fbpx
 
Preşedintele PMP Eugen Tomac a anunţat că, în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 5 decembrie, doar va fi discutat subiectul accesului României la spaţiul Schengen, însă nu va fi dat şi un vot.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac este de părere că România nu va reuși să intre în Spațiul Schengen nici anul acesta și nici în 2024.

Mai mulți cetățeni ruși s-au plâns că le-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova, potrivit Radio Chișinău și Știri.md, care precizează că aceștia veneau pe cale aeriană din capitala armeană Erevan.

Atacatorul care a ucis săptămâna trecută 19 copii și doi adulți într-o școală din Texas a intrat în incintă pe o poartă care ar fi trebuit să fie încuiată, dar care, pentru câteva momente, fusese deschisă de un profesor. Informația a amplificat furia în rândul americanilor, scrie BBC.

Un angajat al Penitenciarului Arad a fost prins cu droguri la intrarea în serviciu, chiar de către colegii săi, în urma efectuării controlului corporal. Ulterior, agentul și-a înaintat demisia, scrie tion.ro.

Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore este cu 13% mai mic decât în ziua precedentă, potrivit datelor Poliţiei de Frontieră.

Poliţia de Frontieră informează că, luni, prin punctele de frontieră, au intrat în România 66.345 de persoane, dintre care 13.769 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,8% faţă de ziua precedentă).


O ursoaică şi puiul ei ei au fost filmaţi, vineri, în timpul zilei, la intrarea unui hotel din staţiunea Sinaia, filmarea fiind postată pe Facebook de o turistă care avertizează asupra pericolului reprezentat de animale.


Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar vor intra în seara zilei de miercuri, 9 februarie, în România pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, a anunțat miercuri Ministerul Apărării Naționale.

Anunțul a fost făcut de guvernul de la Londra. Măsura va intra în vigoare începând de săptămâna viitoare și se aplică inclusiv britanicilor.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31