fbpx
 
În câte vieți v-ați putea face două vile, fiecare de câte 200 mp? Dumitru Tomorug e mai capabil, i-a luat doar câțiva ani. În 2014, când cumpăra casele cu tot cu teren, avea doar 1.000 de euro salariu. De cinci ani minte în declarația de avere: spune că are două case de doar 78 mp fiecare. E atât de naiv încât declară doar amprenta la sol. Și a declarat doar o parte din creditul la bancă. El spune că nu vinde a doua vilă, la amenajarea căruia se lucrează acum. Lucrările sunt făcute de Coninstal, firma de casă trecută pe numele prietenei sale, activista PSD Paula Vornicu. Mașina muncitorilor are permis de parcare liberă în Iași, eliberat de Primărie. Coninstal trăiește din comenzi la școli și grădinițe plătite tot de Dumitru Tomorug, ca director general al Primăriei. Vecin cu Tomorug este arhitectul Lăcătușu, care brusc a început să primească lucrări de sute de mii de lei la Primărie, prin încredințare directă. Tot circuitul în natură al banilor bugetari duce la apariția vilelor.

Un impresionant domeniu imobiliar deține în comuna Aroneanu al treilea om ca putere din Primăria Iași, Dumitru Tomorug. Director general în Palatul Roznovanu, Tomorug, poreclit „Sfinxul” de funcționari din cauza caracterului său posac, a folosit formularul declarației de avere mai degraba pentru a-și masca avuția.

Atribuirile directe, mană cerească pentru clanul Mînăstireanu. Schimbă firmele ca pe șosete și nu plătesc la stat. Aproape 1,4 milioane de lei în ultimii trei ani au încasat, din contracte directe cu Statul. Banii au fost plătiţi de Spitalul “Elena Doamna” şi Direcţia de Sănătate Publică, unde firmele lui Gheorghe şi Daniel Mînăstireanu au fost preferate chiar dacă, de exemplu, erau înfiinţate cu trei luni mai devreme 

Omul de afaceri ieşean Daniel Mînăstireanu şi tatăl său au reuşit în ultimii trei ani să-şi creeze o adevărată reţea de firme de construcţii, prin intermediul cărora au încheiat contracte de aproximativ 1,37 milioane de lei. Atribuite direct, acestea au fost încheiate cu două instituţii din sistemul medical ieşean: Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna“ şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi. Mînăstireanu Junior este, din 2010, finul unui reprezentant de marcă al sistemului de sănătate local: deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.

Mai multe contracte cu „Elena Doamna“

Primele contacte dintre firmele lui Mînâstireanu şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie au avut loc în 2013, când, prin intermediul SC Construcţii Modernizări SRL, omul de afaceri a primit, prin încredinţare directă, suma de 64.442 de lei, pentru lucrări de renovare. Şi pentru că a fost mulţumită, probabil, de munca prestată, conducerea spitalului i-a mai dat acestuia un contract de 369.646,94 de lei, pentru lucrări de reparaţii curente şi igienizare.

Ulterior, Mînăstireanu s-a lipit din nou de un contract cu spitalul ieşean, dar de această dată prin intermediul firmei Expo Prod Iaşi. Omul de afaceri a mai primit, tot prin încredinţare directă, contracte de aproape 400.000 de lei pentru diferite lucrări, cum ar fi reparaţii curente la farmacia spitalului. Cel mai recent, în această lună, familia Mînăstireanu a mai primit 129.993,01 lei, pentru lucrări de zidărie faţadă, însă de această dată prin intermediul Adricons Met Al SRL.

DSP şi Spitalul „Elena Doamna”, cele două „vaci de muls” ale Mînăstirenilor

Bani mulţi şi de la DSP

Spitalul „Elena Doamna“ nu a fost singurul partener de nădejde pentru Mînăstireni. Tot din 2013, acesta a început colaborarea cu DSP. Prin intermediul firmei Construcţii Modernizări, omul de afaceri Gheorghe Mînăstireanu a încasat 33.075,08 lei pentru lucrări de igienizare magazie. În acelaşi an, firma a mai prins două contracte. Unul de 40.722,6 lei pentru lucrări de igienizare a arhivei DSP şi altul de 40.171,18 lei pentru lucrări de reparaţii generale şi de renovare a unor apartamente.

În anul următor, Mînăstireanu a semnat alt contract cu DSP, de această dată prin intermediul Dersi Met Al SRL: 245.916,97 lei pentru lucrări de reparaţii şi igienizare a blocului ANL de pe Şoseaua Bucium.

Ciudăţeniile contractelor

Familia Mînăstireanu este recunoscută în mediul de afaceri local pentru faptul că deseori lucrează prin intermediari sau acţionari-interpuşi. Astfel, dacă la Construcţii Modernizări şi Dersi Met Al au fost asociaţi la momentul semnării contractelor unul dintre cei doi Mînăstireni, la alte societăţi aceştia au recurs la acţionari interpuşi. De asemenea, se constată că există asemănări între numele firmelor, exemplu Adricons Met Al şi Dersi Met Al şi faptul că au aceeaşi adresă cu firmele unde Mînăstirenii apar cu numele. Aproape toate firmele din “grup” au acelaşi număr de telefon şi fax.

Contracte puţine, profit mare

Firmele care au încheiat contractele cu Spitalul „Elena Doamna“ şi cu DSP au fost aproape în fiecare caz înfiinţate cu câteva luni înainte şi „au trăit“ aproape numai de pe urma acestor contracte.

Cel mai frapant caz în acest sens este Expo Prod Iaşi SRL, înfiinţată în martie 2014, care a primit un contract în martie 2015, două în aprilie 2015 şi încă unul în aprilie 2016. Aşadar, Expo Prod a avut în 2015 trei contracte, în valoare totală de 207.000 lei, în timp ce cifra de afaceri a fost de 213.000 lei, cu un profit net de 152.000 lei. Cu alte cuvinte, aproape toată activitatea din acel an s-a bazat pe cele trei contracte.

Dersi Met Al SRL, înfiinţată în martie 2014 a primit contract în decembrie 2014, iar Adricons Met Al SRL, înfiinţată în iulie 2016, a prins contract în octombrie 2016.

Construcţii Modernizări SRL a avut în 2013 două contracte de 550.000 lei şi o cifra de afaceri 926.000 lei, iar SC Dersi Met Al ARL a avut în 2014 un contract de 245.000 lei şi o cifră afaceri în acelaşi an de 314.000 lei.

Specificul afacerii este următorul: dai lovitura și fugi! Două firme ale clanului Mînăstireanu sunt în insolvență, neplătind datoriile la stat.

Nimeni nu-şi aminteşte nimic

Managerul Spitalului „Elena Doamna“, Cristina Dobre, a declarat că nu-şi aminteşte de contractele încheiate cu firmele lui Mînăstireanu. „Credeţi că eu ştiu pe de rost toate contractele încheiate de spital? Nu ştiu toţi furnizorii noştri. Noi avem o procedură de achiziţii, pe care o urmăm în toate contractele. Trimiteţi-mi datele şi întrebările şi o să văd răspund. N-am nicio problemă!“, a spus Cristina Dobre, fără să mai primim apoi vreun răspuns.

Reacţia reprezentantului DSP a fost asemănătoare. „Mă interesez să văd despre ce este vorba şi voi reveni cu un răspuns“, a precizat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, însă nici de aici nu am mai primit replică.

Citește și Operațiunea „Cioara vopsită": soții Sofronia au dat un tun de 50.000 de euro cu 500 de profesori plimbați pe la Chișinău

Identităţi învăluite în ceaţă

Contactat pe numărul de telefon trecut la Registrul Comerţului, Daniel Mînăstireanu a ajuns în final să nege că... ar fi el.

Iată discuţia purtată cu acesta:

„- Bună ziua, domnul Mînăstireanu?

- Da, vă rog.

- În ultimii trei ani, prin firmele deţinute aţi încheiat 12 contracte cu Spitalul „Elena Doamna“ şi DSP Iaşi. Cum aţi obţinut aceste contracte?

- Ăăăă... Eu nu sunt Daniel Mînăstireanu!

- Sunteţi Gheorghe Mînăstireanu (n.r. – tatăl lui Daniel)?

- Nu! Eu sunt Mînăstireanu, dar n-am treabă cu ei. Căutaţi-i pe ei să vă răspundă la întrebări...“

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31