fbpx
 
Săptămâna aceasta, în Parlamentul României, a fost dezbătut și aprobat bugetul pentru anul următor. Legea Bugetului a înregistrat 251 voturi favorabile, 115 nefavorabile și trei abțineri. Premierul declară faptul că acesta este unul „realist, echilibrat, care vizează susținerea economiei și protejarea populației”. În încheiere, domnul Ciucă ne urează „succes în continuare”. Chiar de la prima vedere al bugetului aprobat, necesitatea urării dânsului începe să se contureze.

Dezbaterea proiectului bugetului de stat şi proiectului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 începe, luni, în Parlament.

Procurorii DNA au cerut la PSD detalii despre vacanțele exotice în care fostul președinte al partidului, Liviu Dragnea, a fost alături de iubita sa, Irina Tănase, anunță Antena 3. Procurorii au cerut detalii despre modul în care au fost decontate cheltuielile fostului lider PSD și ale suitei sale din fondurile partidului, dat fiind că partidele primesc finanțare de la bugetul de stat.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul bugetului de stat pe anul 2021.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că, anul acesta, bursele elevilor vor fi finanțate de la bugetul de stat, iar sumele au fost cuprinse în propunerea de buget publicată joi seară.

Ministerul Finanțelor a publicat joi seară, pe site, proiectul de buget pentru anul 2021. La o primă citire, reies câteva cifre cheie: proiectul este conturat pe o creștere economică de 4,3%, Produsul intern brut la 1.116,83 miliarde lei, iar deficitul proiectat este de 80 de miliarde de lei (7,16% din PIB). Astfel, în acest an, veniturile sunt estimate la 364,9 miliarde de lei, cheltuielile la 444,90 miliarde de lei.

Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă iniţiată de fostul ministru al Finanţelor Eugen Teodorovici care prevede că reţinerea şi neplata la timp a impozitelor şi contribuţiilor la bugetul de stat se pedepseşte cu închisoare de la un an la şase ani.

Autostrada Marii Uniri, care face legătura între Târgu Mureş şi Iaşi, va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Agerpres.

După ce a creionat un buget de stat pe baza unor estimări grosiere  și cu o întârziere de câteva luni, ministrul de finanțe Eugen Orlando Teodorovici a trecut și la conducerea informală a altor ministere. A găsit o soluție miraculoasă pentru școlile din mediul rural cu toaleta în curte: va cumpăra containere prevăzute cu grupuri sanitare și le va amplasa... tot în curte! Prețul fiecărei unități, după estimarea geniului Teodorovici: 10.000 de euro bucata!

Deputatul PNL Marius Bodea, secretar al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, a avertizat-o astăzi în cadrul dezbaterilor Bugetului de Stat pentru 2019 pe Rovana Plumb, ministrul interimar al Transporturilor, că „în Moldova se naște o revoltă ale cărei efecte sunt greu de anticipat“ în lipsa finanțării corespunzătoare a Autostrăzii Ungheni-Iași-Tg. Mureș. Totodată, Marius Bodea i-a cerut ca Guvernul să renunțe la ideea parteneriatului public-privat pentru tronsonul dintre Ungheni și Tg. Neamț și să concedieze personalul incompetent al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pagina 1 din 2