fbpx
 
Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse, anunță Greenpeace pe pagina sa de Facebook.

Lucian Boncu, interlopul din Timișoara care a comandat asasinarea unui jurnalist, prins în Italia. Carabinierii l-au capturat și pe Sorin Udrea, care-l însoțea.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni de omor şi de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Deturnarea unui zbor pe o rută între două state europene nu ar fi părut a fi posibilă în anul 2021, în care tindem să credem că siguranța noastră e garantată, însă un regim autoritar nu ține cont de reguli și nu ezită să le încalce pentru a-și atinge scopul.

Alianţa USR PLUS îl va susţine pe fostul jurnalist BBC Liviu Popescu pentru postul de director interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), decizia fiind luată, duminică, de Birourile Naţionale ale celor două formaţiuni politice, transmite Agerpres.

Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) a încetat din viaţă, anunţă familia gazetarului, într-o postare pe Facebook.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) deplânge dispariţia, la 65 de ani, a scriitorului Radu Călin Cristea, membru CNA începând cu anul 2013, transmite Agerpres.

O femeie din Panciu, judeţul Vrancea a intrat în mai multe secții de votare susținând că este jurnalistă. Aceasta folosea o legitimaţie falsă, pe numele său fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și exercitarea unei profesii fără drept.

Fugit în Italia în 2016, pentru că nu suportă detenţia, înainte de sentința definitivă a Curții de Apel Timișoara care l-a condamnat la șase ani și opt luni de închisoare în dosarul de crimă organizată în care a fost inculpat, Sorin Udrea apare în mai multe înregistrări pe Facebook în care promite „surprize" atât jurnalistului Pressalert.ro care îi urmăreşte cazul, cât și procurorului DIICOT, Mihai Șandor, cel care a instrumentat dosarul grupării Udrea, scrie România TV.

Bloggerul Chen Jieren, fost angajat al oficiosul Ziar al Poporului din China, a fost condamnat de tribunalul din comitatul Guiyang la 15 ani de închisoare, după un proces în care a fost judecat sub acuzatia de denigrare a Partidului Comunist și a guvernului de la Beijing.

Pagina 3 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31