fbpx
 
Un caz de sclavie este anchetat în județul Giurgiu, localitatea Goștinari. O familie este bănuită de DIICOT că ar fi racolat persoane vulnerabile, cu handicap mintal, pe care le-ar fi pus să muncească din greu, în gospodărie sau pe câmp, fără niciun ban.

Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, 19 percheziţii în judeţele Maramureş şi Vrancea, într-un dosar privind exploatarea prin muncă a unor persoane cu handicap psihic.

Mai mulţi pacienţi de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti au fost infestaţi cu râie, primul caz apărând în luna decembrie, a declarat, joi, pentru Agerpres, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, Alexandru Bocioacă.

Două foste angajate ale Primăriei Sebeș din Alba sunt acuzate că au delapidat peste 100.000 de lei din banii destinați indemnizațiilor pentru persoane cu handicap.

Victimele au răbdat foame, bătăi și înjurături în Tenerife, cu amăgirea că banii luaţi de pretinşii lor binefăcători sunt trimişi acasă, unde la întoarcere îi va aştepta propria locuință.

Un Lamborghini Huracan a fost ridicat de Poliția Locală clujeană din parcarea de pe strada Universității, scrie clujust.ro.

Caz șocant în Germania. Patru persoane au fost ucise şi o a cincea a fost grav rănită într-o clinică pentru persoane cu handicap din Potsdam, oraș care se învecinează cu capitala Berlin, informează AFP, citată de Agerpres.

O mașină de poliție a fost surprinsă sâmbătă dimineață în parcarea unui supermarket din orașul Suceava pe locurile destinate persoanelor cu handicap. În urma cercetărilor, cei doi polițiști au fost amendați cu 2000 de lei, relatează Monitorul de Suceava.

Cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap riscă o amendă de până la 10.000 de lei.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a confirmat 167 de îmbolnăviri cu COVID-19 la angajaţii şi beneficiarii Centrului pentru recuperarea şi reabilitarea persoanelor cu handicap (CRRPH) Păstrăveni.

Pagina 1 din 2