Luni, 17 12 2018
Și-a cultivat relațiile cu șefii din Primărie și a dat lovitura: de-a lungul anilor, soțul n-a făcut rabat la laude și like-uri la adresa lui Chirica și a lui Harabagiu. Într-o fotografie făcută la începutul acestei luni, în capitala Germaniei, viceprimarul Gabriel Harabagiu apare alături de o subordonată din Primărie și soțul acesteia. Mihaela Luminița Zlăvog a ajuns în Primărie acum trei luni, prin detașare de la firma Mercur Mary, păstrându-și salariul de 5.000 de lei. În timp ce Zlăvog era angajată la Mercur Mary, societatea a obținut de la Primărie o autorizație de construcție aprig contestată de vecinii proiectului. Nici Primăria și nici Harabagiu nu au comentat informațiile.

Pe 1 septembrie 2018, Mihaela Luminița Zlăvog a venit la Primărie prin detașare, iar pe 3 decembrie se afla în Bonn, în City Sky Liner, împreună cu viceprimarul Gabriel Harabagiu. Cei doi au fost însoțiți de partenerii de viață, Harabagiu de soția sa, Mădălina, iar Zlăvog de soțul său, Cristi. O fotografie postată pe Facebook îi arată pe cei patru: soții Zlăvog cu fața, iar pe cei doi Harabagiu pitiți în spatele acestora. Viceprimarul Iașului s-a aflat la Bonn, chipurile în interes de serviciu, făcând parte din delegația care a răspuns invitației Consulatului General al României, cu prilejul aniversării Zilei Naţionale. Acesta este doar cel mai recent exemplu de angajare în Primărie prin eludarea concursului, detașarea fiind cel mai des folosit subterfugiu.

Mihai Chirica a lansat iar consultarea publică pentru bugetul pe anul următor. Iar spectacol, urne prin oraş, întâlniri la Primărie, filmări, hârtie consumată, bannere, luni de zile de propagandă obositoare, totul pentru o iluzie a bunelor practici.

Firma fratelui primarului a construit o vilă de 200.000 de euro la Frasin dintr-un profit de câțiva lei. E un caz suspect de evaziune fiscală, în concurs cu spălare de bani. 2,1 milioane de lei au câștigat firmele lui Cătălin Drăgan de la DSPM (fosta Servicii Publice Iași) și RATP (actuala CTP). În contrapartidă, firma lui Drăgan achiziționa servicii și echipamente de la Eurodesign Consulting, care, în acte, îi aparține fratelui lui Mihai Chirica. Actualul primar era pe-atunci director tehnic în Primărie. La licitația de la CTP, din 2010, au fost eliminate trei firme ca să câștige Cătălin Drăgan, cerându-se o mostră la scara 1:1. Soția lui Drăgan e angajată în clubul „fetelor selecte” de la Primărie, Direcția Programe Europene. Eurodesign a construit la Frasin o vilă de 200.000 de euro, deși avea profituri de câteva sute de euro pe lună. Firma lui Chirica mai avea relații comerciale și cu Media Rom-Conest și cu Minisat, firma lui Costea, patronul de la Cafeneaua Piața Unirii.

Demonstrație: societatea Eurodesign Consulting a lui Ioan Chirica, fratele primarului, a fost furnizoare pentru o firmă aflată în relații contractuale cu Primăria Iași.

Toată sâmbăta, până târziu în noapte, s-a asfaltat în zona Aviației la temperaturi cu minus. S-a așternut covor asfaltic pe două străzi din cartierul Aviației, deși normativele interzic acest lucru la temperaturi sub zece grade Celsius. Mixtura se casează și nu rezistă până la primăvară. În Socola, luni se asfalta pe ploaie. „Delgaz a comandat lucrarea, ei răspund dacă nu e conformă”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Asfaltare la -2 grade Celsius. Sau pe ploaie. Ori noaptea. Așa s-a lucrat, zilele trecute, pe străzile din Iași. „La temperaturi cu minus, mixtura se răcește brusc și-și pierde din proprietăți. Asta înseamnă că există un mare risc să devină casantă”, a declarat un constructor. Adică, până la primăvară, să se spargă foarte ușor. Reprezentanții Primăriei susțin că lucrările de asfaltare s-au făcut la comanda Delgaz Grid, companie care va răspunde de calitatea covorului așternut.

O nomenclatură locală, unită prin încuscriri și cumetrii, conduce toate instituții și afacerile din bani publici. Din 1992 până în 2018, au dispărut zeci de baroni, numai Dumitru Buzatu e tot timpul la Putere. Vasluiul e județul roșu: toți din conducerea Primăriei, Consiliului Județean, Prefecturii și a firmelor de construcții sunt neamuri. Dumitru Buzatu e din 1992 politician la vârful PSD, fiind acum printre cei mai importanți 10 apropiați ai lui Dragnea. Soția lui Buzatu e deputat, fiul – secretar de stat. În Vaslui nu există presă, transparență, depopularea este masivă, iar toți banii publici sunt drenați de câteva familii. Și Buzatu, din amărâtul Vaslui aflat în umbra impunătorului oraș Iași, a ajuns cel mai important politician aflat la Putere în Moldova.

Ultimul baron roșu al Moldovei. Dumitru, Mitică pentru prieteni, Buzatu, conduce Consiliului Județean Vaslui și filiala județeană a PSD cu mână forte, așa cum o făceau pe vremuri frații Sechelariu și Hrebenciuc la Bacău, Cozmâncă la Botoșani sau Ion Solcanu la Iași. Un sistem uriaș de pile și relații, cumătreli și încuscreli. „Orașul și județul sunt confiscate de PSD”, a declarat, culmea, sub anonimat, un lider al Opoziției care nu-și asumă să-l confrunte pe Buzatu.

Pagina 1 din 37

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top