fbpx
 

Pe 7 martie, consilier local PNL Silviu Apostol a câștigat o licitație organizată de Primăria Iași pentru vânzarea unui teren din zona Podu de Piatră

Pe Apostol l-a „concurat” Narcis Vlase, un ieșean care, pe contul de Facebook, a scris că a fost angajatul lui Apostol din 2016 până în acest an și căruia, în timpul depunerii ofertelor, soția liberalului îi dădea inimoare pe aceeași rețea de socializare

Apostol și Vlase susțin că sunt dușmani, dar s-au bătut atât de tare la licitație încât prețul a crescut doar cu 100 de lei. Dacă nu inventa un contracandidat, Apostol avea de așteptat încă un an o nouă licitație

Liberalul a mai beneficiat recent de bunăvoința Primăriei: în acea zonă, i s-a aprobat ridicarea unui hotel cu un regim de înălțime mult peste prevederile Planului Urbanistic General

Profitând de echilibrul din Consiliul Local, unde alianța din care face parte are 14 voturi, iar Opoziția 13, Apostol și-a marcat „votul de aur” chiar înainte de evenimentele de mai sus: a dat peste cap intenția primarului Chirica de a-l impune ca viceprimar pe Răzvan Timofciuc. „A spus că vine la ședință și nu a venit”, s-a plâns atunci primarul

În final, la următoarea ședință de Consiliu Local, Apostol a venit la ședința de plen, l-a votat pe Timofciuc, apoi a obținut aprobarea pentru hotel și a câștigat licitația pentru teren


Propunerea pentru desemnarea lui Răzvan Timofciuc a fost făcută de către primarul Mihai Chirica. Liderii de grup ai partidelor care au reprezentanți în Consiliul Local nu au avut propuneri.

Din momentul în care a schimbat majoritatea în Consiliul Local prin votul său, viața anonimului userist s-a schimbat: și-a luat un BMW, a câștigat 3.000 de euro/lună, a devenit VIP cu invitați de marcă la botezul copilului, a primit o funcție de conducere într-o companie publică

Înainte de asta era agent comercial la un producător de ciorapi bărbătești

Numirea sa ca director executiv la Termoservice, fără să-l recomande nicio pregătire în domeniu, arată că gestul său de acum trei ani încă este apreciat de Mihai Chirica și reprezintă un imbold pentru următorul trădător din USR, care trebuie să-i asigure primarului o nouă majoritate

Răzvan Timofciuc este noul „vot de aur”, dar sunt doi consilieri PNL care sub nicio formă nu vor să-l voteze

Mihai Chirica are doar 13 voturi și are nevoie de al 14-lea pentru a-și trece bugetul în februarie

Timofciuc nu votează bugetul dacă nu ajunge viceprimar, dar un scenariu ar fi să trădeze alți doi useriști în locul celor doi liberali care nu-l acceptă pe acesta

PSD a spus că nu participă la vot, iar la USR ordinul e același


Consilierul local Răzvan Timofciuc, exclus recent din USR, va fi nou viceprimar al Iașului, au declarat surse bine informate pentru REPORTER DE IAȘI. Acesta ar urma să ocupe postul lăsat liber de Cezar Baciu, alt usr-ist exclus din partid în urma trădării și scos cu greu de pe funcție după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că 10 aleşi locali au fost găsiţi în conflict de interese sau stare de incompatibilitate, în unele cazuri fiind sesizat Parchetul pentru demararea unor anchete penale.

Solicit o dezbatere publică largă, unde să fie invitați reprezentanții mediului de afaceri, mediului universitar și academic, reprezentanții cultelor religioase și ai societății civile pentru a identifica cea mai bună soluție pentru exploatarea și valorificarea în beneficiul comunității a acestei suprafețe de teren care valorează peste 10 milioane euro!”

Consilierul local Răzvan Timofciuc a solicitat primarului Mihai Chirica printr-o interpelare oficială publicarea unui raport detaliat al cheltuielilor pentru organizarea Campionatului Mondial de E-Sports care a avut loc la Iași, în perioada 24 august - 4 septembrie, precum și o analiză a impactului acestui eveniment.

Consilierul local Răzvan Timofciuc atrage atenția asupra unui proiect important pentru ieșeni pe care municipalitatea l-a abandonat, deși a promis încă de anul trecut că-l va pune în practică. este vorba despre o amplă acțiune de plantare de arbori pe malul Bahluiului. A fost încheiat chiar și un protocol cu Administrația Bazinală Ape Prut-Bârlad în acest sens. N-a fost să fie!

Profesori umiliți, obligați să aștepte trei ore în soare, la ședința publică de repartizare a posturilor în învățământul preuniversitar. „Inspectoratul Școlar Județean Iași, OPRIȚI BĂTAIA DE JOC LA ADRESA PROFESORLOR!

Consilierul local Răzvan Timofciuc a inițiat un demers de comunicare cu Ministerul Culturii, Sporturilor și Turismului din Republica Coreea, în încercarea de a clarifica unele aspecte legate de finanțarea și organizarea Campionatului Mondial de Esports, care urmează să aibă loc în Iași.

Pagina 1 din 11

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30