fbpx
 
Pentru a proba încălcarea eticii universitare, eventualele anchete declanșate de relațiile consimțite dintre profesori și studente ar fi delicate și greu de realizat. Octavian Jighirgiu și Bogdan Maximovici, ambii profesori la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, s-au căsătorit în această vară cu foste studente din universitățile unde predau. Sunt cele mai recente cazuri dintr-o lungă serie, cu exemple din care nu lipsesc picanteriile, ci doar reacția instituțiilor de învățământ superior. În statutul acestora, astfel de amoruri sunt interzise în timpul când cei doi se află în relația profesor-student.

Își urmează profesorii și în viața privată, după anii de școală. Doi profesori de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași s-au căsătorit, în această vară, cu foste studente. Este o particularitate a mediului universitar ieșean, care a mai văzut în trecut numeroase căsnicii pornite de la catedră, unele ale unor profesori foarte cunoscuți: Ovidiu Gavrilovici de la Psihologie sau Dorin Popa de la Jurnalism.

Staţiunea Venus din judeţul Constanţa va găzdui, în perioada 21-25 septembrie 2016, cea mai mare conferinţă internaţională de psihologie organizată până în acest moment în ţara noastră (EUROTAS 2016), în cadrul căreia specialiştii vor dezbate tema iubirii şi a miracolelor  petrecute in viaţa noastră datorită ei.

Manifestarea ştiinţifică este organizată de Asociaţia Română pentru Cunoaştere şi Intervenţie Psihologică, în parteneriat cu Asociaţia Europeană Transpersonală (EUROTAS), Asociaţia Europeană de Psihologie Transpersonală, Asociaţia Internaţională Transpersonală şi Asociaţia Americană Transpersonală şi este creditată de Colegiul Psihologilor din România. Conferinţa este organizată în contextul în care specialiştii au măsurat, printr-un inedit experiment, că acest sentiment, pe care noi îl numim iubire, generează cea mai puternică emoție pe care corpul uman o poate manifesta, aceasta nefiind produsul minţii noastre, ci doar coordonată de mintea noastră.

În acelaşi timp, psihologii au descoperit că, în societatea modernă, creierul uman a generat un sistem alternativ care estompează şi chiar modifică substanţial fluxul de iubire ce ne curge prin fiecare celulă a corpului nostru. Din această cauză, mintea noastră ne-a împins să iubim condiţionat, unilateral, consecintele fiind stresul, anxietatea, depresia sau frica.

Tot în cadrul manifestării ştiinţifice, reputaţi profesori universitari şi cercetători din întreaga lume vor prezenta implicaţiile pe care le are cea mai populara expresie din lume – “Te iubesc!” şi cum aceste  simple cuvinte pot coborî filtre mentale care blochează iubirea să se manifeste la cel mai înalt nivel. Prelegeri vor susţine doctori în psihologie din întreaga lume, precum: Israel, Brazilia, Argentina, Rusia, Africa de Sud, Mexic SUA, ţări din Europa, Australia etc.

„Avem onoarea ca România să gazduiască una dintre cele mai mari conferinţe internaţionale de psihologie organizate în lume, primind cercetători de renume din peste 30 de ţări. Tema este foarte ofertantă, atât pentru noi, ca specialişti, cât şi pentru societate în ansamblul ei, deoarece tratează cel mai frumos sentiment pe care fiinţa umană il experimentează: iubirea. Cu atât mai interesantă va fi întreaga dezbatere, cu cât vor fi prezentate opinii din diverse culturi şi şcoli de gândire, iar concluziile generale ne vor ajuta să găsim metode eficiente de a gestiona acest profund sentiment", declară drd. Anghel Ilie Grădinaru, preşedintele Asociaţiei Române pentru Cunoaştere şi Intervenţie Psihologică şi organizatorul Conferinţei Eurotas 2016 – “Love – the eternal miracle”.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30