Marti, 21 08 2018
ReporterIS - Items filtered by date: Luni, 22 Ianuarie 2018

Un proiect imobiliar din Păcurari a stârnirt revoltă în rândul cetăţenilor care locuiesc în zona Cimitirului Evreiesc. Un bloc cu 9 etaje a „răsărit” printre case, pe un teren despre care într-un Plan Urbanistic Zonal din 2005 se precizează că există riscul producerii unor alunecări de teren. 22 de persoane din zonă au dat în judecată constructorul şi Primarul Municipiului Iaşi cerând anularea autorizaţiei de construire. Dezvoltatorul susţine că a respectat toate prevederile legale.

Scandalul construcţiei unui bloc cu 9 etaje într-o zonă de case cu maximum un etaj, din zona Cimitirului Evreiesc, s-a mutat în instanţă. Locatarii imobilelor din zonă au cerut magistraţilor anularea unei autorizaţii de construire din iulie 2016, emisă de către Primarul Municipiului Iaşi, precum şi a certificatului de atestare a edificării construcţiei. Aceştia susţin că ridicarea turnului situat vizavi de cartierul „Amfiteatru” s-a făcut cu încălcarea legislaţiei, prin modificarea caracterului general al zonei.

 

Caz similar, tratament diferit

Un număr de 22 de locuitori ai caselor din zonă reclamă faptul că noul imobil, construit de Aurel Rascenco, „a răsărit” pe o parcelă de teren care a fost dezmembrată prin contracte de vânzare-cumpărare succesive în mai mult de 3 parcele şi pentru care legea prevede obligatoriu întocmirea unui nou Pplan Urbanistic Zonal (PUZ). „În situaţia unui reclamant, care are terenul chiar vizavi de blocul pârâtului Rascenco Aurel şi care a dorit să construiască D+P+4 etaje, Primarul Municipiului Iaşi a aplicat întocmai prevederile legale şi i-a comunicat prin certificatul de urbanism nr 361/15.02.2016 că trebuie să întocmească documentaţia PUZ deoarece parcela sa a fost dezmembrată în mai mult de trei parcele şi nu se poate avea în vedere PUZ aprobat prrin HCL 398/2009 prin care a fost studiată şi suprafaţa de teren cumpărată de către reclamantul A.M.”, se arată în acţiunea depusă la Tribunalul Iaşi, precizându-se că prevederile legale sunt aplicate discreţionar.

 

Apartamente în loc de parcare

Reclamanţii mai arată că investitorul nu ar fi realizat nici lucrările de infrastructură, aşa cum era obligat prin PUZ. „Autorizarea construcţiei unui bloc de 57 de apartamente, pe lângă altele pe care pârâtul Rascenco Aurel le-a construit în acea zonă crează mari probleme de circulaţie pe Aleea Cimitirului Evreiesc, cu lăţime de 3 metri, şi strangulată la 2,5 metri în zona Porţii Evreieşti”, se mai menţionează în acţiune. Astfel, susţin locatarii, după darea în folosinţă a celor 57 de apartamente circulaţia în zonă va fi imposibilă.

În plus, cu toate că în autorizaţia iniţială investitorul s-ar fi angajat să construiască o parcare la subsolul imobilului, până la urmă aici s-ar fi făcut tot apartamente, se arată în acţiune.

 

Risc geotehnic majorCea mai mare problemă ar reprezenta-o însă faptul că terenul pe care a fost edificat turnul de nouă etaje poate fi afectat de fenomene de alunecări de teren, conform unui PUZ din 2005 realizat pentru zona respectivă. Au fost recomandate atunci lucrări de susţinere. Acestea nu ar fi fost însă făcute de dezvoltator.

Reclamanţii arată, de altfel, că ar trebui luate măsuri urgente cum ar fi: dirijarea scurgerii apelor de suprafaţă, lucrări de susţinere a masivelor de pământ, captarea sau dirijarea apelor subterane. „Atâta timp cât niciuna din recomandările făcute în PUZ 353/2005 nu au fost realizate de către dezvoltator, se impune sistarea lucrărilor de construcţie şi luarea unor măsuri urgente de stabilitate a versantului, aşa cum prevăd studiile şi recomandările din PUZ 353/2005 privind stabilitatea versantului, corelat cu regimul de înălţime al imobilului care, recomandat în PUZ, (...) era P+2, P+3, P+4, iar în situaţia actuală construcţiile au preponderent regimuri de înălţime mai mari, respectiv 2D+P+6E+M”, se scrie în documentul citat.

 

O sfidare la adresa locuitorilor din zonă”

Totodată, autorizaţia ar fi fost emisă pentru un bloc cu înălţimea maximă de 30 de metri, faţă de maximum 20 de metri prevăzut în PUZ. „Autorizarea construcţiei unui bloc de 9 etaje printre locuinţe colective mici, pe un versant care abia stă, pe amplasamentul unei străzi care trebuie edificată de către dezvoltator prin transformarea demisolurilor din parcări în apartamente, lipsa altor locuri de parcare în schimb, reprezintă, pe lângă încălcarea gravă a legislaţiei în vigoare, o sfidare la adresa locuitorilor din zonă, parte dintre ei reclamanţi în prezenta acţiune, care respectă legislaţia în vigoare şi regulile de convieţuire socială”, a precizat avocat Ana Baştovoi, care îi reprezintă pe reclamanţi.

Contactat de REPORTER DE IAŞI, dezvoltatorul Aurel Rascenco a susţinut că a respectat toate prevederile legale. „Când se construieşte un bloc este o anumită procedură, trebuie făcute o serie de studii, întocmite documente. Eu am făcut totul conform legii. Nu ştiu ce doresc dumnealor. Se ceartă cu legea”, a explicat Rascenco.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi nu şi-au exprimat un punct de vedere până la închiderea ediţiei.

 

Blocul a fost construit legal. Este recepţionat, intabulat şi vândut. Am şi parcări”,

Aurel Rascenco, dezvoltator

 

Aplicarea diferenţiată a prevederilor legale în vigoare de către autorităţile publice locale este o certitudine, chiar dacă criteriile după care se face diferenţa au rămas un mister şi nu sunt încă cunoscute”

Fragment din acţiunea depusă la instanţă de locatari

Published in Slideshow HOMEPAGE

Deşi în Iaşi există multe familii care nu au cu cine să lase copiii în timp ce merg la muncă, Primăria a decis să pună lacătul la Centrul „Prichindel”, o instituţie tip creşă. Angajaţii Centrului acuză faptul că a existat un interes din partea conducerii pentru ca numărul de copii care au ajuns aici să scadă în câţiva ani de la 55 la 12. Decizia Primăriei i-a dat peste cap atât pe părinţi, cât şi pe angajaţi care se tem că vor rămâne pe drumuri n Când era administrat de Protecția Copilului, cererea era foarte mare și se făcea triere de dosare.

 

Centrul de Zi „Prichindel“, singurul centru de zi de pe raza municipiului Iaşi care oferă servicii socio-educaţionale pentru copiii familiilor aflate în situaţie de risc social, va dispărea după ce Primăria Iaşi a decis ca Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) Iaşi să renunţe la acesta.

 

Cu un an mai devreme

Printr-o Hotărâre de Consiliu Local (HCL) s-a stabilit încetarea unei alte hotărâri, din 2009, prin care Centrul trecea din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi în subordinea DAC Iaşi. În mod normal, acest lucru trebuia să se întâmple de la 30 ianuarie 2019, potrivit protocolului semnat atunci între cele două instituţii.

Angajaţii acuză lipsa de interes din partea conducerii DAC Iaşi care a făcut ca acest Centru să ajungă în situaţia de a cheltui sume foarte mari doar pentru câţiva copii, în condiţiile în care sunt sute de familii nevoiaşe în Iaşi, care nu-şi permit să-şi ducă micuţii la creşă.

Potrivit primarului Mihai Chirica, la finele anului trecut, asistate social de Primăria Iaşi sunt circa 300 de familii în municipiul Iaşi, însă în realitate numărul familiilor aflate în situaţie de risc social este mult mai mare. Aşadar, persoane care să apeleze la Centru există, fapt demonstrat în anii trecuţi.

 

DGASPC preia doar patrimoniul

În urma hârtiei primite de la Primărie, reprezentanţii DGASPC Iaşi au trimis un răspuns în care susţin că nu pot prelua decât patrimoniul, fără a putea susţine financiar continuarea activităţii la Centrul de zi „Prichindel“. „Nu putem proceda la preluarea serviciului social de zi «Prichindel», ci doar a bunurilor care au făcut obiectul contractului de comodat încheiat în 2009. Noi putem prelua doar patrimoniul. Nu avem stabilit în buget susţinerea salariaţilor de la alte instituţii. După preluare, vom vedea care va fi destinaţia acelei clădiri“, spune Ion Florin, şeful DGASPC Iaşi.

Trecerea Centrului în curtea DGASPC Iaşi va dura ceva timp. „Nu este prima dată când preluăm patrimoniul unor servicii desfiinţate de alte instituţii. La fel s-a întâmplat şi la Hălăuceşti şi la Stolniceni Prăjescu. Până la trecerea efectivă a patrimoniului mai durează pentru că e nevoie de o evaluare şi o expertiză a clădirii“, zice Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC.

 

Cheltuieli mari, nejustificate

În urma raportului de analiză întocmit anul trecut de reprezentanţii DAC Iaşi, a rezultat ineficienţa acestui Centru deoarece „s-a redus considerabil numărul de beneficiari, astfel încât media copiilor care a frecventat centrul în anul 2017 este de 12 copii la o capacitate maximă de 55 de locuri“, după cum se arată în raportul întocmit de Ilona Nicolette Mihăescu, şef Serviciu Resurse Umane în cadrul DAC Iaşi.

Cheltuielile anuale alocate de la bugetul local pentru acest Centru au fost anul trecut de 541.629 lei, din care costurile de personal s-au ridicat la 451.620 lei pentru cei 11 angajaţi, iar utilităţile, hrana şi prestările servicii au fost de 90.000 lei.

Ceea ce nu se precizează în Raport este cum s-a reuşit „performanţa“ ca în numai câţiva ani, de la 55 de copii în Centru şi multe alte familii care şi-ar fi dorit să-şi aducă micuţii acolo, neavând posibilităţile financiare să-i ţină acasă sau la creşă, s-a ajuns ca numărul copiilor să fie egal cu numărul de angajaţi.

 

Adresabilitate mare, promovare zero

În momentul în care Centrul de Zi „Prichindel“ a trecut de la DGASPC Iaşi la DAC Iaşi, în unitate erau 55 de copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 3 ani.

În cadrul centrului de zi activa o echipă multidisciplinară formată din 10 specialişti: instructori de educaţie, asistent medical, psiholog, bucătar, îngrijitor copii, administrator, coordonator centru. „Fiind singurul Centru care se adresa familiilor aflate în situaţie de risc social, cererea era foarte mare. Copiii erau aduşi cu maşina din toate zonele Iaşului, iar mamele aveau posibilitatea să meargă să lucreze. Astfel, micuţii beneficiau de toate condiţiile, iar părinţii nu erau obligaţi să stea cu ei acasă să aibă grijă de ei“, spune purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş.

Posibili beneficiari, refuzaţi

Trecerea în subordinea DAC Iaşi a însemnat, în ultimii ani, reducerea drastică a numărului de copii care au fost aduşi în Centru. „Nu a existat deloc interes din partea conducerii ca acest Centru să funcţioneze. Numărul de copii care mai vin acum a scăzut drastic deoarece fie lumea nu a ştiut de existenţa lui, fie cei care au apelat la acest serviciu au fost refuzaţi din varii motive“, spune una dintre angajatele Centrului.

În plus, angajaţii susţin că dacă ar fi fost folosit în continuare un mijloc de transport cu care să fie aduşi copii, nu s-ar fi ajuns în situaţia de acum. „Toţii copii care sunt acum în Centru sunt de aici, din cartier (n.r. – cartierul Alexandru cel Bun). Înainte, când erau maşini la Centru, erau aduşi copii din tot oraşul“, zic angajaţii.

 

Subordonaţii spun că şefa Roxana Necula “s-a aranjat”

 

Ce se întâmplă cu angajaţii

Potrivit hotărării de CL, cei 12 copii, care de fapt sunt 11, vor fi direcţionaţi la „Centrul de Servicii Mamă şi Copil“ din cadrul Fundaţiei Hecuba, finanţată tot de Consiliul Local, prin DAC Iaşi.

Dacă în ceea ce-i priveşte pe copii care mai vin acum la Centru problema pare rezolvată, nu la fel stau lucrurile în ceea ce-i priveşte pe angajaţi, care se tem că vor rămâne şomeri după trecerea la DGASPC Iaşi. „Noi suntem angajaţi de DAC Iaşi şi nu ştiu dacă în urma acestei treceri vom fi preluaţi de DGASPC. Ne temem că vom rămâne fără serviciu. Avem şi noi familii, copii, rate la bănci. Ce se întâmplă cu noi?“, se întreabă, îngrijorat, unul dintre angajaţii de la „Prichindel“.

Coordonatoarea Centrului, Roxana Necula, nu a dorit să ofere amănunte despre viitorul angajaţilor de la Centru: „Eu sunt doar o angajată, nu ştiu ce se va întâmpla. Ce voi face? Nu vreau să vorbesc despre asta.“

Directorul executiv adjunct al DAC Iaşi, Daniel Ciobotaru, nu a dorit nici el să comenteze situaţia, transmiţând REPORTER DE IAŞI, prin intermediul Roxanei Necula, să adresăm întrebările în scris.

Surse din cadrul Centrului susţin că Necula şi-ar fi aranjat deja transferul la un alt Centru aflat sub tutela DAC Iaşi. „Pe doamna Necula nu o interesează situaţia noastră pentru că dumneai a discutat deja cu doamna director Luminiţa Munteanu trecerea la Căminul de pensionari «Parascheva»“, susţin angajaţii.

Părinţii, puşi în faţa faptului împlinit

Părinţii copiilor care sunt aduşi la Centru încearcă acum să găsească soluţii. Aceştia sunt nevoiţi să caute o altă creşă unde să-şi ducă micuţii, însă se plâng de faptul că nu au banii necesari pentru a acoperi toate costurile. „Eu lucrez în ture şi mi-ar fi foarte greu să stau cu fata acasă. Am auzit şi eu că se închide Centrul. Noi nu avem o situaţie financiară foarte bună şi nu îmi pot permite să o duc la o creşă, mai ales că e foarte greu acum pentru că nu mai sunt locuri. Am fost aici, prin cartier, dar peste tot sunt ocupate locurile. Sunt pusă într-o situaţie foarte dificilă“, zice Daniela B., mama unei fetiţe de nici 2 ani, care este adusă în fiecare zi la «Prichindel».

Elena F., mama unei alte fetiţe care frecventează în prezent Centrul de Zi, spune că se va orienta spre o altă creşă: „Am retras deja dosarul când am auzit că se închide. Şi eu şi soţul lucrăm de dimineaţă până seara şi nu avem cum să o ţinem acasă. Caut acum cu disperare o creşă să văd unde o pot duce. Fata are aproape 3 ani şi încercăm să vedem poate o putem duce la o grădiniţă.“

Într-o situaţie dificilă se află şi Larisa B., mama unui alt copil, care nu ştie ce va face în momentul în care se închide Centrul. „Nu ne-a spus nimeni nimic. Dacă se închide Centrul, nu ştiu ce voi face. Acasă nu o pot ţine. Nici bani să o duc la o altă creşă nu am. Acolo ar trebui să plătesc mâncarea, fondul clasei, alte cheltuieli. Chiar nu ne permitem“, precizează Larisa B..

Published in Slideshow HOMEPAGE

Deputatul PNL Dumitru Oprea afirmă, în cadrul unei declaraţii de presă, că situaţia provocată de celebrul formular 600 are au rădăcinile în atitudinea dispreţuitoare a actualilor guvernanţi faţă de profesiile independente. „Dacă CEx-ul PSD a decis că Mihai Tudose nu mai este o soluţie pentru partid, să aşteptăm tot decizia CEx-ului privind declaraţia 600 sau ANAF-ul ar putea să primească o conducere mai competentă?", se întreabă retoric parlamentarul ieşean.


Redăm integral declaraţia de presă:​

„Problemele provocate de celebrul formular 600 își au rădăcinile în atitudinea disprețuitoare a actualilor guvernanţi faţă de profesiile independente. Inclusiv fostul premier Tudose ridiculiza o mare actriţă a României, acuzând-o că obține venituri doar din prestații la zilele de naştere. Atât înţelege PSD din lumea artistică!

Profesiile cele mai afectate de kafkianul formular 600 sunt ale persoanelor care își obțin veniturile, în cea mai mare parte, din valorificarea drepturilor de autor. Iar pentru mulți dintre ei, chiar şi până la apariţia formularului 600, calcularea impozitelor datorate statului era o misiune imposibilă, care s-a bazat mai tot timpul pe «inspiraţia» funcţionarilor de la fisc. Impunerile, popririle pe conturi sau regularizările le-au venit în plicurile negre ale ANAF, asemenea unor sentinţe în faţa cărora nu au crezut niciodată că au vreo cale de atac.

Mai mult, guvernarea PSD, indiferent la al câtelea premier ar ajunge în următoarele luni, trebuie să înțeleagă că, în România, salariul nu mai poate fi unica sursă de venit, ca în comunism! Artiștii independenți, scriitorii, jurnaliștiifreelanceri au nevoie de un cadru fiscal predictibil, uşor de înţeles şi aplicat pentru a-şi desfăşura activitatea, în acord cu realităţile profesiilor lor!

Acum, statul român joacă rolul unui satrap incapabil să înţeleagă faptul că un creator nu îşi poate lua şi diplomă în contabilitate pentru a-şi putea apăra drepturile şi a se feri de abuzuri.

La ce să spere acești oameni, când fostul premier Tudose a afirmat, referindu-se la depunerea declaraţiei 600, că altă soluţie nu există la ANAF pentru a se realiza impozitarea persoanelor cu venituri din activităţi independente. Motiv pentru care ne întrebăm și noi: dacă CEx-ul PSD a decis că Mihai Tudose nu mai este o soluţie pentru partid, să aşteptăm tot decizia CEx-ului privind declaraţia 600 sau ANAF-ul ar putea să primească o conducere mai competentă?"

Published in Actualitate

Una dintre cele mai iubite sortimente de mâncare de către români, brânza telemea, riscă să se transforme într-un pericol pentru sănătatea noastră. Un studiu realizat de Asociaţia Pro Consumatori a scos la iveală faptul că o treime din sortimentele de telemea de pe piaţa românescă conţine clorură de calciu, o substanţă folosită iarna pe şosele pentru prevenirea formării gheţii. Consumul acestei soluţii determină, pe termen lung, o serie de reacţii periculoase pentru organism: dureri de stomac, dureri de oase, aritmie cardiacă sau pietre la rinichi. Tot APC a descoperit că pe piaţa românescă se vinde o specialitate de brânză bulgărească care nu conţine nicio urmă de lapte. Probabil tocmai de aceea are un preț imbatabil: 8,5 lei kilogramul.

 

Asociaţia Pro Consumatori (APC) a realizat un studiu pe brânzeturile care se vând în România, analizând 32 de sortimente de telemea care se vând în magazine. Cea mai interesantă descoperire a specialiştilor APC este aceea că la o treime din sortimentele analizate cheagul a fost înlocuit cu clorura de calciu, o substanţă folosită pe timpul iernii pentru a preveni formarea gheţii pe şosele. De ce? „Din motive economice. Produsul se vinde la preţuri mai mici decât cheagurile naturale. Un litru de clorură de calciu costă 50 de lei, pe când aceeaşi cantitate de cheag costă de 2-3 ori mai mult. Jumătate din cantitatea produsă la nivel mondial se foloseşte în anotimul rece pentru prevenirea formării gheţii pe şosele. Clorura de calciu se mai foloseşte la dedurizarea apei din bazinele de înot, în construcţi, în industria de foraj şi metalurgie”, ne-a explicat Costel Stanciu, preşedintele APC. Pe etichete o întâlnim cu codul E509 şi este folosită în alimentaţie ca aditiv întărire, de sporire a fermităţii ţesuturilor fructelor din conserve. O utilizare specială vizează sterilizarea masculilor de la speciile de animale, prin injectarea unei soluţii pe bază de clolură de calciu.

Substanţa provoacă pietre la rinichi

Ca să înţelegem cât de periculoasă este această substanţă pentru sănătate, preşedintele APC dă exemplu legislaţiei americane, care nu permite folosirea clorurii de calciu în produsele ecologice. „Această soluţie provoacă alergii, este bănuită de favorizarea cancerului mamar şi este considerată un factor de scădere a fertilităţii masculine. Acumularea clorurii de calciu în organism determină o serie de reacţii, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, greaţă şi vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie sau pietre la rinichi”, spune Costel Stanciu.

Sarea, folosită în exces

O altă problemă descoperită de specialiştii APC în sortimentele de brânzeturi analizate este aceea a folosirii în exces a sării. „Unele sortimente comercializate conţin chiar şi 6 grame de sare la 100 de grame de brânză telemea. Consumul excesiv de sare poate mări cantitatea de calciu eliminată prin urină, crescând astfel riscul de a suferi de osteoporoză. Excesul consumului de sare este asociat şi cu alte afecţiuni: atacul vascular celebral, cancerul de stomac, afecţiuni renale, apariţia pietrelor la rinichi şi a hipertensiunii arteriale”, spun cei de la APC în studiu. Un om are nevoie de 6 grame de sare zilnic, cantitate pe care şi-o poate lua din doar 100 de grame de brânză sărată, orice doză peste această cantitate reprezentând un exces periculos pentru sănătate. În cazul copiilor, Ordinul 1563/2008 emis de Ministerul Sănătăţii limitează consumul de sare la 1,5 grame la 100 de grame de produs.

 

http://www.apc-romania.ro/vault/upload/galleries/PozaCostel_Stanciu_2.jpg

FOTO Costel Stanciu, preşedinte APC

 „Avem de-a face cu un vid legislativ”

„În ultimii ani asistăm la un proces de «denaturare legală» a brânzeturilor din cauza vidului legislativ din acest domeniu, fapt care a dus atât la prejudicierea economică a producătorilor oneşti, cât şi la o afectare a intereselor consumatorilor, punându-le chiar sănătatea în pericol. În aceste condiţii, până când prin intermediul unor legi se va interzice producţia şi comercializarea unor astfel de produse, singura măsură menită să-i protejeze pe consumatori rămâne informarea acestora prin realizarea de studii care să demaşte astfel de practici”, ne-a spus Costel Stanciu, preşedinte APC.

Respectarea standardelor a devenit facultativă în 1998

Denaturarea sortimentelor de brânză telemea a început în anul 1998, când a fost abrogat standardul de stat. „În acel standard se specifica foarte clar că brânza telemea se prepară din lapte integral sau normalizat, pasteurizat, coagulat cu cheag sau pepsină, prin adăugare de culturi salecţionate de bacterii lactice. Telemeaua se vinde între clase de calitate şi la toate conţinutul de sare nu putea depăşi 4% din produsul finit. Începând cu anul 1998, toate standardele româneşti au devenit facultative, iar firmele şi-au realizat propriile standarde, cunoscute şi sub denumirea de standarde de firmă”, spune Costel Stanciu. Tot după 1998 brânza se comercializează fără a menţiona clasa de calitate. Practic, producătorii nu mai sunt limitaţi la folosirea ingredientelor, putând pune orice în brânză atâta timp cât scriu asta şi pe etichete.

http://evz.ro/uploads/2017-09/specilitate-bulgaria.jpg

Specialitatea de brânză din Bulgaria, produsă fără lapte

O altă problemă gravă este aceea a lactatelor fără lapte. Un exemplu este al unui sortiment care se vinde sub denumirea de „Specialitate din Bulgaria” (vândută vrac) sau „Specialitate Josi” (vândută în ambalaj) la un preţ de numai 8,5 lei pentru un kilogram. Stanciu spune că au testat această brânză într-un laborator acreditat, iar rezultatele au arătat că nu conţine lapte. Practic, aceste produse sunt făcute doar din grăsimi vegetale sau de balenă. De altfel, obţinerea unui astfel de preţ folosind laptele ca ingredient ar fi o minune economică. „Pentru obţinerea unui kilogram de brânză este nevoie de 6-10 litri de lapte. Chiar dacă laptele ar fi vândut cu un leu litrul de către fermier, numai laptele necesar ar duce preţul la 10 lei pentru un kilogram. Adăugând la asta costul de producţie, transportul şi profitul, preţul nu are cum să scadă sub 15 lei pentru un kilogram în cazul care se foloseşte lapte la producerea brânzei”, ne-a explicat Costel Stanciu. Spre exemplu, sortimentul de telemea proaspătă de la Napolact se vinde cu aproape 34 de lei kilogramul. „Dacă s-ar vinde cu informarea corectă şi la preţul corect, nu am avea nimic împotriva lor. Dar când aceste brânzeturi sunt vândute ca produse din lapte şi sub denumiri bine conotate în mentalul colectiv, avem de a face cu falsuri grosolane şi cu infractori care ar trebui pedepsiţi”, spune Costel Stanciu. 

Alte probleme descoperite de APC

- Folosirea natamicinei (E235) în unele sortimente de brânză maturată cu pastă semi-tare, acest aditiv alimentar fiind suspect de favorizarea dezvoltării unor microbi patogeni. Totodată provoacă greaţă, vomă, anorexie şi iritarea pielii.

- Folosirea în anumite sortimente a unui aditiv (E1105) realizat din proteine extrase din ouă, cunoscut sub denumirea de lysozyme şi care poate provoca reaţii alergice. Folosirea nitratului de sodiu în unele sortimente de brânzeturi semi-tari. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar.

 

Sursa: evz.ro

 

Published in Sanatate

Reacţia jandarmului ce a fost surprins, în imagini, lovind cu pumnul protestatari, sâmbătă, ‘a fost cu siguranţă determinată de modul de manifestare al persoanelor aflate în faţa acestuia’, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.

‘Reacţia colegului meu a fost cu siguranţă determinată de modul de manifestare al persoanelor aflate în faţa acestuia. Avea obligaţia el acolo şi era legitimat cu această obligaţie să asigure acel dispozitiv de ordine publică, să ţină acea cale rutieră liberă. Pe de altă parte, cei care au exercitat acele violenţe asupra colegului nostru şi-au asumat o anumită reacţie din partea forţelor de ordine, în momentul în care nu s-au mai manifestat într-un mod paşnic şi civilizat şi au forţat blocarea circulaţiei în centrul Capitalei’, a afirmat Enache, într-o declaraţie de presă.

El a punctat că şefii instituţiei au avut o discuţie cu jandarmul respectiv.

Georgian Enache a adăugat că acţiunea de sâmbătă nu a fost legitimă, aşa cum prevăd normele în vigoare, deoarece a fost organizată în mediul online. (Agerpres)

Jandarmeria Capitalei precizează că imaginile apărute în spaţiul public de la protestele de aseară fac obiectul unei verificări interne, menţionând că jandarmul care apare lovind mai multe persoane a fost identificat.

De asemenea, Jandarmeria Capitalei arată, referitor la situaţia creată la gurile de metrou, că decizia de a temporiza şi a redirecţiona accesul persoanelor care se deplasau de la staţia de metrou către ieşirea dinspre Teatrul Naţional a fost luată pentru a evita apariţia unor busculade, întrucât zona Pieţei Universităţii era blocată şi era nevoie de o ieşire controlată a persoanelor.

În comunicat se menţionează şi că au fost realizate mai multe filtre de control ce au avut un scop preventiv pentru a descuraja eventuale acte de tulburare a ordinii publice, filtre care şi-au dovedit eficienţa, în urma acestor controale fiind găsite asupra unor persoane mai multe obiecte periculoase care ar fi putut provoca rănirea gravă a participanţilor.

Jandarmeria Capitalei arată că persoanelor asupra cărora au fost depistate obiectele periculoase le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Codul Penal. (Agerpres/ FOTO Pro TV)

Published in Justitie

România se confruntă cu o gravă scădere o populaţiei, atrag atenţia specialiştii. Principala cauză, în opinia lor, ar fi rata mică a fertilităţii.

După căderea comunismului, această rată a ajuns la 1,3, adică, acest lucru înseamnă că fiecare femeie dă naştere unui număr de copii prea mic pentru a asigura păstrarea actualului număr de români.

Populaţia României este diminuată şi din cauza migraţiei. În ultimii 25 de ani, milioane de români au decis să se mute în Occident, iar copiii lor născuţi în Spania, Italia sau Marea Britanie nu mai au decât o vagă legătură cu România.

Specialiştii în demografie afirmă că lucrurile nu se vor schimba prea curând, chiar dacă, dintr-o dată, românii s-ar hotărî să aibă mai mulţi copii, acest lucru nu ar avea niciun fel de influenţă asupra piramidei demografice în următoarele decenii. De aceea, politicile publice care trebuie să îi încurajeze pe tineri să aibă mai mulţi copii trebuie completate cu acele politici menite să îi convingă pe cât mai mulţi dintre românii plecaţi din străinătate să revină acasă. (Rador/ FOTO Adevărul)

Published in Social

În masivele Bucegi şi Făgăraş, aflate sub cod galben, la altitudini de peste 1.800 de metri, riscul de producere a avalanşelor este mare, de gradul 4 din 5.

Este vizată şi zona turistică Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi jumătate, potrivit Centrului Meteorologic Regional Transilvania-Sud.

Specialiştii avertizează că, din cauza stratului gros de zăpadă, avalanşele se pot produce spontan pe mai mulţi versanţi, inclusiv în masivul Ceahlău, din Carpaţii Orientali.

La altitudini mai mici de 1.800 de metri, în masivele Bucegi şi Făgăraş, riscul de avalanşă este de gradul 3 din 5.

Salvamontişii le recomandă turiştilor să evite traseele de altitudine, chiar şi pe cele considerate uşoare.

 

(Rador/ FOTO romaniatv.net)

Published in Moldova

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD este convocată, luni, de la ora 16,00, pentru a stabili componenţa noului Executiv condus de premierul desemnat Viorica Dăncilă.

Surse politice au precizat pentru AGERPRES că structura viitorului Cabinet nu va fi modificată.

Din viitorul Guvern nu vor mai face parte unii dintre miniştrii Cabinetului Tudose, printre care Marcel Ciolacu şi Marius Nica, care şi-a anunţat deja demisia din funcţia de ministru al Fondurilor Europene.

Reprezentanţii ALDE au susţinut că îşi vor păstra portofoliile deţinute la Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul.

Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară, astfel încât în data de 29 ianuarie va avea loc votul de învestitură pentru noul guvern, după cum a anunţat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Liderul PSD afirma, săptămâna trecută, că preşedintele Klaus Iohannis a ales stabilitatea prin desemnarea Vioricăi Dăncilă în funcţia de prim-ministru.

‘Preşedintele a ales stabilitatea în ciuda presiunilor partidelor din Opoziţie şi a altora de a refuza propunerea PSD şi îi mulţumim pentru asta şi apreciem în mod deosebit. Intrarea într-o criză politică ar fi fost un lucru grav pentru România, preşedintele a vrut să evite asta. PSD va guverna, împreună cu ALDE, în baza mandatului obţinut prin votul românilor, pentru a îndeplini programul de guvernare şi pentru a împlini aşteptările românilor’, a afirmat Dragnea.

 

(Agerpres/ FOTO romanialibera.ro)

Published in Parlament

Meteorologii au emis o informare precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță, ninsoare şi intensificări ale vântului.

Aceasta este valabilă pentru toata ţara, pînă la ora 22.

În intervalul menționat, precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp.

În  Moldova,  în cursul zilei de astăzi se vor fsemnala mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul  va continua să prezinte intensificări, spulberând zăpada.

Din această dimineaţă a intrat în vigoare un cod galben de vremea rea în judeţele Galaţi şi Vrancea.

Potrivit avertizării, pînă seara, în cele două judeţe vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. (Radio Iaşi/ FOTO adevarul.ro )

Published in Vremea

Aproximativ 100 de persoane au participat, astăzi, la un protest mut, cu spatele către clădirea Guvernului, unii manifestanţi având ochii sau gura acoperite.

Manifestaţia a fost prezentată, pe Facebook, cu numele ‘Justiţia furată’.

De asemenea, potrivit anunţului de pe reţeaua de socializare, manifestări similare au fost programate, în paralel, în Polonia, Ungaria, Cehia, Rusia.

‘Prin acest protest, totodată, se face un apel la solidaritate şi din partea altor state care să nu accepte ca ţări vecine sau prietene să fie izolate de valorile europene. Împreună putem să demonstrăm că justiţia se află în pericolul de a fi confiscată în multe ţări şi singura modalitate de apărare a ei este să fim uniţi în demersul nostru’, se arată în anunţul de pe Facebook.

La Bucureşti, persoanele care au participat la manifestare au venit înfăşurate cu drapele ale României sau Uniunii Europene şi au arborat mesaje precum ‘#rezist’, ‘Toţi pentru justiţie’, ‘Justiţia furată’, ‘Şi totuşi #văvedem’ sau ‘Libertatea lor, închisoarea noastră’ – imprimate pe cartoane cu o hartă a României în zeghe. (Agerpres/ FOTO Adevărul)

 

Published in Guvern
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top