Miercuri, 17 01 2018
Deputatul Valentin Popa, secretar general executiv al organizației județene PSD Brașov, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de către procurorii DNA pentru șantaj și trafic de influență. Deputatul este acuzat că și-a folosit autoritatea pentru menținerea în funcție a unei persoane din conducerea unui spital, care urma să fie revocată.

 

Procurorii Serviciului Teritorial Brașov al DNA au dispus măsura controlului judiciar pe 60 de zile, din 30 octombrie, în cazul deputatului Mihai Valentin Popa. Acesta a fost timp de opt ani, până în 2016, președinte al Organizației Făgăraș a PSD, iar de atunci a devenit secretar general executiv al Organizației județene Brașov a PSD. Deputatul este acuzat de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și șantaj.

 

Fostul președinte al PDL Vasile Blaga a fost achitat în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale democrat-liberale, în care era acuzat de trafic de influență și că ar fi primit mită, prin interpuși, 700.000 de euro de la ex-primarul Gheorghe Ștefan din Piatra Neamț. Decizia este în primă instanță și poate fi contestată.

 

Magistrații de la Tribunalul București ar putea pronunța luni sentința în primă instanță în dosarul în care Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, a fost judecat pentru trafic de influență. La ultimul termen al procesului din 20 octombrie, Vasile Blaga a declarat că este nevinovat și a solicitat să fie achitat.

 

Ministerul public a cerut, pe 5 octombrie, un proces pentru „corupţie” şi „trafic de influenţă”împotriva lui Nicholas Sarkozy, fostul şef al statului, transmite Le Soir, citat de Rador.
Un ieșean s-a ales cu dosar penal și cu acuzația de trafic de influență după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un funcționar cu 5.000 de euro pentru obținerea unei autorizații. Bărbatul a fost reținut de către lucrătorii de poliţie judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Iaşi.

 

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente ar fi primit 600.000 de euro într-o servietă de lux de la reprezentanţii unei firme de software. Sunt acuzaţiile pentru care Ana Maria Pătru a fost pusă astăzi sub acuzare şi este cercetată sub control judiciar.

 

Anchetatorii au formulat acuzaţii de trafic de influenţă şi spălare de bani şi spun că Ana Maria Pătru ar fi cerut un milion de euro de la reprezentanţii firmei, promitându-le că îi va scăpa de un control.

 

Fosta șefă a Autorității Electorale Permanete (AEP) Ana Maria Pătru a ajuns, miercuri dimineață, la Direcția Națională Anticorupție Ploiești, unde a fost citată de către procurori pentru a fi audiată într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupție. La intrarea în sediul instituției, ea a declarat că i se inventează dosare. Până acum, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de către procurorii anticorupție pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

 

Un avocat din Baroul Timiș a fost reținut de procurorii anticorupție pentru trafic de influență. Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul avocatului Cosmin Panduru, acuzat că în cursul anului 2017 a cerut în timpul unui proces civil suma de 2.000 de euro.

 

Magistraţii de la Judecătoria Vaslui au dispus, miercuri, eliberarea condiţionată a avocatului ieşean Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură a României, condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, aflat în detenţie la Penitenciarul Vaslui.

 

Decizia instanţei vasluiene nu este definitivă, ea putând fi atacată de DNA în termen de trei zile de la comunicare.

 

Un fost ministru al președintelui brazilian Michel Temer a fost încarcerat după recenta descoperire a peste 16 milioane de dolari ascunși în valize și cutii care purtau amprentele lui digitale, relatează AFP, citată de Agerpres.

 

Anchetatorilor le-au fost necesare șapte aparate de numărat banii și 14 ore pentru a inventaria toate bancnotele descoperite marți. A fost cea mai mare sumă de bai lichizi confiscată de poliție în istoria țării.

 

Pagina 1 din 7

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top