fbpx
 
Compania de interfoane Electra sărbătorește 30 de ani de existență și a realizat, la Galeria Tonitza de pe Lăpușneanu, o expoziție dedicată designului unui produs nou care a fost premiat la Archiproducts Design Awards 2020. Interfonul 2Smart 7”, desenat de Alexandra Ghioc, a luat premiul 1 la categoria „Sisteme, componente și materiale”, la finalul anului trecut.

Invitat: Marian Berdan, CEO Grupul Electra


Poate părea neobișnuit: tânăr intelectual plecat de mulți ani din țară se declară „foarte entuziasmat” când a văzut că Autostrada Iași – Târgu Mureș a devenit de interes național.Tânărul Radu Berdan reprezintă unul dintre „produsele de vârf” formate, până la un moment dat, la Iași. Fiul omului de afaceri Marian Berdan a terminat „Racoviță” și apoi a bifat, în Anglia, tripla facultate-master-doctorat. Asociat la o firmă de tehnologie care a vândut produse în 15 țări, Radu a fost reperat de „căutătorii de talente” de la Toshiba. În prezent, ieșeanul lucrează în Japonia, unde speră să stea până în 2020, pentru ca apoi să se întoarcă acasă.

A făcut facultatea, masterul și doctoratul în Anglia și, de mai bine de un an, lucrează în Japonia, pentru Toshiba. Radu Berdan vorbește pentru REPORTER DE IAȘI despre școala britanică, viața, oamenii și modul de lucru în Japonia.


Poate părea neobișnuit: tânăr intelectual plecat de mulți ani din țară se declară „foarte entuziasmat” când a văzut că Autostrada Iași – Târgu Mureș a devenit de interes național.Tânărul Radu Berdan reprezintă unul dintre „produsele de vârf” formate, până la un moment dat, la Iași. Fiul omului de afaceri Marian Berdan a terminat „Racoviță” și apoi a bifat, în Anglia, tripla facultate-master-doctorat. Asociat la o firmă de tehnologie care a vândut produse în 15 țări, Radu a fost reperat de „căutătorii de talente” de la Toshiba. În prezent, ieșeanul lucrează în Japonia, unde speră să stea până în 2020, pentru ca apoi să se întoarcă acasă.

A făcut facultatea, masterul și doctoratul în Anglia și, de mai bine de un an, lucrează în Japonia, pentru Toshiba. Radu Berdan vorbește pentru REPORTER DE IAȘI despre școala britanică, viața, oamenii și modul de lucru în Japonia.


Patronul cunoscutei firme ieșene Electra, Marian Berdan, așteaptă în continuare un răspuns din partea autorităților privind situația umilitoare prin care a fost nevoit să treacă la vama de pe Aeroportul Iași.

 

Marian Berdan spune că a fost înjosit de Iulian Creţu, reprezentant al Direcţiei Vamale, la întoarcerea dintr-o călătorie de afaceri din Mexic. Sâmbătă după amiază, patronul Electra a revenit la Iaşi cu un avion, împreună cu un subordonat de la companie. Când a ieşit din vamă a constatat că angajatul său a rămas cu mult în urma sa. Când s-a întors, l-a văzut pe salariatul său reţinut de către un agent vamal. 

 

Omul de afaceri spune că întreaga poveste a pornit de la o cutie care conţinea mai multe dispozitive luate în Mexic, în valoare de sub 500 de euro, pentru a le prezenta potenţialilor parteneri de business

 

„În urma controlului vamal efectuat de inspectorul de la aeroportul Iaşi, la revenirea delegaţiei ELECTRA din Panama, Guatemala, Costa Rica şi Mexic (sesizarea făcută de ELECTRA unor instituţii ale statului din judeţul Iaşi, privind modul neprofesional în care inspectorul a realizat controlul asupra colegului meu), trebuie să vă informez că firma noastră a fost sancţionată cu:

- Amendă 3.000,00 lei (667,00 euro) din maximul de 8.000.00 lei

- Confiscarea mostrelor demo (videointerfoane) în valoare de 392,00 Euro,

deoarece inspectorul vamal nu a recunoscut documentul de provenienţă a bunurilor, prezentat de ELECTRA (trebuia să avem o ştampilă a vămii în momentul când am părăsit ţara), încălcând astfel art.158, alin.1 din Reg. UE nr. 952/2013 şi Art.653 alin.1 lit. a din Anexa HG 707/2006.

Nu vom contesta contravenţia!”, scrie Marian Berdan pe pagina sa de Facebook care menționează că așteaptă în continuare răspunsul autorităților „privitor la modul în care agentul vamal „și-a făcut treaba” în timpul serviciului cu colegul meu. Reamintesc că sesizarea a fost făcută numai pentru comportamentul agentului vamal în timpul serviciului!”

 

 

„Merită sau nu merită să-ţi promovezi în străinătate firma şi ţara în care lucrezi şi trăieşti?”, se întreabă omul de afaceri ieșean.

 

Patronul firmei Electra face totodată un bilanț al vizitei în America Centrală și Mexic, în care se remarcă primirea făcută delegației de întreprinzători români în Guatemala și în Mexic.

 

„SCURT BILANŢ AL DEPLASĂRII ELECTRA SRL ÎN AMERICA CENTRALĂ ŞI MEXIC:

16 oct. Sosire în PANAMA (prin Viena, München). Lufthansa mi-a uitat bagajele în Munchen. –1 pct.

17 oct. Vizite şi convorbiri cu 5 firme din Panama City. Fără mostre, numai pe bază de catalog de produse. Impresie foarte bună pentru produsele ELECTRA. Promovare ELECTRA, promovare România!

La următoarea vizita sperăm să încheiem min. 2 contracte. +2 pct.

18 oct. Sosire în GUATEMALA. Probleme că sunt din România! Mi-au controlat paşaportul pagina cu pagină. M-au dus la şeful poliţiei de frontieră să explic scopul vizitei. După 15 min., mi-au dat acces în Guatemala. Nu mi-au controlat bagajele!!! Au avut o problemă cu cetăţenia mea. Mai târziu am aflat de ce! Biroul de emigraţie din Mexic a transmis o avertizare către politiile de frontieră din America Centrală referitoare la cetăţenii români şi probabil şi de alte naţionalităţi! Fraude cu carduri bancare în Mexic!

Atunci mi-am amintit de o lozincă românească din 2012: Mândru că sunt Roman! –1 pct.

Am vizitat şi am avut convorbiri cu 3 firme guatemaleze. Foarte interesate de produsele ELECTRA. Acolo am avut mostrele cu mine! Foarte probabil 2 contracte dacă mai trec pe la ei în următoarele 3 luni.

Promovare ELECTRA, promovare ROMÂNIA. +2 pct.

20 oct. Sosire fără probleme în COSTA RICA (“Elveţia” Americii Centrale). Am avut vizite şi convorbiri cu 4 firme din San Jose. Aceleaşi rezultate foarte bune ca în Guatemala şi Panama. Promovare ELECTRA, promovare ROMÂNIA. +2 pct

22 oct. plecare din Costa Rica spre Mexic. Din nou probleme că sunt din România. La check-in mi-au luat paşaportul, l-au verificat şi re-re-verificat, după care poliţistul mi-a spus că trebuie să vorbească la Biroul de Imigraţie din Mexic, să vadă dacă îmi dă drumul sau nu! Atunci am aflat care este problema cu romanii în Mexic. –1 pct.

24 – 27 oct. Training de instalare şi utilizare a produselor ELECTRA la 4 firme din Mexic. A fost foarte bine! Cu aceste firme am încheiat contracte în iunie 2016, abia la a 3-a întâlnire. Promovare ELECTRA, promovare ROMÂNIA. +4 pct.

Firma de avocatură din Mexic se ocupă acum de înregistrarea brandului ELECTRA în Mexic şi obţinerea certificatelor NOM. Promovare ELECTRA, promovare ROMÂNIA. +1 pct.

29 oct. ora 15:45. Ajunşi în Iaşi, cu toate bagajele complete, aşa cum am plecat. Vama Iaşi. Control abuziv la bagajul personal al colegului meu timp de 2,5 ore!!! Promovăm ELECTRA, mai promovăm România????? -5 pct.

 

BILANŢUL SE PARE CĂ ESTE POZITIV: 11 pct – 8 pct = ++++3 pct.

Îmi voi continua munca de promovare a firmei ELECTRA în străinătate, pentru mai multe contracte la EXPORT, indiferent de ce se întâmplă pe la noi.

Pe viitor voi avea grijă să mă blindez cu toate documentele cerute !”, mai spune Marian Berdan pe pagina sa de Facebook.

 


Umilință maximă pentru patronul cunoscutei firme de interfoane Electra. Omul de afaceri Marian Berdan spune că a fost umilit de un agent vamal de la Aeroportul Iaşi.

 

Patronul ieșean susţine că a fost înjosit de Iulian Creţu, reprezentant al Direcţiei Vamale, la întoarcerea dintr-o călătorie de afaceri din Mexic. Sâmbătă după amiază, Marian Berdan a revenit la Iaşi cu un avion, împreună cu un subordonat de la companie Electra. Când a ieşit din vamă a constatat că angajatul său a rămas cu mult în urma sa. Ca atare, s-a întors după acesta şi, când colo, l-a văzut pe salariatul său că este reţinut de către un agent vamal. 

„I-am cerut agentului vamal explicaţii de ce s-a oprit tocmai asupra colegului meu. Cutia cu mostrele comerciale prezentate în Mexic era deja deschisă. I-am spus că produsele respective se întoc înapoi la firmă, că suntem obosiţi după o călătorie de 30 de ore. Agentul vamal m-a întrebat imediat de ce îl jignesc, moment în care am spus că doar îi cer nişte explicaţii, nu îi adresez injurii. Recunosc, ce-i drept, tonul meu era un pic mai autoritar. E un defect profesional, ce să fac?”, a povestit Berdan reporterilor „Ziarului de Iaşi”.

 

Omul de afaceri spune că întreaga poveste a pornit de la o cutie care conţinea mai multe dispozitive luate în Mexic, în valoare de sub 500 de euro, pentru a le prezenta potenţialilor parteneri de business.

 „I s-a verificat absolut totul: lenjerie intimă, haine, a fost controlat prin toate buzunarele, i s-a verificat portofelul. Mi-a spus colegul meu că i-a fost făcută o poză la legitimaţia de acces în firmă, i-au fost scoşi banii toţi din portofel şi au fost număraţi. L-a şi întrebat de ce are asupra sa pesos (n.red. – moneda oficială a Mexicului)”, a povestit patronul Electra.

 

Citește mai mult AICI


Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi va primi joi, 15 septembrie, vizita de lucru a d-lui George Petruşan - Consilier Afaceri Economice şi Comerciale în cadrul Ambasadei României în Mexic.

 

Cu această ocazie, având în vedere şi dorinţa exprimată de către distinsul oaspete, firmele ieşene sunt invitate să participe la discuţiile care vor aborda aspecte legate de cooperarea economică şi oportunităţi de afaceri pe relaţia Mexic.

 

De asemenea, în cadrul aceleiaşi întâlniri, dl Marian Berdan - preşedintele Grupului de Firme ELECTRA şi membru al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ, va împărtăşi din experienţa concretă a domniei sale în iniţierea relaţiilor de afaceri cu parteneri din Mexic, accesul pe această piaţă şi tipul de sprijin de care a beneficiat de la Ambasada noastră, ca om de afaceri român în accesarea unei pieţe străine.

 

Întâlnirea cu reprezentantul Ambasadei României în Mexic este programată pentru ora 14.00 iar participarea firmelor este gratuită, pe bază de confirmare prealabilă, prin completarea formularului on-line de pe site-ul Camerei de Comerţ: www.cciasi.ro.


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30