Joi, 14 12 2017
Atentatul cu mașină-capcană comis sâmbătă în capitala Somaliei, Mogadishu, de presupuși membri ai organizației teroriste al-Shabab s-a soldat cu cel puțin 215 morți și peste 350 de răniți, conform ultimului bilanț obținut de agenția EFE de la surse sanitare locale.

Contre puternice între două mari spitale pe tema unui pacient aflat în stare gravă. Un tânăr de 23 de ani de lângă Roman, stabilit în Germania, a avut un accident în scurta vacanţă pe care a petrecut-o la părinţi. A căzut din copac şi a avut mai multe răni. Cea mai gravă dintre ele s-a dovedit a fi la coloana vertebrală, pe care şi-a fracturat-o. Medicii de la „Spiridon” i-au chemat pe medicii de la Neuro să-l opereze într-o sală pusă la dispoziţie de ei, dar aceştia au refuzat. Mai mult, au refuzat să primească pacientul când s-a pus problema transferului între spitale.

Ziua de sâmbătă, 7 octombrie, a fost una ieşită din comun pentru două mari spitale din Iaşi. S-au contrat pe tema unui pacient accidentat la Roman, în judeţul Neamţ. Medicii unui spital au petrecut ore întregi încercând să-i convingă pe medicii celuilalt spital că este de competenţa lor cazul. Plecând de la această situaţie, este evidentă nevoia unui spital de urgenţe care să acopere toate patologiile.

Mai mult de 24 de ore le-a luat autorităţilor să transfere un pacient cu arsuri grave pe jumătate din suprafaţa corpului la un spital în care poate fi tratat ceva mai bine.

Bărbatul de 71 de ani, al cărui apartament a sărit ieri în aer, a fost iniţial internat în secţia de terapie intensivă a spitalului din Botoşani, deşi avea nevoie de tratament de specialitate. Medicii din Botoşani au cerut ajutor de la toate centrele de mari arşi din ţară, mai bine de 24 de ore, dar în niciunul nu există un loc liber.

10 milioane de euro ne costă lunar salariile din spitalele ieșene, dar tot e criză de personal. Încă se mai pleacă în străinătate, spun managerii unităților medicale. La „Sf. Maria” deficitul de medici este de 20%. În multe spitale, media de vârstă a specialiștilor este foarte mare pentru că cei tineri nu sunt motivați financiar.

Peste 10 milioane de euro înghite lunar sistemul sanitar din Iaşi pentru ceea ce ar trebui să fie respect față de pacienți și act medical complet. Fiecare spital din Iași se confruntă cu un deficit grav de personal. Sunt spitale în care nu mai sunt acoperite deloc unele specialități, cum este cazul afecțiunilor ORL care sunt trimise de la Spitalul de Copii la Recuperare sau a gravidelor de la Cuza Vodă care sunt monitorizate de cardiologi de la Spiridon,  dar, cu toate acestea, tabloul prezentat de managerii de spital din Iaşi este unul al liniei de plutire.

Bolnavii internaţi în spitalele din Iaşi pentru intervenţii chirurgicale sunt operaţi doar dacă arată că aparţinătorii lor au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.

Oradea este oraşul cu cele mai bune spitale din România. O arată un top realizat după facilităţile medicale oferite, în care Capitala se clasează abia pe cea de-a noua poziţie. Cât despre cartierele Capitalei cu acces la serviciile de sănătate, bucureştenii le-au indicat pe cele din nordul oraşului. 

16 spitale de stat şi private, 90 de cabinete medicale şi zeci de farmacii. Toate acestea plasează Oradea pe primul loc în lista oraşelor cu cele mai bune facilităţi medicale.

Vasile Ilioae a fost condamnat de Tribunalul Iași la 1 an si 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Bărbatul în vârstă de 36 de ani i-a promis unei persoane că o angajează la un spital, deși nu era angajat al instituției spitalicești.

De sâmbătă, 31 decembrie 2016, până marţi, 3 ianuarie 2017, vor fi de gardă în municipiul Iași:

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top