Şoferul maşinii în care se afla ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi care a făcut luni accident în Capitală după ce ar fi încercat o depăşire neregulamentară, a rămas fără permis pentru 30 de zile, în cauză fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporala din culpă.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că în urma accidentului de dimineaţă și-a fracturat mâna și că va trebui să poarte ghips în următoarele trei luni. El a precizat că-și va continua activitatea guvernamentală și că miercuri va merge în inspecție pe șantier.

Patru români și-au pierdut viața într-un accident rutier produs într-un oraș din estul Italiei. Este vorba despre doi frați, de 14, respectiv 17 ani, de un tânăr de 19 ani și de șoferul care avea 35 de ani.

Trei persoane au murit, duminică dimineaţa, iar alte patru au suferit răni grave, în urma unui accident produs pe DN22, în apropiere de localitatea Lumina, judeţul Constanţa. Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră este blocată în zonă pe ambele sensuri.

Şase persoane au fost rănite, vineri, în localitatea Medgidia, din judeţul Constanţa, după ce o maşină, condusă de un minor, a intrat în mai mulţi oameni aflaţi pe trotuar. O victimă a fost dusă cu elicopterul la Spitalul Judeţean Constanţa.

Accident grav, în această dimineață, produs pe strada Palat, în fața Sălii Sporturilor, între un tramvai și două autoturisme.

Un copil de şapte ani, a fost spulberat de o maşină, în timpul nopţii de miercuri pe joi, pe o trecere de pietoni din oraşul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în timp ce traversa strada împreună cu bunica sa.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că accidentul din comuna Băcești nu a fost provocat de băiatul de 12 ani, care a și decedat, ci de fratele acestuia, în vârstă de 19 ani.

Autorităţile din judeţul Olt au activat planul roşu de intervenţie în urma unui accident rutier produs marţi pe DN 65, la Priseaca, între mai multe autovehicule, în urma căruia au fost anunţate 19 victime rănite, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt, medicul Marian Furtună.

Sfârșit tragic pentru un băiat de doar 12 ani din județul Vaslui. Băiatul a furat mașina fratelui său și a condus nebunește, până a intrat violent într-un cap de pod. Copilul a murit în brațele mamei sale, înainte să ajungă ambulanța.

Pagina 1 din 57

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Go to top