fbpx
 
Valoarea totală a exporturilor militare ale României a urcat cu peste 50% anul trecut, comparativ cu 2020, principalul client fiind Israelul, cu o pondere de 29% din total, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, a indicat marţi Banca Mondială, în raportul "Perspective Economice Globale" (Global Economic Prospects).

România și alte 9 țări din Europa de Est cer Comisiei Europene să le permită să renunțe la achiziția de vaccinuri anti-COVID. Publicația Politco scrie că acest grup de țări vrea renegocierea contractelor pentru cumpărarea vaccinurilor.

Ministerul rus de Externe nu a raportat niciun caz de persecuție împotriva vreunui cetățean rus în România, în anul 2021, dar reclamă „agravarea atmosferei neprietenoase din jurul Rusiei”, potrivit raportului anual al instituției.

Președintele american Joe Biden și-a anunțat vineri intenția de a o nominaliza pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în România, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Kathleen Kavalec este de peste 30 de ani în diplomație, a mai lucrat ca funcționar la Ambasada SUA din România și vorbește cinci limbi străine, printre care și româna, scrie Digi24.

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, se arată într-un comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar.

Comisia Europeană şi-a reiterat marţi recomandarea ca trei state membre ale UE - Croaţia, Bulgaria şi România - să fie admise în Spaţiul Schengen după ce au îndeplinit criteriile de aderare, conform Raportului privind starea spaţiului Schengen pentru 2022, publicat marţi pe site-ul Executivului UE.

Comisia Europeană a anunţat luni că a evaluat existenţa dezechilibrelor macroeconomice în 12 state membre UE selectate pentru analize aprofundate în Raportul privind mecanismul de alertă (RMA) din 2022 şi a concluzionat că şapte ţări - România, Germania, Spania, Franţa, Ţările de Jos, Portugalia şi Suedia - continuă să înregistreze dezechilibre excesive, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a prezentat modul în care au votat cele şase state a căror jurizare la Eurovision a fost anulată - Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino.

Reprezentantul României, wrs, s-a calificat în finala concursului Eurovision 2022, cu piesa „Llámame", în urma votului acordat prin SMS şi pe site-ul oficial al concursului.

Pagina 21 din 72

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30