Miercuri, 16 01 2019
Șapte polițiști de la Poliţia Rutieră Piatra Neamţ au fost reținuți pentru 24 de ore, iar alţi șapte sunt sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce au fost audiaţi la DNA Bacău. Sunt suspectați că ar fi luat mită pentru a trece cu vederea anumite abateri în trafic.

 

Cei șapte polițiști reținuți vor fi prezentați astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

Procurorii anchetează fapte ce ar fi fost comise de agenții rutieri în ultimele luni, perioadă în care s-a făcut monitorizarea. Polițiștii au fost duși cu mandat, pentru audieri, la sediul DNA Bacău.

 

14 polițiști, ofițeri și subofițeri, au fost aduși aseară la audieri, iar șapte au ajuns în arestul IPJ Bacău, cu ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

 

Ieri au avut loc percheziții la sediul Poliției Rutiere din Piatra Neamț, dar și la locuințele polițiștilor vizați de fapte de corupție și de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

 

Comunicatul DNA Bacău

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2016, a inculpaților:

 

ANDRONIC VIOREL, comisar șef de poliție, la data faptei având atribuţii de conducere a activităţii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale),

 

CIOLPAN IULIAN, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată (49 acte materiale),

- 4 infracţiuni de fals intelectual ,

 

GREACA MARIUS-LAURENŢIU, agent de poliție la  Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată (50 acte materiale),

- dare de mită în formă continuată (2 acte materiale),

- 3 infracţiuni de fals intelectual ,

 

NEAMŢU CONSTANTIN, agent de poliție la  Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

        - luare de mită în formă continuată (30 acte materiale),

        - dare de mită în formă continuată (2 acte materiale)

 

MIZILIGEANU BOGDAN –EUGEN, agent de poliție la  Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (30 acte materiale),

 

COVASAN DRAGOMIR-LOREDAN, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată (23 acte materiale),

- 2 infracţiuni de fals intelectual ,

 

BERBEC IONUŢ-ALEXANDRU, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită în formă continuată (18 acte materiale),

- 3 infracţiuni de fals intelectual

 

Inculpații Andronic Viorel, Ciolpan Iulian, Berbec Ionuţ-Alexandru, Neamţu Constantin, Miziligeanu Bogdan –Eugen, Covasan Dragomir-Loredan și Greaca Marius-Laurenţiu urmează să fie prezentați la data de 10 noiembrie 2016, Curții de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 9 noiembrie 2016, față de inculpații:

 

GĂLUŞCĂ IOAN ALEXANDRU, INIMOSU - BOTCĂ IOAN, MUNTEANU MARIUS – IOAN, POPESCU IONUȚ, CHIFU VASILE LUCIAN și ZAHARIA ADRIAN OVIDIU, toți agenți de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ - Birourile Rutier și Ordine Publică, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar BUGA NICOLAE-CRISTIAN pentru luare de mită.

 

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

 

În perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, nominalizaţi anterior, au fost desemnaţi să efectueze activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză.

 

Din mijloacele de probă administrate rezultă că luarea de mită se desfăşura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale).

 

În acest context, lucrătorii de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei, au primit sume de bani cuprinse între 50 lei şi 400 lei de la mai mulți conducători auto opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.

 

Inculpaţii Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurenţiu, Covasan Dragomir - Loredan și Berbec Ionuţ-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenţiei cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecinţa reducerii amenzii.

 

La datele de 25.04.2016 şi 29.04.2016, inculpații Greaca Marius-Laurenţiu şi Neamțu Constantin au remis o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită de la conducătorii auto verificați inculpatului Andronic Viorel, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului.

 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Găluşcă Ioan Alexandru, Inimosu - Botcă Ioan, Munteanu Marius – Ioan, Buga Nicolae-Cristian,  Popescu Ionuț, Chifu Vasile Lucian și Zaharia Adrian Ovidiu, trebuie să respecte următoarele obligații:

 

- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemați,

- să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și organul de poliție desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinței,

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemați,

- să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar,

- să nu exercite profesia în exercitarea căreia au săvârșit fapta,

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

 

Inculpaților Găluşcă Ioan Alexandru, Inimosu - Botcă Ioan, Munteanu Marius – Ioan, Buga Nicolae-Cristian,  Popescu Ionuț, Chifu Vasile Lucian și Zaharia Adrian Ovidiu li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

Tuturor celor 14 inculpați li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

(Sursa: digi24.ro)

Un bărbat de 37 de ani din Galaţi şi-a decapitat mama şi i-a pus capul pe gard. Apoi a mers la biserică şi a povestit preotului tot ce a făcut. El a spus că mama sa era posedată de Satana.

 

O crimă oribilă s-a produs în judeţul Galaţi. Un bărbat de 37 de ani şi-a ucis cu bestialitate mama. Mai mult, după ce a decapitat-o i-a agăţat capul pe gardul casei. Apoi, a mers la biserică şi s-a spovedit preotului. El a spus că mama sa era posedată şi din această cauză a recurs la această faptă.

 

El a fost reţinut de poliţişti, iar oamenii legii fac acum cercetări la faţa locului.

 

(Sursa: romaniatv.ro)

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Piteşti fac, joi dimineaţă, 14 percheziţii domiciliare. Cei vizaţi sunt bănuiţi de fals intelectual şi abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, din luna iunie şi până în prezent, persoanele vizate ar fi eliberat mai multe certificate medicale în care se atestă în mod fals faptul că ar fi examinat în mod direct persoanele care au solicitat eliberarea documentelor. 18 persoane vor fi duse la audieri.

 

Potrivit sursei citate, din 1 iunie şi până în prezent, persoanele vizate ar fi eliberat mai multe certificate medicale în care se atesta în mod fals că ar fi examinat în mod direct persoanele ce au solicitat eliberarea documentelor respective.

 

Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că una dintre descinderi are loc la sediul unei clinici medicale din Piteşti, iar alte zece percheziţii se fac la sediile unor şcoli de şoferi, în condiţiile în care dosarul vizează eliberarea de fişe medicale necesare obţinerii sau, după caz, preschimbării permisului de conducere. Suspecţii din acest dosar sunt bănuiţi că formaseră o reţea care îi ajuta pe candidaţi să obţină adeverinţele medicale care atestă că sunt apţi pentru a obţine permisul de conducere, însă în realitate aceştia nu erau văzuţi de către medici.

 

Un număr de 18 persoane vor fi duse la sediul Poliţiei Piteşti pentru audieri în acest dosar.

 

(Sursa: digi24.ro)

Caz șocant în județul Cluj la o unitate e învățământ după ce părinții unei eleve au descoperit că aceasta a întreținut relații sexuale cu un angajat al școlii. Aparent, agresorul i-ar fi dat victimei bani în schimbul unor favoruri sexuale. De asemenea, conform surselor o altă elevă colegă cu victima ar fi fost supusă și ea unor agresiuni sexuale, în schimbul cărora primea țigări.

 

Polițiștii l-au ridicat pe Tomuș Alexandru Petre, fochistul școlii din Poieni care ar fi întreținut acturi sexuale cu două minore fără acordul acestora.

 

Cele două fete sunt din satul Bologa și învață la Școala Generală cu Clasele I-VIII din Poieni.

„Una dintre ele nu are mamă, iar Tomuș ar fi profitat sexual de ea fără consimțământul ei. Cealaltă se pare că deși s-a împotrivit actelor sexuale, la sfârșit ar fi primit bani de la fochist. De asemenea, părinții au încercat să depună declarații împotriva violatorului dar cică, autoritățile i-au scos afară din secție, spunându-le că să vină când ei decid", declară o sursă apropiată anchetei, pentru Gazeta de Cluj.

 

Cei care au sesizat poliția au fost chiar părinții uneia dintre fete, care au obervat că aceasta avea asupra ei o anumită sumă de bani a cărei proveniență, tânăra nu a putut-o justifica.

 

În prezent agresorul este lăsat în libertate.

„La data de 4 noiembrie, polițiștii au reținut un bărbat pentru 25 de ore. Acesta este cercetat într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, în stare de libertată”, arată polițiștii clujeni..

 

(Sursa: romaniatv.net)

Victoria neaşteptată a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite a provocat o adevărată furtună pe reţelele sociale şi a doborât noi recorduri. Twitter spune că peste 75 de milioane de mesaje au fost transmise de utilizatorii săi în ziua alegerilor, până în momentul discursului de victorie al lui Donald Trump.

 

La rândul său, Facebook a anunţat că peste 115 milioane de oameni au discutat despre scrutin, ceea ce a generat 716 milioane de like-uri, postări, comentarii şi share-uri.

 

Donald Trump şi-a actualizat contul de Twitter cu noua funcţie: Preşedinte-ales al Statelor Unite. De asemenea, postarea sa de mulţumire a fost apreciată de peste 520.000 de oameni şi distribuită de 200.000 de ori.

 

 

În schimb, mesajul lui Hillary Clinton prin care îndeamnă fetele să nu uite că sunt puternice, valoroase şi că merită fiecare oportunitate a strâns 640.000 de aprecieri şi 430.000 de share-uri.

 

 

Internetul pare să se fi împărţit între pro şi anti-Trump. Gruparea de hackeri Anonymous îndeamnă americanii să reziste din stradă noii administraţii a lui Donald Trump.

 

De asemenea, pe Twitter a început să se răspândească mesajul #Calexit, adică ieşirea Californiei, care a votat pentru Hillary Clinton, din Statele Unite.

 

 

Alte mesaje care sunt distribuite cu repeziciune sunt #NotMyPresident, care îndeamnă la rezistenţă împotriva lui Donald Trump şi #TwitterBlackOut, prin care oponenţii noului preşedinte sunt încurajaţi să posteze fotografii negre pe reţelele sociale, ca să arate că nu sunt de acord cu ideile magnatului republican.

 

Unul dintre cele mai distribuite mesaje a venit chiar de la autorul seriei „Urzeala Tronurilor". George R.R. Martin a scris un mesaj, la finalul căruia a folosit, ca şi concluzie, una dintre expresiile celebre din cărţi şi seriale : „Winter is Coming".

 

(Sursa: digi24.ro)

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au descins ieri, la cinci adrese din Iași: trei locaţii de jocuri de noroc, apoi la domiciliul din Bucium aparţinând lui Daniel Florescu, patronul firmei King Club SRL. Firma acestuia deţine în Iaşi un număr mare de cazinouri şi locaţii de jocuri de noroc. 300 de percheziții au efectuat procurorii în 29 de județe, la persoane suspectate de spălare de bani și evaziune fiscală prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obținute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise în mai multe localități.

 

Regele jocurilor de noroc din regiunea Moldovei a fost „săltat“ de către poliţişti şi dus la Bucureşti pentru interogatorii, într-un uriaş dosar de spălare de bani şi evaziune fiscală. Poliţiştii au descins la cazinoul Metropolis din Palas, dar şi la vila de lux aparţinând lui Daniel Florescu, situată în Bucium.

 

Procurorii suspectează că patronii firmelor de jocuri de noroc fraudează bugetul statului printr-o metodă simplă: intervin la mecanismul electronic al aparatelor pentru a micşora şansele de câştig.

 

„Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice sunt diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor sau sistemelor de contorizare a acestora. Principalele modalităţi pentru falsificarea mecanismelor de contorizare a terminalelor de jocuri constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc, modificarea controlului mecanic de ieşire, care nu necesită intervenţia fizică în aparat dar şi scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig, prin instalarea unor dispozitive artizanale numite «Frâne» care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari, numit şi Jackpot“, spun anchetatorii.

 

Sumele neînregistrate în evidenţele contabile erau reintroduse în circuitul economic ca şi împrumut social pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc.

 

Daniel Florescu este unul dintre cei doi asociaţi ai firmei King Club SRL, societate înregistrată în Vaslui. Iniţial, cei doi asociaţi, Daniel Florescu şi Valentin Bogdan Moţoc au început afacerea în Vaslui, apoi şi-au mutat afacerile în Iaşi, apoi s-au extins şi în celelalte judeţe. Firma are cele mai multe slot-machine din Iaşi şi judeţele învecinate.

La percheziţiile de ieri făcute la vila acestuia din Bucium, în curte se aflau două autoturisme de lux, printre care şi un Porsche. Florescu a fost implicat de-a lungul timpului şi în afaceri cu clanul Corduneanu, scrie „Ziarul de Iași”.

 

Firma lui Florescu, King Club SRL, şi-a mărit activitatea în ultimii ani cât altele în zece. Acesta achiziţionase la un moment dat un spaţiu în Copou, unde a funcţionat pentru o perioadă clubul Queens. Spaţiul a fost cumpărat în anul 2012, iar Florescu a mutat activitatea din Copou în Palas, unde Florescu a deschis un cazinou.

 

O ieșeancă a pierdut la păcănele 27.000 de lei fără să câștige nimic

Recent, în presa locală a fost prezentat cazul unei femei din Iași care a pierdut în 21 de ore suma record de 27.000 de lei, fără să câştige nimic. „Am pierdut până acum contravaloarea a 4 blocuri”, spunea femeia, care a cheltuit tot ce a avut pe jocuri.

 

Femeia spune că după atâta joc  e nedrept să nu câştige nimic, aşa că şi-a luat un avocat, care să discute cu reprezentanţii casei de jocuri.

„180.000 de euro numai de anul trecut din aprilie până anul ăsta. Acum cel mai tare şi mai tare nu e vorba de bani, că sunt 273 de milioane şi 21 de ore, pe mine mă deranjează că în 21 de ore nu am primit niciodată o specială. De câştigat nu ai cum să câştigi în aşa ceva…”, spunea femeiea care avea dubii privind corectidunea funcționării aparatelor.

 

Aceleași dubii le au acum și procurorii Parchetului General care au verificat activitatea a 16 firme din toată țara. Ei suspectează că firmele intervin la mecanismul electronic al aparatelor pentru a micşora şansele de câştig ale jucătorilor.

Un militar se află în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat, după ce a suferit un accident în timpul serviciului de pază, miercuri, în jurul orei 16,00, la Cabana militară de instruire Cheia, informează Ministerul Apărării Naţionale.

 

Potrivit Agerpres, este vorba despre caporalul clasa a III-a Georgel Guţă, în vârsta de 31 de ani, angajat al MApN din anul 2009, încadrat la Baza de sprijin logistic „Muntenia".

 

„Accidentul a survenit pe timpul punerii în funcţiune a instalaţiei de încălzire, procedura care intra în atribuţiile de serviciu ale militarului", precizează MApN.

 

Caporalului i s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi a fost transportat de un echipaj al ISU, sesizat prin serviciul de urgenţă 112, la Spitalul Universitar de Urgenţa Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti. Pacientul a fost evaluat, în jurul orei 18,50, de către o echipă multidisciplinară formată din medici specialişti în urgenţă, ATI, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, ORL, oftalmologie şi pneumo-fiziologie.

 

„În urma consultului de specialitate, echipa medicală a constatat că pacientul are arsuri de gradul III şi IV pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului, cu interesare facială, torace anterior şi posterior, abdomen drept (hemitrunchi drept), ambele membre superioare şi inferioare, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare. În urma investigaţiilor clinice şi paraclinice şi după asigurarea suportului ventilator necesar, bronhoscopia cu lavaj şi reechilibrarea volemică s-a dispus intervenţia chirurgicală de urgenţă pentru toaleta primară a leziunilor de arsură şi a plăgilor, precum şi pentru realizarea inciziilor de decompresie. Ulterior intervenţiei chirurgicale, pacientul va fi spitalizat în secţia de ATI, acesta necesitând tratament post-operator de susţinere a funcţiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică şi hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă şi a ulcerului de stres, nutriţie peros", menţionează MApN.

 

(Sursa: EVZ.ro)

Un tânăr de 17 ani cu cătuşe la mâini a fugit de sub nasul poliţiştilor din Suceava. Adolescentul a fost reținut după ce a atacat o bătrână în propria casă. Acum, sunt filtre în tot judeţul în căutarea fugarului.

 

UPDATE

Constantin Bozu a fost găsit de poliţişti la domiciliul unor rude de-ale sale din municipiul Rădăuţi.

Adolescentul de 17 ani, este bănuit că alături de alte trei persoane, aflate în prezent în arestul IPJ Suceava, a săvârşit o tâlhărie pe raza comunei sucevene Frătăuţii Noi.

 

Știre inițială

Tânărul de 17 ani fusese reţinut după ce în urmă cu puţin timp a jefuit şi bătut o femeie din judeţul Suceava peste care au intrat în casă împreună cu alţi trei prieteni.

 

Miercuri dimineaţă, tânărul urma să fie dus la Parchet pentru audieri, însă, în momentul în care s-a dat jos din maşina de poliţie a reuşit să fugă. Acesta era încătuşat şi se afla sub supravegherea oamenilor legii.

 

Tânărul a fugit spre un teren accidentat, iar mai mulţi poliţişti îl caută, însă fără succes. Au fost făcute şi filtre în trafic, însă nici acestea nu au avut nici un rezultat.

 

Autorităţile fac apel la toţi cei care au informaţii care i-ar putea ajuta să dea de urma tânărului fugar.

 

(Sursa: romaniatv.net)

O femeie surdo-mută din Caraş-Severin este nevoită să meargă în fiecare an până în Bucureşti pentru a-şi asigura pensia de invaliditate, în valoare de 400 de lei. În luna august a acestui an, însă, femeia a pierdut indemnizaţia fiindcă, din cauza handicapului pe care îl are, nu a auzit când a fost strigată.

 

Femeia s-a confruntat cu această situație revoltătoare pentru că nu are cu cine să se înțeleagă, în comisie nefiind vreun membru care să cunoască limbajul mimico-gestual.

 

Dupa situația incredibilă în care a fost pusă bătrâna, Casa de Pensii a luat decizia să angajeze un expert care cunoaște limbajul surdo-muților, ajutându-i pe cei din comisie să comunice cu aceștia.

 

(Sursa: romaniatv.ro)

După aflarea veştii că Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, Cuba a anunţat miercuri că va urma o săptămână de exerciţii militare cu scopul de a fi pregătită pentru eventualele acţiuni inamice, potrivit The Guardian.

 

Cu toate acestea, Cuba nu făcut afirmaţii care să lege în mod direct exerciţiile militare de victoria lui Trump, care a anunţat că nu va da curs iniţiativei lui Barack Obama de a relua relaţiile cu insula.

 

(Sursa: b1.ro)

Pagina 10 din 217

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top