Luni, 18 06 2018

Roco i-a sechestrat mașina unui ieșean și o folosește pe post de depozit în Piața Nicolina. Proprietarul s-a plâns politiștilor, iar aceștia n-au înregistrat plângerea, oferindu-se să medieze cu șeful traficanților din piață. Nici la această oră nu există dosar înregistrat pe această infracțiune. Victima traficanților dezvăluie: „Raziile sunt anunțate pe telefon înainte, sursa e din Poliție”. „Sunt camere de cămin ticsite cu țigări, dar nu le vede nimeni” . „Microbuzele din Republica Moldova descarcă marfa direct în stradă” . Polițiștii sunt aliații contrabandiștilor.

La București, un polițist violator și pedofil este protejat de colegi și superiori ani în șir. Conducerea MAI susține că este un caz izolat. Câteva zile mai târziu, Cătălin Tolontan publică informații despre o rețea de prostituție condusă de niște chinezi, cu complici procurori, oameni din Garda Financiară și procurori. Primele informații sunt vechi de 12 ani, s-a știut, procurorii au făcut dosar, celor vizați nu li s-a întâmplat nimic. În același registru, prezentăm un alt caz șocant de la Iași.

Polițiștii mănâncă de la traficanți

Traficanții de țigări de la Piața Nicolina sechestrează mașina unui ieșean și vând țigări din aceasta, luni de zile. Polițiștii de la Secția 5 sunt informați, dar nu înregistrează plângerea, nu fac nici un demers, îl trimit pe om la plimbare. REPORTER DE IAȘI află pentru că omul apare într-o fotografie făcută pentru un material despre traficul de țigări de la Nicolina. Se recunoaște, ne caută și își spune povestea. În imaginea studiată acum cu atenție se vede clar: omul plânge lângă traficant. Poliția dă niște declarații seci, fără substanță.

IPJ Iași mai are puțin și spune că victima traficanților este vinovată, în timp ce omul ne spune clar: toată lumea mănâncă de la traficanți, înainte de razie le sună telefonul, sunt anunțați.

Plângere neînregistrată

În luna octombrie a anului trecut, REPORTER DE IAȘI a publicat materiale legate de traficul de țigări din Iași. Pentru a acoperi Piața Nicolina, probabil cel mai cunoscut loc, reporterii au cumpărat de acolo țigări. Toată operațiunea a fost filmată. În imagini apare traficantul, unul dintre frații Anghel, care dă un pachet de țigări din portbagajul unui Logan din parcarea din fața Pieței Nicolina.

Lângă el mai este cineva despre care inițial credem că este un vânzător de țigări.

La câteva luni după aceea, omului îi cade ziarul în mână, se recunoaște și vine să ne povestească. Și ce are de spus ne lasă mască. Era acolo pentru a-i ruga pe traficanți să-i restituie mașina. O aveau din luna iulie, l-au păcălit, i-o țineau cu forța. S-a dus și la polițiștii de la Secția 5 să se plângă, aceștia nu au făcut nici o hârtie, i-au promis doar că vor discuta cu traficanții.

Mașină confiscată de traficanți

Mi-au rămas niște bani de la vânzarea unei camere de cămin, am vrut să încep o firmă de construcții și am cumpărat mașina de la cineva din Botoșani”, își începe omul povestea. Îi verificăm cartea de identitate, buletinul. Sunt pe același nume, fără discuții este el proprietarul.

Certificatul de înmatriculare nu l-a mai găsit în mașină, după ce a reușit s-o recupereze, acum câteva zile. „Pe Anghel cel din fotografie, Roco, îl știu de mulți ani, am fost vecini în zonă. Nu am permis, a mers cu șoferul lui la Botoșani, să aducem mașina de la vechiul proprietar. Acolo, cât am dat eu banii, el a luat ambele chei. Când am ajuns la Iași, au parcat mașina la Piața Nicolina. Și acolo a rămas”, mai spune victima traficanților.

De fapt, aceștia aveau nevoie de portbagaj. Acolo bagă țigările pentru vânzare. Mașina nu este pe numele lor, nu au bătăi de cap, eventual autoritățile, dacă sar calul cu vreo percheziție, o pot și confisca.

Poliția mediază cu infractorul

Valeriu „Roco” Anghel și fratele său, Gheorghe Anghel, au vândut luni de zile țigări din mașina altuia, netulburați. „Ei sunt printre liderii rețelei, care este uriașă”, mai spune sursa.

Omul povestește că traficanții au camere pline ochi cu țigări în căminele din jur. S-a dus la Poliție, la Secția 5, cea de care aparține, să se plângă. Prima dată a ajuns la începutul lui 2018. De ce așa târziu?

Vă spun sincer că nu știam ce să fac. Mergeam tot timpul la ei, să-i rog să-mi dea mașina. Așa apar și în imaginea din octombrie. Plângeam lângă el: Roco, dă-mi mașina înapoi, dă-mi cheile. El: care chei, este una singură, nu știu unde-i”, mai spune omul.

Ce i s-a spus la Poliție? Nu mai depune plângere, lasă că îl căutăm noi să-i spunem să-ți dea mașina. După două săptămâni, încă o vizită la secție, cu același răspuns: încă îl căutăm. Numai că tot sursa vine și cu explicația. “Când sunt percheziții, razii, le sună telefoanele, ei lasă tot și se plimbă prin piață cu mâinile în buzunare. Nu au nimic asupra lor, nu-i doare capul. Pentru că au oameni în toate structurile, cu care împart banii. Inclusiv la secția 5. De ce nu reușește nimeni să facă nimic? De ce mie mi se spune să nu depun plângere împotriva lor?”, se întreabă victima.

Comisarul Valentin Nistor, șeful Secției 5 de Poliție, fratele traficanților de țigări. Anterior, Nistor a fost șef la Secția 1, surse din Poliție afirmând că a distrus-o și pe aceasta. N-a stat la discuții cu REPORTER DE IAȘI

A recuperat mașina

Cu câteva zile înainte de a ne căuta, omul și-a recuperat mașina. Spune că unul dintre polițiștii de la secție, care l-a văzut agitat, l-a luat deoparte și l-a luminat. „Mi-a zis s-o iau noaptea pe platformă, nu are nimeni ce să-mi facă, este a mea. Și asta am făcut. Am deschis-o apoi cu un lăcătuș, am schimbat toate cheile. În mașină nu am mai găsit certificatul de înmatriculare, în schimb era o sabie lungă și o crosă metalică”, mai spune.

Declarații oficiale în limbă de lemn

Orice vizită la Secția 5 este degeaba, singurul răspuns primit este că există purtător de cuvânt la IPJ prin care se adresează toate întrebările. Răspunsurile întrebărilor adresate IPJ Iași nu ating miezul lucrurilor: sunt sau nu implicați polițiștii în protejarea rețelelor de traficanți de țigări?

Nefiind înregistrată nicio plângere la Secția 5, nu putem spune nimic, nu avem date. Dar persoana respectivă poate depune o plângere la IPJ, va fi investigată”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vijiac.

Restul comunicării este de fapt o justificare: am avut acolo acțiuni. „Au fost 64 de acțiuni cu efective crescute, în 2017, în zona Pieței Nicolina, și 3 razii în piață. Au fost ridicate 200.000 de țigări doar de acolo, în 2017, au fost făcute 86 de dosare penale pentru contrabandă, doar la Secția 5”.

Sursa noastră nu a spus nici o secundă că nu au fost razii. A spus că au fost, dar traficanții știau înainte.

8 miliarde de euro a pierdut statul în 10 ani

Producătorii de țigări care vând legal în România, cu accize încasate de stat, au calculat pierderile pe primii 10 ani  e la aderarea la UE. Cifrele sunt amețitoare. România a pierdut aproape 8 miliarde de euro în zece ani, cu sute de milioane de țigarete de contrabandă intrate ilegal în țară.
Producătorii susțin că a scăzut contrabanda de la nivelul record pe care l-a avut în ultima perioadă. Dar, a început din nou să crească, pentru că prețul țigărilor influențează direct acest fenomen. 
Zonele cele mai vulnerabile rămân cele de la frontiera de nord, cu Ucraina şi la frontiera de est, cu Republica Moldova.
O analiză făcută în 2017 a arătat că anul trecut cele mai multe ţigări de contrabandă au intrat din Republica Moldova, peste 19 procente. Alte 17 procente, adică 750 de milioane de ţigarete, au intrat ilegal din Ucraina. Potrivit codului Vamal, în România contrabanda se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Traficanții citesc bine legea și încearcă să găsească portițe pentru a scăpa de răspunderea penală. Regulamentul de aplicare al Codului Vamal spune că dacă valoarea țigărilor introduse ilegal în țară este mai mică de 20.000 de lei, atunci fapta este sancționată doar cu o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. Autoritățile confiscă automat țigările găsite și mașinile folosite pentru ascunderea cartușelor.

Sergiu Rusciuc, unul dintre proxeneţii din Iaşi care s-au folosit de tinerele instituţionalizate în sistemul de asistenţă socială a fost condamnat, ieri, de judecătorii ieşeni. El a primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, fiind obligat să achite şi despăgubiri celor trei victime ale sale, care vor trebui să primească fiecare câte 5.000 de lei.

Poliția braziliană a anunțat sâmbătă arestarea lui Luiz Carlos da Rocha, unul dintre cei mai importanți baroni ai traficului de cocaină în America de Sud, după ce fusese căutat timp de 30 de ani, în cursul cărora el recursese la chirurgie estetică pentru a nu putea fi identificat, relatează France Presse.

Luiz Carlos da Rocha, supranumit "Cap alb", a fost captura la Sorriso, un oraș în statul brazilian Mato Grosso (vest), a precizat poliția federală într-un comunicat.

Poliţia din Istanbul a confiscat peste un kilogram de cocaină ascunsă în prezervative în stomacul unui traficant. În urma unui pont primit, poliţia a reţinut pe aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul un cetăţean ecuatorian, în vârstă de 45 de ani, scrie publicaţia turca Hurriyet, citată de Rador.

Traficantul de cocaină Dan Chioru ordonase un atac de tip mafiot împotriva procurorului DIICOT care l-a trimis în judecată. Acesta a luat legătură cu un interlop periculos, căruia i-a cerut să-l schilodească pe omul legii, scrie cancan.ro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, traficantul de cocaină Dan Sandu Simion, cunoscut ca Dan Chioru, a vrut să-i dea o lecţie procurorului de caz şi a contactat o persoană care urmă să-l bată cu bestialitate. În felul acesta, Dan Chioru, care atunci când a comandat atacul se află în arestul Poliţiei Capitalei, s-ar fi considerat răzbunat.

„Faptul că inculpatul Dan Sandu Simion este o persoană violentă care ar fi capabilă să se preteze la acte de violenţă în scopul răzbunării, rezultă şi din procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliţie (vol. 3, fila 407) din care reiese că inculpatul ar fi luat legătura cu o persoană din lumea interlopă pentru ca aceasta să exercite violenţe fizice asupra procurorului de caz”, se arată în rechizitoriu.

(Sursa: EVZ.ro)

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Go to top