fbpx
 
Situația critică în care se regăsește clubul de fotbal este consecința haosului generalizat care domnește în Palatul Roznovanu.

O promisiune care a împlinit deja aproape opt ani: mai are puțin și merge la gimnaziu. Artera care leagă Iașul de Holboca mai are de așteptat până ce va fi reabilitată. Proiectul redactat de Primărie pentru obținerea fondurilor încă nu a fost depus, termenul-limită fiind 31 decembrie. Vor mai trece ani până când ruta Doi Băieți-Dancu va fi reparată.

În cel mai optimist scenariu, 2022 este anul în care se va putea circula civilizat pe ruta Doi Băieți - Dancu. Cei 2,7 kilometri, acum ferfeniță, sunt programați a fi modernizați în urma unui proiect european, atât prin schimbarea șinei de tramvai, cât și prin asfaltarea carosabilului. Deocamdată, Primăria nici nu a depus măcar cererea de finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE).

Așa arată Iașul luat pe persoană fizică: 65 de chioșcuri în cele mai bune locuri cu vad din spațiul public pentru care nu se plătește chirie și care se atribuie în circuit închis, între prieteni, fără licitație. Patronul Amo Press Retail extrage sume mari de bani din firma aflată în insolvență, chiar de sub nasul unui lichidator. N-a mai plătit de 3 ani chiriile la Primărie pe cele 65 de chioșcuri, dar Chirica și Harabagiu l-au scos de pe lista publică a datornicilor, Onofrei fiind prietenul lor de încredere. Relația e cimentată prin asociatul lui Onofrei, „Scafandrul” Dumitrașcu, interpusul imobiliarilor cu PUZ-uri la Primărie. Amo Press Retail datorează la bugetul local 550.000 de lei, dar Chirica nu-i reziliază contractele, deși are hotărâre definitivă. Ziarul lui Onofrei face cultul personalității lui Chirica. Pe scurt: iei spațiul public cu vad maxim, nu plătești un leu chirie, subînchierezi cu 200 euro/mp și te acoperă primarul.

Ultima oară când Primăria a dat publicității informațiile, Amo Press Retail (APR), firma lui Manuel Onofrei, cu 65 de chioșcuri amplasate în oraș, avea datorii de peste 450.000 de lei la bugetul local, însemnând chirii neachitate și penalități. Aceasta se întâmpla în decembrie 2017. Apoi, în ianuarie 2018, Amo Press și-a cerut insolvența, iar din luna următoare capii Primăriei au scos firma de pe lista datornicilor. Subit, ca și cum ar fi luată sub protecție.

De două ori a depășit limitele autorizației de construcție și Primăria a iertat-o. Investitoarea a înghesuit un bloc oribil printre casele din Valea Adâncă. Trebuia să facă un P+2, dar până la urmă a ridicat trei etaje. A mărit ilegal și suprafața construcției și înălțimea, găsind înțelegere la Primărie, ceea ce a devenit o practică. Anterior, în zona Sf. Andrei, Oana Pandele construise un bloc pe doar 300 mp, fără locuri de parcare.

Mod de lucru: o parte dintre dezvoltatorii imobiliari ai Iașului modifică de capul lor indicatorii urbanistici și abia ulterior cer „OK”-ul Primăriei prin portița numită „intrare în legalitate”. Un caz școală în acest sens este și cel al blocului ridicat de Oana Elena Pandele pe aleea Valea Adâncă la numărul 31.

O situație în care Primăria și Consiliul Local au favorizat ilegal un dezvoltator. Un magistrat a anulat documentul care permitea unui dezvoltator să ridice blocuri într-o zonă de case din Bucium. În sentință, judecătorul a depășit cadrul strict al cazului și a ridicat semne de întrebare asupra sistemului decizional al Primăriei în domeniul urbanistic, sistem pe care l-a găsit defectuos.

Precedent. Judecătorii au dispus anularea unui Plan Urbanistic Zonal ce prevedea construirea a două blocuri, fiecare cu câte două etaje, într-o zonă exclusiv de case. Dar, și mai important, magistrații au făcut o dură caracterizare a modului în care se dezvoltă imobiliar Iașul.

Interesele orașului nu sunt apărate de cei care ar trebui să o facă, fiind plătiți pentru asta. Un caz care te face să te întrebi dacă siguranța ieșenilor nu este cumva afectată de incompetența, sau de corupția din Primărie. Municipalitatea a pierdut un proces legat de un teren din Tătărași pentru că apelul era semnat de consilierul juridic, în loc de primar. Acum Primăria a depus o cale excepțională de atac, cale pe care judecătorii o admit în 1% dintre procese. Vecinii spun că terenul este acontat de Corduneni.

O femeie din Iași se judecă de câțiva ani cu Primăria pentru un teren de 850 metri pătrați situat pe str. Stejar nr. 82. Angela Petrescu a demonstrat în instanță că este moștenitoarea de drept a acelui teren, prima instanță i-a dat dreptate, însă municipalitatea a făcut apel. Instanța a respins apelul pe motiv că cererea de apel, în loc să fie semnată de primar, așa cum era normal, avea  semnătura consilierului juridic. Stupefiant: este d enotorietate că un asemenea act, cu o asemenea miză, trebuia să aibă semnătura primarului, este o chestiune elementară de Drept. După pierderea procesului, Primăria încearcă să dreagă busuiocul cu ajutorul unei căi excepționale de atac. Vecinii imobilului susțin că Petrescu „ar fi vândut deja terenul Cordunenilor”.

Pagina 24 din 58