fbpx
 
Părinţii băiatului de 19 ani care, drogat fiind, a ucis doi tineri după ce a intrat într-un grup de opt oameni, la 2 Mai, au avut luni seară prima reacţie în acest caz.

Tânărul șofer de 19 ani, care a ucis într-un accident rutier doi oameni, după ce a consumat droguri, a mai fost cercetat de DIICOT pentru pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.  

Trei persoane au murit, iar alte două au fost rănite, în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni pe raza localităţii Dorna Candrenilor, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Șoferul de 19 ani care a omorât doi tineri după ce a intrat în plin într-un grup de persoane a fost reținut pentru 24 de ore. Este cercetat penal pentru patru infracțiuni.

Două persoane care se aflau pe o motocicletă au murit, vineri dimineaţă, după ce au intrat în coliziune cu un camion, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion monomotor s-a prăbuşit marţi în vestul Franţei, lângă Nantes, a anunţat Autoritatea Aeronautică Civilă din Franţa, BEA, transmite miercuri DPA.

Sunt cel puțin 99 de morți, dar și sute de dispăruți, după pârjolul care a ras de pe fața pământului un oraș întreg de pe insula hawaiană Maui.

Cel puţin 27 de persoane au murit şi câteva zeci au fost rănite într-o explozie urmată de un incendiu la o staţie de benzină din Daghestan, republică rusă din Caucaz, potrivit unui nou bilanţ comunicat marţi de Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă.

Trei bărbaţi au murit luni în staţiunea Mamaia, a anunţat IPJ Constanţa.

Luptătorii lui Ramzan Kadîrov, cărora li se spune „kadîroviți", s-au îmbătat și s-au împușcat cu soldați ruși în Urzuf, un sat ucrainean situat la circa 50 de kilometri sud-vest de orașul Mariupol.

Pagina 9 din 73

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31