fbpx
 
93,6% dintre români consideră îndreptățite protestele agricultorilor şi transportatorilor, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Nici un camion nu a tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, între Ucraina şi România, începând de luni după-amiază, ca urmare a protestului agricultorilor şi transportatorilor, potrivit datelor transmise, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava (STPF), Alina Petraru.

Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret din judeţul Suceava este afectat, pentru a doua zi consecutiv, de protestelor fermierilor şi transportatorilor.

Sindicatul Europol reclamă public faptul că, în contextul protestelor organizate în ultimele zile de transportatori şi fermieri, „faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă orice pentru a bloca” autovehiculele manifestanților.

Preşedintele AUR, George Simion, a încercat să intervină în protestul fermierilor blocați în Chiajna şi le-a cerut jandarmilor să le permită accesul în Bucureşti cu tractoarele.

Senatorul Diana Şoşoacă a ajuns, joi seară, la Chiajna, unde se află fermierii şi transportatorii care vor să ajungă la Bucureşti pentru a protesta.

Reprezentanţii celei mai mari organizaţii a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării consideră că acordul privind aderarea României la Schengen doar aerian şi maritim este „praf în ochi" şi cer Guvernului să îşi intensifice acţiunile pentru a obţine şi aderarea cu frontierele terestre tot în 2024, amintind că economia şi societatea românească "sunt profund afectate de cozile de la graniţe".

Ucraina a avertizat joi că începând de vineri va considera orice navă din Marea Neagră care se îndreaptă spre porturile ruseşti sau teritoriile ucrainene ocupate de Rusia ca potenţiali transportatori de încărcături militare, acest anunţ intervenind la o zi după o decizie similară a Moscovei pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene, relatează Reuters şi AFP.

Una dintre cele mai mari organizaţii ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, are discuţii cu firmele membre pentru boicotarea benzinăriilor austriece, însă majoritatea şoferilor afiliaţi ar fi oprit alimentarea cu motorină în Austria şi la staţii din ţara noastră, patronate de austrieci, înainte de luarea unei decizii în acest sens.

Transportatorii amenință cu un protest național. Ei așteaptă răspuns de la Guvern și ANAF în ceea ce privește modificarea impozitării diurnei șoferilor și impozitarea retroactivă a acesteia pe 5 ani.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30