Duminica, 18 11 2018
În ultimele săptămâni, am asistat la o dispută gravă între executivul României, lideri ai PSD, pe de o parte, și Comisarul european pentru Dezvoltare, Corina Crețu. Partidul de guvernământ se dezice omul propulsat la Bruxelles într-una dintre funcțiile cu cea mai mare răspundere și vizibilitate la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, lipsa de decență a PSD și ALDE în actul guvernamental și legislativ a dus și la subfinanțarea cronică a investițiilor din țara noastră, prin refuzul de a accesa fondurile europene. De aceea, din nefericire, acest lucru va duce la iminenta abandonare a Spitalului Regional de Urgențe de la Iași.
În septembrie 2017, consilierul local PNL Iași Răzvan Timofciuc a făcut o solicitare către primarul Municipiului Iași pentru a i se pune la dispoziție documentația de achiziție pentru lucrările de reabilitare și modernizare de pe Splai Bahlui Mal Drept și Splai Bahlui Mal Stâng. Această solicitare a venit în contextul în care au fost semnalate mai multe nereguli la procedura de achiziție a stâlpilor ornamentali din cadrul acestei lucrări prin care a fost favorizată o firmă deținută de unul dintre apropiații primarului. Astfel, Primăria a cerut prin licitaţie publică stâlpi din fontă, dar a cumpărat la acelaşi preţ sute de stâlpi din fier, decorați cu elemente din fontă, care sunt de trei ori mai ieftini. Prejudiciul la bugetul local este de aproximativ 400.000 euro.

„Dezbaterile din ultima perioadă cu privire la Autostrada Moldova- Transilvania au o concluzie clară: din cauza ticăloșiei PSDragnea, acest proiect este blocat! Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a spus clar că există bani pentru realizarea acestui proiect, doar că Guvernul nu îi accesează. Același lucru îl spunem noi, la Iași, de mai bine de 3 ani: autostrada A8 face parte din rețeaua TEN-T Core Network, adică rețeaua principală de transport trans-european! Această ticăloșie monumentală de a refuza pur și simplu banii de la UE pentru a oferi șansa la dezvoltare unei regiuni cu 4 milioane locuitori  este o crimă cu premeditare, în condițiile în care numărul coridoarelor TEN-T se va reduce după 2020.

Primarul e protectorul imobiliarului Radu Băcăoanu: refuză să pună în aplicare o sentință definitivă. Pe strada din Moara de Vânt, dezvoltatorul avea voie să construiască două apartamente și el a construit 14. Judecătorii au stabilit că Radu Băcăoanu a ridicat un bloc în Tătărași încălcând legea și au decis demolarea imobilului. Sentința definitivă din acest caz datează din mai 2016, iar clădirea e și acum la (nela)locul ei. Primarul protejează un dezvoltator care a șters pe jos cu legile și regulile urbanistice.

De aproape doi ani, Primăria Iași refuză să pună în aplicare o hotărâre definitivă a Curții de Apel Bacău. Municipalitatea ieșeană trebuie să emită o decizie de demolare a unui bloc construit ilegal și situat pe strada Valter Mărăcineanu nr. 5A, însă primarul Mihai Chirica a refuzat, în repetate rânduri, să facă acest lucru. Oamenii din zonă sunt deranjați de faptul că legea nu este aplicată.

Daune de 52.000 de lei pentru patroana care și-a concediat pe nedrept coafeza. Magistrații de la Tribunal au decis ca Alice Nicoleta Adochiței Pandelea să-i plătească unei foste angajate 47.000 lei daune materiale și 5.000 lei daune morale. În 2009, Adochiței Pandelea, care este patroana de la Saloanele Donna Carina, a dat-o afară pe Camelia Ursache și a refuzat să o angajeze după ce aceasta și-a anulat concedierea în instanță.

Război al orgoliilor între o patroană și o fostă angajată a acesteia. Până acum, cea din urmă a câștigat pe linie, dar prima este decisă să se apere până în pânzele albe.

Așa cum promisese din momentul condamnării, fostul ministru vrea compensare: „Vreți bani? Dați-mi aparatele”. Relu Fenechiu nu vrea să achite prejudiciul din dosarul „Transformatorul” și cere și 4,7 milioane de lei despăgubiri. Ieșeanul susține în instanță că banii i s-ar cuveni pentru transformatoarele vândute SISEE Moldova și folosite sau comercializate ulterior. Niciun leu nu a fost recuperat din prejudiciile de aproape 10 milioane de lei din cele două dosare de corupție în care a fost condamnat Relu Fenechiu. 

„Vedeți telefonul acesta? Să presupunem că eu vi-l vând, cum am vândut transformatoarele. Dumneavoastră spuneți că e scump și vechi. Logic, îmi cereți banii înapoi. Dar dacă îmi cereți banii, nu trebuie să îmi dați și telefonul înapoi? Transformatoarele nu mai pot fi date înapoi, pentru ca s-au vândut. Totul a fost un mare bluf, este o decizie a instanței în acest sens. În Justiția din România nu mai este cale de atac, dar o vom găsi", declara Relu Fenechiu, în august 2017, la ieșirea din Penitenciarul Vaslui, după ce a executat aproape trei ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție.

O lichidare ca în filmele americane: Vuza și-a falimentat propriul agent economic și scoate de 10 ori mai mulți bani din tranzacțiile imobiliare. Producătorul de țesături din Iași este hăituit chiar de propriul patron pentru a fi desființat. În 2003, Vuza a plătit Statului Român 7,1 milioane de dolari pentru pachetul majoritar de acțiuni. Ulterior, a vândut terenuri ale fabricii cu 32 de milioane de euro, dar nu s-a săturat. Tot cu miză imobiliară, vrea să închidă două secții, ceea ce aproape ar echivala cu desființarea fabricii. Cinic, omul de afaceri născut, culmea, în Iași, și-a pus salariu de 25.000 de lei la Iașitex, dar nu vrea să achite salarii compensatorii celor 100 de concediați. În mandatul lui Vuza, numărul de angajați a scăzut de la 1.600 la 75.

Orice om de afaceri își dorește ca afacerea lui să meargă foarte bine. Nu același lucru se poate spune și despre Ștefan Vuza, care, de câțiva ani, se chinuie să îngroape Iașitex SA. Cel puțin aceasta este concluzia angajaților firmei ieșene, care îl acuză pe patron că dorește cu orice preț închiderea societății pentru a putea valorifica terenurile pe care se află unul dintre marile branduri ieşene din domeniul confecţiilor.

Pagina 1 din 9

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top