fbpx
 
Președintele Camerei Deputaților vrea să desființeze Comisia Iordache

Președintele Camerei Deputaților vrea să desființeze Comisia Iordache


Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că va propune desfiinţarea comisiei speciale privind legislaţia pe justiţie, condusă de Florin Iordache.

„Am luat act ieri de decizia CCR. Mai mult ca sigur o să avem o nouă abordare. În primul rând o să propun colegilor mei desfiinţarea comisiei speciale Iordache sau comisiei speciale care s-a ocupat de modificările pe justiţie, a Codului penal şi a Codului de procedură penală. Ele (modificările - n.r.) o să intre într-un parcurs parlamentar normal, în primul rând la Senat, ca şi prima cameră sesizată, în comisiile juridice. Se pare că funcţionalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă, a creat, a avut un impact public negativ şi asupra partidului pe care îl reprezint şi asupra instituţiei Parlamentul României”, a afirmat Ciolacu.

El a adăugat că va exista o nouă abordare în privinţa modificărilor la Codurile penale, care vor fi, în primul rând, puse în acord deciziile de neconstituţionalitate ale CCR, iar apoi se va vedea dacă este oportun o altă modificare.

Curtea Constituţională a României a admis, în unanimitate, luni, sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală, pe motiv că Legislativul nu a transpus deciziile CCR incidente.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30