirmat de soția lui Postelnicu.

 

Tudor Postelnicu s-a remarcat în 1977, când a fost membru în comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului. Drept urmare, un an mai târziu a fost numit şef al Departamentului Securității Statului. Tudor Postelnicu a fost membru al Comitetului Central al PCR şi ministru de Interne din 1987 şi până la Revoluţie.

 

Avraham Morgenstern, pe al cărui nume este emis mandat european de arestare, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare.

 

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri condamnarea omului de afaceri Avraham Morgenstern la 8 ani de închisoare, iar firma sa, SC SHAPIR STRUCTURES SRL va trebui să achite statului suma de 320.000 de lei, decizia fiind definitivă. Morgenstern este, însă, dispărut, în data de 8 mai el prezentându-se pentru ultima dată la poliţie, conform termenilor controlului judiciar, iar în 13 iunie Curtea de Apel Bucureşti a emis mandat european de arestare pe numele său.

 

Tribunalul Constanța va judeca pe 4 septembrie contestaţia procurorilor DNA împotriva deciziei de eliberare condiţionată din penitenciar a lui Mircea Băsescu, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, anunţă Agerpres. Decizia instanţei va fi definitivă.

 

Sentință fără precedent într-un dosar privind presupuse fraude cu terenuri. Avocatul Remus Moraru a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Apărătorul Ciprian Mitoșeriu a primit și el o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, alte opt persoane primind condamnări. Hotărârea nu este definitivă.

 

Sentința a fost dată, miercuri, de judecătorul Adrian Chiriac de la Curtea de Apel Iași. Cea mai aspră pedeapsă a primit-o avocatul Remus Moraru – 10 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată, participație improprie la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani,  fals intelectual  și uz de fals, uz de fals în formă continuată, instigare la mărturie mincinoasă.

Sentință fără precedent într-un dosar privind presupuse fraude cu terenuri. Avocatul Remus Moraru a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Apărătorul Ciprian Mitoșeriu a primit și el o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, alte opt persoane primind condamnări. Hotărârea nu este definitivă.

 

Sentința a fost dată, miercuri, de judecătorul Adrian Chiriac de la Curtea de Apel Iași. Cea mai aspră pedeapsă a primit-o avocatul Remus Moraru – 10 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată, participație improprie la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani,  fals intelectual  și uz de fals, uz de fals în formă continuată, instigare la mărturie mincinoasă.

Milionarul Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire internaţională, după ce miercuri acesta nu a fost găsit în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 7 ani de închisoare cu executare.

 

El a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul „Băneasa". Potrivit unor surse din anchetă, aceasta ar fi plecat din ţară la începutul lunii iunie. Puiu Popoviciu a fost dat miercuri în urmărire națională, după ce nu a fost găsit la adresa de reședință din București.

 

Milionarul Puiu Popoviciu a fost condamnat la 7 ani în dosarul fermei „Băneasa”, privind tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti. Decizia este definitivă.

 

De asemenea, Ioan Nicolae Alecu, fostul rector al USAMV, judecat şi el în acest dosar, a primit şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu, ICCJ menţinând astfel pedeapsa iniţială dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, Andrei Mihai Bejenaru, condamnat în prima instanţă la 7 ani de închisoare, a primit 6 ani de închisoare, iar Ştefan Diaconescu a primit o condamnare de 5 ani, fiind menţinută astfel pedeapsa dispusă de Curtea de Apel.

 

Femeia care şi-a ucis bărbatul cu o lovitură de cuţit în inimă, după ce acesta ar fi înjurat-o a primit 10 ani de închisoare cu executare. Decizia a rămas definitivă ieri, după ce criminala şi-a retras apelul.

 

Pagina 5 din 17

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top