fbpx
 
În acest final de săptămână, la Palas este dublu motiv de sărbătoare: aniversăm 7 ani de la inaugurarea primului ansamblu mixt din România, care a devenit inima Iaşului, şi Ziua Copilului. Agenda include numeroase evenimente pentru întreaga familie, organizate în Atrium şi în superbul decor al parcului Palas.

Evenimente și târguri variate vor completa sesiunile de shopping din acest week-end, în  ansamblul Palas.

Cei care peferă să-și petreacă timpul în aer liber sunt așteptați, cu mic, cu mare, să asiste sau să participe la competiții de navomodele și aeromodele. Joi, 11 octombrie 2018, de la ora 12.00, pe lacul din parcul Palas se vor întrece ambarcațiuni de foarte mici dimensiuni, iar pe spațiul verde, vor putea fi admirate avioane și aparate de zbor în miniatură. Demonstrațiile sunt organizate de Palatul Copiilor Iași.


Pe 31 mai, ansamblul Palas aniversează cinci ani de la inaugurare, prilej de a sărbători alături de clienți, prin patru zile cu numeroase evenimente, pentru întreaga familie. Startul distracție va fi joi, 1 iunie, o zi dedicată în întregime copiilor.