Vineri, 22 03 2019
Inițial, magistrații de la Judecătorie s-au abținut pe bandă rulantă din acest dosar, iar cererile le-au fost admise. Motivul invocat: sunt colegi cu Ancuța Blănariu (foto sus) nora celui acuzat de contrabandă. În final, judecătorii de la Secția Penală au depus la instanța superioră o acțiune în care au cerut să se aprobe abținerea întregii secții. Cererea a fost admisă și dosarul trimis la Judecătoria Pașcani.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi şi autoritățile din Germania, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat și reținut, pe teritoriul Germaniei, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Moțca, urmărit național și internațional.

Judecătoria Iaşi a respins definitiv, la jumătatea lunii trecute, cererea fostului primar Nichita de a scăpa de o datorie de 116.000 de lei către Finanţele Locale. Nichita riscă să piardă cele două terenuri pe care le deţine în Gura Humorului şi Iaşi sau să-i fie pus poprire pe salariu.

Situaţie delicată pentru fostul primar al municipiului Iaşi din perioada 2003-2015. Gheorghe Nichita, care trebuie să plătească o amendă de peste 100.000 de lei, a cerut stingerea datoriei însă, recent, judecătorii i-au respins acţiunea pe motiv că este inadmisibilă. Cu alte cuvinte, acesta nu avea dreptul legal să intenteze acest proces.

Polițiștii desfășoară, joi, Percheziții la contrabandiști cu țigări în județul Vâlcea. Oamenii legii au făcut nouă descinderi în nouă locuințe ale unor suspecți. Prejudiciul în acest caz este este estimat la 100.000 de lei.

Terorizaţi ani în şir de băiatul lor, doi soţi din Iaşi au cerut un ordin de protecţie în instanţă, ca să scape de scandaluri.

Bărbatul de 38 de ani a căzut în patima alcoolului şi cu fiecare pahar, devenea tot mai agresiv, spun îndureraţi părinţii. Acum, dacă se apropie de ei, poate ajunge la puşcărie.

Emancipare: peste 10% din „mămicile” care au grijă în acte de bebeluşi sunt tătici. O notăriţă din Iaşi încasează lunar nu mai puţin de 47.081 de lei drept indemnizaţie de creştere a copilului. Pe locul doi se situează un coleg de breaslă, în concediu parental, cu o indemnizaţie de peste 36.000 de lei.

Cea mai bogată „mămică” din judeţul Iaşi încasează lunar o indemnizaţie de 47.081 de lei (aproximativ 10.300 de euro) în baza veniturilor obţinute din activităţi independente de notar.

Două maşini au ars complet, în această după-amiază, în vecinătatea Judecătoriei din Vaslui, informează Radio Iași. Cel mai probabil, incidentul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric.

Polițiștii din Moţca au identificat un tânăr de 28 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Târgu-Neamţ a emis un mandat de arestare preventivă.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top