Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea vasluiană Puiești, a suferit un traumatism la mâna stângă după ce i-a explodat o petardă în mână.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Elveția, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat, pe teritoriul Elveției, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Popricani, urmărit național și internațional.

O femeie în vârstă de 35 de ani din localitatea buzoiană Verneşti, urmărită internaţional pentru trei infracţiuni comise în Austria, vătămare corporală, vătămare corporală gravă şi rezistenţă faţă de autoritatea de stat, a fost prinsă de poliţişti pe raza comunei Breaza, a anunţat vineri Biroul de presă al IPJ Buzău.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota  au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile române în vederea executării unei pedepse privative de libertate.

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi şi autoritățile din Italia, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., a fost depistat și arestat pe teritoriul Italiei un bărbat de 32 de ani, din comuna ieșeană Dolhești, urmărit național și internațional.

Sabo-Selymes, cuplul de aventurieri care duc Politehnica în subsolul fotbalului, dar care dau lovitură după lovitură în viața amoroasă. Viață și acordeoane! Așa-zisul investitor de la Poli și-a părăsit acum o lună soția, cu un copil de 1 an și jumătate, și și-a prezentat prietenilor noua cucerire: o barmaniță de la cafeneaua din complexul Exclusive Residence, al fraților Negurici. Soția venise din Baia Mare la Iași pentru el. Sabo își petrece ziua în piscina complexului rezidențial, iar noaptea în Fratelli. Primul copil Sabo l-a făcut la 17 ani! Directorul tehnic, Tibor Selymes, e trimis în judecată de DNA după un accident groaznic, cu patru victime, mușamalizat de șeful Poliției Rutiere Brașov. Selymes, care era băut, aranjase ca fosta sa soție să apară ca fiind la volan, deși aceasta era acasă.

Mandatul lui Horia Sabo ca director general la CSM Politehnica Iași, un fiasco pe toate planurile. După 14 meciuri, echipa se află pe locul 13 în Liga I, penultimul, retrogradabil. Prin vistieria clubului suflă vântul, antrenorul Flavius Stoican e ca și demis, mai mulți jucători se află pe lista „neagră”.

Rudele îi răspund „urmăritului” pe Facebook: „Stai acolo că abia te așteaptă ăia…” Lucian Brînzilă, condamnat la 2 ani cu executare, e foarte activ pe Facebook și chiar transmite mesaje Poliției și rudelor. Cei de la Biroul Urmăriri i-au pus, pe site-ul Poliției Române, o poză de când avea 14 ani, deși acum e trecut de 30. În jumătate de oră poate fi identificat și prins, pentru că omul spune unde stă: într-un sat lângă Roma.

De-a v-ați ascunselea pe Facebook. Infractori ieșeni, condamnați la închisoare cu executare în România, au fugit din țară, trăiesc și muncesc în străinătate, chipurile ascunzându-se. Dar, totuși, sunt și la vedere: au pagini personale de Facebook, țin legătura cu neamurile rămase în țară sau chiar transmit mesaje cifrate oamenilor legii.

Patru ani de groază pentru un ieşean din cauza neatenţiei de moment a unei farmaciste. Caz fără precedent în justiţia ieşeană. O farmacistă a fost condamnată în primă instanţă la închisoare cu suspendare pentru malpraxis, după ce un pacient s-a ales cu penisul ars. Tânăra a fost acuzată că a preparat o soluţie de nitrat de argint într-o concentraţie mai mare decât cea prescrisă de medicul dermatolog. Pe lângă pedeapsă, instanţa a dispus ca tânăra şi farmacia la care a fost angajată să îi plătească victimei daune morale record: 100.000 de euro.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Go to top