fbpx
 
Femeia care a fost implicată în accidentul tragic din București, în urma căruia două fetițe au murit, ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan. Acesta e rezultatul raportului venit de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) din Capitală. Alcoolemia ar fi fost de 0,6 la mie.

Senatorul USR PLUS de Iași Marius Bodea califică drept lipsită de demnitate replica dată de Președintele CJ Iași, Costel Alexe, președintelui Klaus Iohannis și califică refuzul său de a se retrage din funcțiile publice pe care le deține, deși este anchetat pentru mită de DNA, o pată groasă pe obrazul Iașului.

Camerele de supraveghere de pe o stradă din orașul englez Luton au surprins momentul când un român e atacat și înjunghiat, în propria mașină. Filmarea a fost postată apoi chiar de victimă pe rețelele de socializare, românul povestind cum a scăpat cu viață.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a ocolit întrebarea dacă se autosuspendă din funcție până la soluționarea dosarului deschis de DNA, așa cum sugerase președintele Klaus Iohannis. Alexe a mai spus că îi pare pentru propria situație și se declară nevinovat pentru acuzațiile că ar fi primit mită 22 de tone de tablă.

Un bătrân a fost pus la pământ de jandarmi și încătușat pentru că nu a purtat mască și le-a întors spatele oamenilor legii. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în Capitală.

Șefa DSP Dolj este acuzată că a acordat ilegal angajaților stimulente de risc pentru COVID-19 în perioada stării de urgență. De asemenea, jurista instituției, care semnalase ilegalitatea, a fost dată în judecată pentru că refuzase să semneze viza de legalitate.

Un curier de origine algeriană a fost condamnat pentru discriminare, de către un tribunal din estul Franței, pentru că a refuzat să livreze mâncare evreiască.

Poliţiştii din Paşcani au identificat, duminică, un bărbat care conducea un auto pe drumul public fără a deţine permis de conducere.

Alexander Nanau urma să primească de Ziua Culturii Naționale medalia Meritul Cultural. În răspunsul pe care l-a publicat marți dimineață pe Facebook, regizorul susține că, deși a promis, statul a neglijat complet cultura, scrie Libertatea.

Autorităţile spaniole vor ţine un registru cu persoanele ce refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public, a anunţat luni ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa, potrivit AFP.

Pagina 9 din 27