În pragul vârstei de 76 de ani, Constantin Simirad vine doar o zi pe săptămână la serviciu, dar este plătit cu 3.900 de lei/lună. Salariul este net și corespunde unei norme întregi de 8 ore de muncă/zi. Cel care a fost timp de 12 ani primar al Iașului are un birou rezervat la etajul 1 al Primăriei, vizavi de birourile viceprimarilor, dar ușa se descuie doar miercurea, singura zi în care consilierul personal al lui Mihai Chirica și-a făcut obiceiul de-a veni la serviciu.
În pragul vârstei de 76 de ani, Constantin Simirad vine doar o zi pe săptămână la serviciu, dar este plătit cu 3.900 de lei/lună. Salariul este net și corespunde unei norme întregi de 8 ore de muncă/zi. Cel care a fost timp de 12 ani primar al Iașului are un birou rezervat la etajul 1 al Primăriei, vizavi de birourile viceprimarilor, dar ușa se descuie doar miercurea, singura zi în care consilierul personal al lui Mihai Chirica și-a făcut obiceiul de-a veni la serviciu.
Potrivit Legii antifumat, fumatul în spaţiile publice închise este interzis, iar contravenienţii pot fi sancţionaţi cu amendă între 100 şi 500 de lei.
Acesta s-a filmat în timp ce întreținea relații intime cu fiica șefului său.
În imagini, o femeie și un bărbat întrețin relații intime în camera din spate a unui restaurant, potrivit Elitedaily.com.
Se pare că femeia este fiica șefului bărbatului, care după ce a filmat clipele intime a decis să facă public filmulețul, acesta fiind postat pe site-ul Reddit.
Nu se știe exact care a fost motivul pentru care bărbatul a făcut acest gest, mai ales că, după această aventură este în pericol să-și piardă locul de muncă.
(Sursa: b1.ro)
Nu sunt mulţi cei care cunosc care sunt plantele care au un efect benefic la locul de muncă, aşa că vă voi prezenta o selecţie a celor mai bune plante care pot să ne înfrumuseţeze biroul.
1. Rozmarinul
Această plantă nu numai că purifică aerul, dar aroma ei ajută la mărirea capacităţii de memorare şi la menţinerea unei stări sufletşti bune.
Frunzele, care rămân verzi şi pe perioada iernii, sunt liniare, având lungimea de 2-3 cm şi seamãnã cu acele coniferelor. Florile sunt de culoare albãstrui-deschis, uşor violacee, formând un spic. Rozmarinul conţine un ulei volatil, reprezentat prin borneol, camfor, eucaliptol, flavonoizi, acid rozmarinic, principii amare etc.
2. Menta
Menta atrage prosperitate şi ajută la o mai bună comunicare. Aceasta simbolizează ospitalitatea în numeroase culturi. Apreciată pentru parfumul său aparte, menta sau izma a fost folosită din vremuri străvechi în alimentaţie sau pentru proprietăţile sale curative.
Menta este în general utilizată ca mirodenie în preparate diverse, salate, supe, sosuri pentru paste. Frunzele verzi ale plantei pot decora prăjituri, îngheţate sau pot fi folosite ca ingredient în salata de fructe, mai ales în zilele călduroase de vară.
3. Bambus
Se spune că această plantă este semnul norocului. Dar trebuie să vă asiguraţi că nu se află într-un loc unde nu are direct lumină solară.
Lemnul de bambus are proprietăţi anti-bacteriene, nu necesită pesticide, este o resursa uşor regenerabilă, cu o perioadă de creştere scurtă între 2-3 ani, care creşte în condiţii variabile de climă. Deşi creşte foarte repede, fibra specifică a lemnului de bambus este foarte rezistentă, bambusul fiind semnul longevităţii în China.
4. Aloe Vera
Este aliatul perfect pentru a face faţă vibraţiilor negative. Vestea bună este că nu are nevoie de o îngrijire deosebită. Aloe vera are reputaţia de a fi o plantă cu rezultate excelente, utilizată în ameliorarea şi prevenirea multor afecţiuni, în principal în tratarea vânătăilor, muşcăturilor de insecte şi ameliorarea arsurilor.
5. Lavanda
Numită şi levănţică, nu este doar o plantă frumoasă la vedere, dar oferă pace şi armonie mediului în care se află. Toate părţile plantei au un miros plăcut, dar cele mai aromate sunt florile.
Produsele fitoterapeutice din levănţică au acţiune calmantă, diuretică, coleretică, antiseptică şi cicatrizantă. Uleiul volatil de levănţică are proprietatea de a normaliza funcţia cardiacă.
6. Plantele suculente (cele ce reţin apa)
Plantele suculente sunt perfecte, dacă nu aveţi spaţiu sau timp de a avea prea multă grijă de ele. Supravieţuiesc în cele mai precare condiţii, şi este foarte bine să le aveţi la birou. Aceste plante trăiesc în locuri aride cu puţine precipitaţii, astfel că dispun în frunzele lor de enorme rezerve de apă, ce le ajută să supravieţuiască pe termen lung în condiţii climatice
Majoritatea plantelor suculente au forme curioase, iar frunzele şi tulpinile lor pot avea culori rar întâlnite în lumea vegetală. Florile, de asemenea, sunt spectaculoase, sub formă de trandafiri, steluţe, rozete sau clopoţei. Dintre acestea menţionăm floarea de piatră, laptele cucului şi echeveria glauca.
7. Cactus
Nu putem nega că această plantă are o frumuseţe aparte şi arată bine în ambientul de la birou! Cactuşii sunt unele dintre cele mai populare plante de casă şi sunt totodată şi uşor de întreţinut, cunoscut fiind faptul că au nevoie de puţină apă şi un timp redus pentru îngrijire.
Care dintre toate aceste plante este favorita dv. pentru birou? Urmaţi aceşti paşi simpli şi creaţi-vă propria rezevaţie. Vă va încânta.
(Sursa: Epoch Times România)
O notă informativă despre Alexandru Gruia Stoica, un inspector antifraudă, a fost găsită de anchetatori la percheziţiile, din 30 aprilie anul trecut, din biroul din Primărie a lui Gheorghe Nichita, în dosarul numit generic „Amanta”. Pe două pagini erau înşirate detalii despre viaţa privată a tânărului de 31 de ani care se întâlnise, la sfârşitul anului 2014, de două ori cu Adina Samson.
„Data naşterii: (...) 1985. Domiciliul stabil: Strada (...), municipiul Iaşi. Locuieşte la această adresă când nu este la muncă în Suceava, însă uneori înnoptează şi la părinţi, la imobilul de pe strada (...), Iaşi”, sunt primele informaţii regăsite în nota informativă, fără a se preciza dacă aceasta a fost întocmită de un detectiv particular sau de un angajat al Poliţiei Locale.
Până și conturile în bănci le-au aflat
Detalii suplimentare se oferă la secţiunea „bunuri imobile, mijloace de transport din patrimoniul personal”: „deţine în proprietate un apartament de 56 mp, în cotă de ½ cu T.M., la adresa (...), şi un autoturism Toyota Avensis, culoarea neagră cu numărul de înmatriculare IS (...). Deseori este văzut prin oraş, circulând la volanul unei Toyota Land Cruiser cu nr. IS (...), despre care se ştie că este a tatălui său, iar mai nou la volanul maşinii de serviciu inscripţionată ANAF Antifraudă”.
Nichita a fost informat şi că Alexandru Stoica are două conturi la bănci, deschise în 2009, respectiv 2012, şi că în Suceava, unde lucrează, stă cazat la o pensiune.
Urmărit în Fratelli
„Nu este căsătorit. Până la sfârşitul lunii decembrie 2014 a avut o relaţie cu o basarabeancă (Caty), cu care ar fi trebuit să se însoare, însă părinţii săi s-au opus acestui fapt aşa că legătura dintre cei doi a luat sfârşit. Se spune că de vreo două luni, Stoica s-a combinat cu o suceveancă, studentă la Iaşi, dar este discret cu relaţia lor. Numele acesteia nu e cunoscut până acum”, se precizează la secţiunea notei „căsătorit/necăsătorit”.
Edilul a aflat şi că de când lucrează la „Antifraudă”, din 2013, tânărul nu prea ar fi ieşit în cluburi (baruri) în weekend. „Motivaţia reală ar fi legătura cu Caty cu care îşi petrecea timpul retras, departe de ochii lumii. În ultimele luni a fost văzut de vreo două ori la clubul Fratelli din Palas Mall”, se mai arată în nota informativă la secţiunea „dacă frecventează cluburi (baruri)”.
„Are un unchi în Servicii”
Din vedere nu au scăpat nici prietenii lui Alexandru Stoica, aceştia fiind indicaţi cu nume, date de naştere şi adrese. „Prieteni apropiaţi: se întâlneşte şi este în compania copiilor lui Echimov Ion (Eky-Sam SRL Târgu Frumos), respectiv Roxana Tania de 26 de ani şi Tiberiu de 23 de ani (adresa de domiciliu strada (....) oraş Târgu Frumos), precum şi cu executorul judecătoresc Zabolotnai Vladimir, de 34 de ani, şi soţia acestuia, Daniela, 29 de ani, adresa de domiciliu (...) municipiul Iaşi.”
Totodată, Gheorghe Nichita a aflat date şi despre ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor tânărului, când s-au născut aceştia şi care sunt principalii colaboratori ai PFA Stoica Romeo, aparţinând tatălui inspectorului, fost şef al Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene Iaşi.
„Sursele precizează că Stoica Gruia Alexandru are un unchi care lucrează la o structură de informaţii din judeţul Iaşi. Nu poate preciza numele sau dacă este pe linie maternă sau paternă”, se arată în secţiunea „Rude importante”, care şi încheie nota.
Supravegheat ca pe vremea Securității
Procurorii DNA au arătat că Alexandru Stoica şi tatăl său au fost verificaţi de poliţiştii locali, în perioada 3 octombrie 2014-21 februarie 2015, de nouă ori, respectiv cinci ori în baza de date a evidenţei persoanelor. De asemenea, Nichita le-a cerut de mai multe ori angajaţilor Poliţiei Locale să verifice dacă Alexandru Stoica este acasă.
Cu toate că, din decembrie 2014, alte întâlniri între Adina Samson şi Alexandru Stoica nu au mai avut loc, tânărul era supravegheat. Anchetatorii susţin că, în aprilie 2015, Nichita i-ar fi spus lui Liviu Hliboceanu, fost director al Poliţie Locale, că ar dori să-l cunoască pe inspector: „Vezi mâine dacă tipul acesta coboară cumva, vezi cum intri în contact cu el, că vreau să-l aduci până la mine… vreau să stau de vorbă cu el".
Filat, Stoica a renunțat s-o mai vadă
Alexandru Stoica a declarat la DNA Bucureşti că a cunoscut-o pe Adina Samson în 2010, ieşind cu ea „pe parcursul a două-trei luni”, apoi întâlnindu-se de alte două ori, în octombrie şi decembrie 2014. În urmă cu doi ani, fosta iubită a lui Gheorghe Nichita i-ar fi spus inspectorului că are impresia că este urmărită. „Şi în luna decembrie Adina mi-a spus acest lucru, motiv pentru care eu am renunţat să mă mai întâlnesc cu aceasta. Nu m-am simţit urmărit”, a răspuns Alexandru Stoica, în iunie 2015, la întrebările procurorilor.
Inspectorul nu a făcut niciun comentariu legat de subiect. Căutat de REPORTER DE IAȘI, tatăl său a declarat: „Fiul meu lucrează la Antifraudă şi nu poate comenta aspecte de genul acesta. Noi nici n-am ştiut de această situaţie, am aflat ulterior. Am fost revoltaţi la momentul respectiv, apoi am pus-o în categoria de cancan. Bine că nu s-a întâmplat ceva mai grav. Acum întâmplarea o iau cu o anumită clemenţă faţă de domnul primar”. Romeo Stoica a precizat că fiul său nu a avut o relaţie cu Adina Samson.
A fost urmărit și cel care îi ghicea în cărți Adinei Samson
Tot în biroul lui Gheroghe Nichita, anchetatorii au găsit fotografii cu locuința lui Ioan Sasu, un ieșean mai în vârstă, care obișnuia să-i ghicească în cărți Adinei Samson. Și el i-a creat suspiciuni fostului primar, extrem de posesiv, fiind, la rândul său, monitorizat. Sasu a fost audiat de procurori, declarând că a fost vizitat de un funcționar de la Primărie care a întrebat dacă Gheorghe Nichita îi poate face o vizită. Acesta însă n-a mai venit.
Citește și Garda pretoriană a lui Nichita: opt bodyguarzi non-stop pentru vilă, amantă şi chefuri
Poliția obedientă: au oprit-o în trafic pe amanta infidelă
Halucinant este că Gheorghe Nichita a dat ordin ca Adina Samson să fie oprită în trafic, iar Poliția Locală și agenții de la Poliția Rutieră s-au executat.
S-a întâmplat pe 13 martie 2015, după noaptea în care Adina Samson a împărțit aceeași cameră cu britanicul Robert Wolsey. Nichita aflase tot de la detectivii lui și a vrut să o pedepsească. El l-a sunat pe Liviu Hliboceanu, fostul șef al Poliției Locale, spunându-i că mașina Adinei Samson, o Skoda roșie, are RCA-ul expirat. Hliboceanu l-a sunat instantaneu pe Gheorghiță Ciobanu, șeful Biroului Rutier, iar acesta și-a trimis s-o oprească pe „blonda primarului”, exact la intrarea în Iași din Păcurari. I-au dat amendă 1.000 de lei și i-au ridicat plăcuțele de înmatriculare.
Scandalul era deja maxim și, la scurt timp, Nichita a fost reținut de procurorii DNA.
NOTA INFORMATIVĂ – text integral
Data naşterii: (...) 1985.
Domiciliul stabil: Strada (...), municipiul Iaşi. Locuieşte la această adresă când nu este la muncă în Suceava, însă uneori înnoptează şi la părinţi, la imobilul de pe strada (...), Iaşi”, sunt primele informaţii regăsite în nota informativă, fără a se preciza dacă aceasta a fost întocmită de un detectiv particular sau de un angajat al Poliţiei Locale.
Bunuri imobile, mijloace de transport din patrimoniul personal: deţine în proprietate un apartament de 56 mp, în cotă de ½ cu T.M., la adresa (...), şi un autoturism Toyot Avensis, culoarea neagră cu numărul de înmatriculare IS (...). Deseori este văzut prin oraş, circulând la volanul unei Toyota Land Cruiser cu nr. IS (...), despre care se ştie că este a tatălui său, iar mai nou la volanul maşinii de serviciu inscripţionată ANAF Antifraudă
Conturi la bănci: are deschis două conturi la Banca (...), unul din (...)2009, iar celălalt dinn (...) 2012.
Adresa unde stă cazat în localitatea locului de muncă: pensiunea (....) din localitatea Şchiea, judeţul Suceava
Căsătorit/necăsătorit: Nu este căsătorit. Până la sfârşitul lunii decembrie 2014 a avut o relaţie cu o basarabeancă (Caty), cu care ar fi trebuit să se însoare, însă părinţii săi s-au opus acestui fapt aşa că legătura dintre cei doi a luat sfârşit. Se spune că de vreo două luni, Stoica s-a combinat cu o suceveancă, studentă la Iaşi, dar este discret cu relaţia lor. Numele acesteia nu e cunoscut până acum.
Dacă frecventează cluburi (baruri) în weekend: se pare că de când activează la Antifraudă Suceava (noiembrie 2013), nu prea a ieşit în astfel de locuri. Motivaţia reală ar fi legătura cu Caty cu care îşi petrecea timpul retras, departe de ochii lumii. În ultimele luni a fost văzut de vreo două ori la clubul Fratelli din Palas Mall.
Prieteni apropiaţi: se întâlneşte şi este în compania copiilor lui Echimov Ion (Eky-Sam SRL Târgu Frumos), respectiv Roxana Tania de 26 de ani şi Tiberiu de 23 de ani (adresa de domiciliu strada (....) oraş Târgu Frumos, precum şi cu executorul judecătoresc Zabolotnai Vladimir, de 34 de ani, şi soţia acestuia, Daniela, 29 de ani, adresa de domiciliu (...) municipiul Iaşi”
Părinţi: tata Stoica Romeo născut la (...) şi mama Stoica Ana Irina, născută la (), care locuiesc într-un imobil de pe strada (...)
Ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor: mama Ana- Irina, este (....), tatăl, Romeo deţine PFA Stoica Romeo, cod fiscal (...), cu sediul social în (...). În perioada august 2011- iunie 2012 a fost asociat/ administrator la societatea (...). Ambele entităţi economice au ca obiect principal de activitate declarat activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea cod CAEN (...)
Principalii colaboratori ai PFA Stoica Romeo sunt societăţile comerciale Eky-SAM Târgu Frumos (administrator Echmov Ioan) şi Ted Construct SRL Iaşi (administrator Brânză Cornel)
Rude importante: Sursele precizează că Stoica Gruia Alexandru are un unchi care lucrează la o structură de informaţii din judeţul Iaşi. Nu poate preciza numele sau dacă este pe linie maternă sau paternă