fbpx
 
În sfârșit! Hangarul Aerostar de la Aeroportul Iași primește autorizație de construire: investiție de 10 milioane de euro

În sfârșit! Hangarul Aerostar de la Aeroportul Iași primește autorizație de construire: investiție de 10 milioane de euro


Primăria Iași a eliberat firmei SC Aerostar Bacău autorizația de construire necesară inițierii lucrărilor de proiectare și construire hangar de mentenanţă aeronave civile şi anexa tehnică, instalaţii, amenajări edilitare şi împrejmuire teren pentru punctul de lucru deschis în zona Aeroportului Internaţional Iaşi. Durata implementării lucrărilor este de 18 luni.

Viitorul hangar va putea primi pentru lucrări de mentenanţă avioane civile de tip Airbus 320 şi Boeing 737. Investiţia de la Iaşi va fi etapizată şi va ajunge, la final, la 10 milioane de euro.

La începutul lunii martie, reprezentanții Aerostar Bacău acuzau birocrația din România.

„Avem ceva dificultăți în obținerea avizelor de la ministere. A durat ceva timp până am obținut certificatul de urbanism de la Primăria Iași. Acum trebuie să obținem autorizația de construire, ceea ce presupune obținerea de avize de la ministere. Așa e în România! Lucrările la hangar, potrivit contractului, ar trebui să fie de 18 luni, dar, din momentul în care obținem autorizația, noi credem că putem termina construcția mult mai repede“, declara, pentru REPORTER DE IAȘI, Anton Pal, șeful Departamentului Dezvoltare Programe din cadrul Aerostar Bacău, în luna martie a acestui an.

Certificatul de urbanism invocat de acesta a fost eliberat în ianuarie 2019.

Într-un proiect prezentat Consiliului de Administrație al Aeroportului, se prevede ca lucrarea să înceapă în luna noiembrie a acestui an și să fie terminată la finele lunii ianuarie 2020. Specialiștii în aviație spun însă, că platforma ar putea fi gata, în cel mai fericit caz, de-abia în vara anului viitor, dacă nu chiar în toamnă. Asta, din cauza întârzierilor în eliberarea documentelor de către administrația locală.

Pentru hangarul de la Iași, unde ar urma să se asigure mentenanața pentru avioane de tip Airbus 320 și Boeing 737, Aerostar Bacău a angajat deja peste 150 de persoane, pentru care asigură instruirea.

„Preconizăm ca la Iași să lucreze aproximativ 200 de persoane. Noi am angajat peste 150 de persoane, care urmează un program de școlarizare. Pentru a putea lucra la mentenanța acestor tipuri de avioane este nevoie de o experiență de cel puțin doi ani, altfel nu pot primi autorizare. Dacă vom reuși să dezvoltăm capabilitățile de la Iași, noi sperăm ca numărul angajaților să ajungă aproape de 400“, menționează șeful Departamentului Dezvoltare Programe din cadrul Aerostar.

Article image
Reprezentanții societății Aerostar Bacău fac tot posibilul ca anul acesta să finalizeze Hangarul de la Iași (proiectul, foto sus), însă folosirea acestuia nu va fi posibilă din cauze ce nu țin de investitor, ci de Consiliul Județean și Aeroportul Iași. Platforma va fi gata, în cel mai fericit caz, de-abia vara viitoare.
Autor cristi tanasa Anchete 08 Martie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: