Sambata, 19 01 2019
78 milioane de lei necheltuiți: drumuri importante, pod și parcuri de joacă se reportează pe 2019. Proiectul din februarie 2018 prevedea cheltuirea a 190 milioane de lei pentru lucrări mari de dezvoltare a orașului. S-au cheltuit doar 112 milioane de lei. Sunt întârzieri la modernizarea a cinci artere importante, iar podul peste Bahlui, promis din 2017, va fi început abia în 2019. Iașul stă de trei ani cu excedent de 15 milioane de euro la investiții.

Sub 60% realizare. Cu acest procent va închide anul acesta Primăria Iași la secțiunea bugetară destinată dezvoltării Iașului. Dintre cele aproape 190 milioane de lei prognozate a se cheltui, Primăria a investit doar 112 milioane lei. Deci, față de proiecția de la începutul anului, investițiile vor fi mai mici cu 78 milioane de lei, echivalentul a 17 milioane de euro.

Soclul de la statuia lui Ferdinand I costă 1 milion de lei, cât o vilă de 400 mp. Deși mizele Primăriei pentru a marca 100 de ani de la Unire nu erau mari, tot nu au fost îndeplinite în întregime. Statuia de 370.000 de lei cu soclu de 830.000 de lei nu e gata. Renovarea Casei Berthelot s-a împiedicat de niște chiriași. Singura „reușită” este catargul cu preț exorbitant din Podu Roș.

Trei au fost obiectivele importante din programul Centenar al Primăriei: un catarg în Podu Roș, realizarea statuii lui Ferdinand și refacerea Casei Berthelot. Steagul a fost montat, cu costuri mărite, statuia lui Ferdinand zace pe pietonal lângă bradul de Crăciun, soclul nefiind gata, iar la Casa Berthelot chiriașii nu au fost evacuați, deci nici vorbă de reabilitare. În celălalt capăt de țară, la Oradea, primarul Ilie Bolojan a inaugurat de Centenar un pod peste Criș, făcut în 8 luni cu 3,3 milioane de euro, din care 2,6 milioane euro au fost fonduri europene nerambursabile.

Construirea podului de peste Bahlui a fost sabotată, ca și alte lucrări mari, chiar din interiorul Primăriei. Anularea procedurii are la bază motive scandaloase. Geiger Transilvania a cerut lămuriri pentru lucrări în valoare de 1,17 milioane de lei, din totalul estimat la 9,7 milioane. I s-a răspuns în bătaie de joc: Primăria s-a referit la o lege care fusese abrogată. CNSC a anulat licitația. Chirica, în octombrie 2017: „O vom relua într-o săptămână”. Nici pomeneală, au trecut șase luni. Podul de la Zimbru ar muta mare parte din traficul dinspre Canta-Păcurari spre Șoseaua Iași-Voinești, în loc să mai aglomereze Galata. La Primărie nu răspunde nimeni pentru eșec, iar bugetul de investiții are excedent anual de 15-20 milioane de euro. Nu se construiește nimic.

Răspunsuri în bătaie de joc, ignorând legea și tratând cu dispreț constructori interesați de-un proiect de infrastructură. Așa au procedat șefii Primăriei Iași în relația cu Geiger Transilvania. Firma voia să construiască podul peste Bahlui, între Sarmizegetusa și stradela Sofia Nădejde. Însă procedura organizată pentru atribuirea contractului a fost anulată de Consiliul Naţional pentru Soluţio­narea Contestaţiilor (CNSC), la sesizarea firmei Geiger, ai cărei reprezentanți identificaseră mai multe nereguli.

O rută Zimbru-Cicoarei spre CUG și Miroslava ar decongestiona toată partea de vest a orașului. Primarul a promis trei poduri peste Bahlui dar n-a făcut niciunul. Cu legătura la Pasajul Băncilă, un pod în zona Zimbru, prelungit de o șosea pe patru benzi până la Dealul Galata, ar elibera dopul rutier din zona Mircea cel Bătrân. Coloanele de mașini se întind pe 1,5 km la orice oră din zi. Investiția este la îndemână, 7 milioane de euro, dar Mihai Chirica nu se apucă de niciun proiect mare. Avem fix aceeași infrastructură din urmă cu 30 de ani.

Zi de zi, la orice oră, tot traficul din Canta-Alexandru cel Bun spre Galata, Iași-Voinești și CUG trece prin podul Cerna, ducând la una dintre cele mai aglomerate intersecții din oraș, din centrul cartierului Galata. Coloana de mașini depășește 1 km: începe de la pod și ține până dincolo de Lidl, o parte, sau până la podul de la Cicoarei – cealaltă parte a cozii.

Un şofer în vârstă de 30 de ani a acroşat marţi, pe Podul de la Mărăcineni, un biciclist de 45 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie, în urma impactului rezultând decesul acestuia.

Etilotestul a arătat 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

‘Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Testat cu aparatul etilotest s-a dovedit că acesta avea 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat’, a declarat pentru AGERPRES agentul şef Mihai Drăghiciu de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, şoferul, domiciliat în comuna Beceni, a fost transportat la spital pentru prelevarea probelor biologice, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

În cursul zilei de sâmbătă, 30 septembrie, echipele Conest SA vor face lucrări de asfaltare pe Splai Bahlui – Mal Drept, pe tronsonul cuprins între bd. Tudor Vladimirescu și podul Metalurgiei (bd. Chimiei). În timpul lucrărilor circulația rutieră pe tronsonul respectiv va fi închisă, iar traficul va fi deviat pe bd. Tudor Vladimirescu – Calea Chișinăului.

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top