fbpx
 
Companiile aeriene puse la plată pe bandă rulantă de judecătorii din Iaşi după ce au greşit în faţa călătorilor. Peste 600 de euro despăgubiri pentru o valiză pierdută. Atât ar trebui să le plătească Tarom unor ieşeni, după ce unul dintre bagajele de cală le-a fost rătăcit.

Ieşenii Alina şi Bogdan M. le-au povestit judecătorilor că, în vara lui 2015, şi-au petrecut o parte din concediu în Turcia, împeună cu copiii. Deplasarea de la Iaşi în Antalya şi retur s-a făcut cu avioanele companiei Tarom. Însă, la întoarcerea din vacanţă, după ce au aterizat pe Aeroportul din Iaşi, au avut surpriza să le fie restituite doar două din cele trei bagaje de cală.

Pentru Harabagiu se găseşte teren, pentru „căţei” nu. Aşa se fac retrocedările la Iaşi. Mariana Busuioc se judecă la nesfârşit pentru a i se retroceda un teren  care i-a fost luat abuziv înainte de 1989. Primăria spune că nu-l poate da pentru că pe el sunt lucrări de utilitate publică, adică un parc de joacă. Disperată, pentru a avea succes, femeia se gândeşte să apeleze la dezvoltatorii imobiliari afiliaţi Primăriei.

O ieşeancă se chinuie de mai bine de 18 ani să obţină un teren de 450 metri pătraţi în Iaşi, suprafaţă pentru care familia ei are drept de proprietate încă din 1926. După un şir întreg de procese şi mii de euro cheltuiţi cu avocaţi, Mariana Busuioc, prin intermediul fiicei sale, Ioana Lăzăroaia, aşteaptă şi în ziua de astăzi ca Primăria Iaşi să o pună în posesie cu terenul pe care îl deţine în strada Corabiei nr.1.

Dosar inedit pe masa judecătorilor ieşeni. O familie din Iaşi a cerut 5.000 de lei despăgubiri în instanţă de la vecinii lor, după ce au avut un conflict cu aceştia.

Expresii jignitoare, ofensatoare”

Victoria şi Marian P. s-au plâns că familia care locuieşte lângă ei li “s-a adresat, într-o manieră defăimătoare, utilizând cuvinte şi expresii jignitoare, ofensatoare”.

Reclamanţii susţin că Alina şi Constantin T. i-ar fi acuzat că au aruncat gunoiul în curtea acestora, aspecte care ar fi reprezentat doar un pretext pentru declanşarea scandalului. Ca probe, Victoria şi Marian P. au adus o înregistrare făcută cu telefonul mobil în care ar fi surprins o parte din insultele şi ameninţările unuia dintre vecini. Acesta din urmă a arătat însă în instanţă că expresiile jignitoare pe care le-a folosit nu ar fi fost adresate familiei care locuieşte lângă el, “astfel încât nu ar fi putut produce stări de intimidare, denigrare ori de angoasă, nelinişte sau chiar inferioritate”.

Nu l-au crezut

Judecătoria Iaşi a decis ca doar Constantin T. să plătească 2.000 de lei daune morale vecinului său, Marian P., pentru că i-a adresat cuvinte jignitoare şi obscene. Instanţa a subliniat că, în mod clar, există un conflict între cele două familii, dar nu s-a putut stabili de la ce a plecat acesta. “Pârâtul este înregistrat în momentul în care adresează injurii şi cuvinte obscene reclamantului care realiza această înregistrare, fiind neîntemeiată apărarea formulată prin întâmpinare potrivit căreia cuvintele erau adresate într-un spaţiu privat şi nu aveau ca destinatari reclamanţii din prezenta cauză” , se arată în motivarea sentinţei Judecătoriei Iaşi. Decizia instanţei nu este însă definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

Cele două familii nu au putut fi contactate pentru a-şi spune punctul de vedere.

Daune pentru postările de pe Facebook

Judecătora Iaşi a obligat doi tineri din comuna Popricani să plătească 10.000 de lei daune morale pentru jignirile aduse patronilor unei firme de transport pe un grup de pe Facebook. Scandalul din localitate ar fi început după ce Micedu Company ar fi mărit preţurile la abonamentele de transport public.

Emilian Oprea, moderator al grupului “Eşti din Popricani dacă…”, ar fi publicat poza în care apare un angajat al societăţii Marianei şi a lui Constantin Dinte într-o „ipostază nedemnă” însoţită de comentariul „ţiganul nostru mult iubit domnul Dinte”. Pe de altă parte, Magdalena Caracaş ar fi postat pe acelaşi grup o fotografie cu Mariana Dinte şi fiul ei minor însoţită de comentariul „Ea e dracu!”. Pentru aceste afirmaţii, administratorii firmei au cerut 100.000 de lei depăgubiri. Procesul va fi reluat la Tribunalul Iaşi pe 12 februarie, după ce ambele părţi au făcut apel.

Sentinţă curioasă a judecătorilor ieşeni. 1,43 milioane lei daune pentru un şofer care a împărţit pe jumătate vina pentru un accident produs în urmă cu trei ani. Este una dintre cele mai mari sume acordate într-un astfel de proces de judecătorii din Iaşi.

n urma unui accident rutier, judecătorii ieşeni au dispus acordarea de daune cu o valoare considerabilă. Este vorba de peste 300.000 de euro, în condiţiile în care victima fost scoasă vinovată în proporţie de 50%.

În penal, condamnat cu suspendare

În dosar, judecătorii l-au condamnat recent pe Ioan Nicu Vasilică (32 de ani), din judeţul Neamţ, la opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Judecătorii ieşeni l-au obligat pe acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria municipiului Roman sau Primăria comunei Horia, din judeţul Neamţ.

Instanţa admite în parte acţiunea formulată de către partea civilă O.M.B., prin reţinerea culpei proprii de 50%, şi, pe cale de consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente SC Carpatica Asig SA, societate de asigurare în faliment, reprezentată de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania – Filiala Cluj SPRL, să plătească părţii civile suma de 1.434.000 de lei cu titlu de daune morale, 51.683,39 lei, cu titlu de daune materiale, dar şi 5.952 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”, au scris magistraţii în minuta sentinţei care nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa de judecată superioară.

Impact cu o victimă

Procesul lui Ioan Nicu Vasilică a început pe 20 mai 2016. Conform anchetatorilor, pe 30 august 2014, bărbatul se afla la volanul unui ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară marca MAN şi o semi-remorcă, ce se deplasa pe şoseaua naţională dinspre Iaşi, spre Vaslui. Oamenii legii au menţionat că, în jurul orei 11.40, într-o curbă periculoasă, în dreptul releului Bucium, din sens opus venea autoturismul marca Audi A6, condus de ieşeanul O.M.B. (41 de ani). „În momentul impactului, autoturismul marca Audi circula parţial pe contrasens. În zona producerii accidentului, limita maximă de viteză era de 60 km/h. Niciunul dintre şoferi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar singura victimă a fost O.M.B., şoferul de pe Audi”, au concluzionat procurorii ieşeni.

În urma impactului, victima a fost scoasă dintre fiarele contorsionate cu ajutorul pompierilor de la Descarcerare şi transportată la spital de un echipaj SMURD. În urma impactului, autoturismul Audi a fost avariat în proporţie de 70%.

Peste 200 de zile de îngrijiri medicale

Ulterior, doctorii au constatat că victima a suferit un traumatism cranio-cerebral, unul toracic, fracturi la braţul stâng, dar şi o fractură în zona bazinului. Bărbatul a avut nevoie de 225 de zile de îngrijiri medicale.

De remarcat este faptul că, la audieri, Ioan Nicu Vasilică a spus că nu doreşte să facă declaraţii suplimentare, dar că nu se consideră vinovat de producerea accidentului rutier. Acesta a adăugat că, de fapt, impactul s-ar fi produs din cauza atitudinii imprudente a victimei, care ar fi pătruns pe sensul său de mers.

În final, magistraţii au constatat că nu doar şoferul autoutilitarei, ci şi O.M.B. a avut partea lui de vină în producerea accidentului rutier.

Suferinţă mai mare, daune mai mici

La această sentinţă iese în evidenţă faptul că, în comparaţie cu alte cazuri, mult mai grave decât cel al lui O.M.B., instanţele de judecată au acordat despăgubiri mult mai mici.

Astfel, în cazul unui bărbat din judeţul Suceava, fără nici o vină în producerea accidentului şi care a rămas cu infirmitate fizică permanentă - incapacitate de 75% în folosirea piciorului stâng – au fost acordate daune morale de 202.500 lei. Acest proces continuă în apel.

Recordul la Iaşi: 1 milion de euro

Una dintre cele mai mari despăgubiri dintr-un dosar judecat la Iaşi este cea acordată anul trecut de magistraţii Curţii de Apel Iaşi (sentinţă definitivă), care au obligat SC Carpatica Asig S.A să-i plătească lui Tudor Gall 4,44 milioane lei daune morale, echivalentul sumei de 1 milion de euro, la cursul BNR din 11 noiembrie 2015. Asiguratorul mai trebuie să-i plătească reclamantului şi suma de 160.400 de lei, drept daune materiale. De asemenea, instanţa a obligat compania de asigurări să-i achite tânărului şi 1.250 de lei lunar „cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal, pe toată perioada încadrării în grad de handicap”. Gall a rămas paralizat în urma unui accident produs de o rudă care conducea maşina în care se afla.

Avocaţi specializaţi pe acest gen de procese

Pentru cazurile în care au loc vătămări corporale sau chiar decesul victimei, există câţiva avocaţi ieşeni specializaţi. Cei mai cunoscuţi sunt Liviu Filip şi Gianina Poroşnicu. Aceştia au înfiinţat şi asociaţii pentru victimele accidentelor rutiere şi, în ultimii ani, au câştigate mai multe procese în urma cărora victimele sau familiile victimelor au primit sume importante de bani. De obicei, onorariile de reprezentare nu sunt mari, însă avocaţii au grijă să-şi treacă în contracte onorarii de succes care le aduc în buzunare mii sau zeci de mii de euro, în funcţie de suma obţinută în instanţă.

Alţi avocaţi ieşeni care au intrat în astfel de dosare sunt Marius Striblea, decanul Baroului Iaşi, Adrian Fetcu şi Doiniţa Stîngaciu.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani a fost obligată să plătească Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga despăgubiri de peste 330.000 de lei, ca urmare a întârzierii emiterii unei autorizaţii sanitare de funcţionare.

Tribunalul Botoşani a admis o acţiune deschisă, anul trecut, de Sanatoriul de Neuropsihiatrie ca urmare a refuzului DSP de a emite autorizaţia sanitară de funcţionare.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro, Tribunalul Botoşani a obligat DSP să emită Autorizaţia Sanitară de Funcţionare a Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga pentru perioada 18 mai 2016 – 30 iunie 2016.

De asemenea, instanţa a obligat Direcţia de Sănătate Publică Botoşani ‘să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de 8.030 lei/zi începând cu data de 19.05.2016 şi până la data de 30.06.2016’.

În vara anului precedent, DSP a amânat eliberarea unei noi autorizaţii sanitare pentru Sanatoriul Podriga pe motiv că apa de care beneficiază şi care era livrată de operatorul de apă şi canal, societatea comercială Nova Apaserv SA, este de proastă calitate.

În aceste condiţii, timp de 42 de zile, unitatea medicală a pierdut finanţarea de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

(Agerpres/ FOTO botosaneanul.ro)

Un tribunal italian a stabilit despăgubiri record pentru un român rănit într-un accident rutier produs în urmă cu 5 ani. Acesta va primi peste un milion de euro și o pensie lunară de 800 de euro toată viața.

Pagina 9 din 14

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31