Misterul succesului lui Ciuhodaru: deputatul-stetoscop, invizibil și la microscop

Misterul succesului lui Ciuhodaru: deputatul-stetoscop, invizibil și la microscop

Are 47 de ani şi se pregăteşte de al treilea mandat de parlamentar după ce a înşirat partidele ca operaţiile.Tudor Ciuhodaru şochează prin discurs şi exploatează la maximum autoritatea profesiei de medic. În plan politic, însă, influenţa sa lasă mult de dorit, iar în momentul în care a făcut pasul spre o funcţie, aşa cum a fost în ianuarie 2012, s-a făcut de râs, fiind demis după două zile. „Charisma” sa este interpretată drept aducătoare de voturi din stânga eşichierului politic, aşa că PSD Iaşi l-a pus pe un loc eligibil pentru Camera Deputaţilor.

 

Unul dintre cel mai cunoscute figuri ale Iaşului este deputatul şi, totodată, medicul Tudor Ciuhodaru. A schimbat partidele ca pe şosete şi s-a agăţat de al doilea mandat de deputat candidând în Vaslui. „De unul am scăpat! Ciuhodaru candidează la Iaşi”, scria un ziar local pe 20 septembrie. O analiză REPORTER DE IAŞI încearcă să arate cât este spectacol şi cât discernământ în activitatea de parlamentar a lui Ciuhodaru.

 

Nu a vrut să fie traseist

Medicul Ciuhodaru este parlamentar încă din anul 2008. Atunci a fost ales deputat, din partea alianţei PSD – PC. Din acel moment, a trecut pe la mai multe partide: UNPR, PC, iar UNPR, PP-DD, iar UNPR pentru ca, recent, să se întoarcă la PSD. Deputatul ştie foarte bine că i s-a pus eticheta de traseist, dar are o explicaţie. „Eu am fost consecvent, şefii de partid m-au trădat. Am preferat să fiu dat afară decât să fiu de acord cu o problematică pe care nu o acceptam. Este prematur să vorbim despre un nou mandat. O Românie sănătoasă este proiectul principal şi crearea locurilor de muncă”, spune Ciuhodaru.

 

A dat iama în consumatorii de etnobotanice

Una dintre cel mai răsunătoare iniţiative legislative ale deputatului Ciuhodaru a fost înregistrată în primul mandat. Atunci, a reuşit să interzică comercializarea etnobotanicelor. La camerele de urgenţă, zilnic, în urma consumului de etnobotanice, zeci de persoane, majoritatea tineri, aveau nevoie de îngrijiri medicale din cauza consumului acestor substanţe. Prin această lege, autorităţile au avut pârghiile necesare pentru a închide afacerile cu etnobotanice şi confiscarea mărfii. „Da, într-adevăr, interzicerea etnobotanicelor a fost un mare succes. Aş trece şi stimulentele pentru medici proiect care, din păcate, este atacat la Curtea Constituţională, de unde aşteptăm un răspuns”, a mai spus Ciuhodaru. Deputatul iniţiase o măsură prin care medicii beneficiau de stimulente în limita a două salarii minime brute. Guvernul condus de Dacian Cioloş a atacat legea la Curtea Constituţională.

 

În subiectele medicale, Ciuhodaru este tot timpul şi în Opoziţie, şi la Putere

Cât a vorbit în Parlament

Ciuhodaru a făcut parte, până în octombrie 2013, din Comisia pentru Sănătate şi familie, din noiembrie 2013 este vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, iar din octombrie 2015 face parte din Subcomisia pentru egalitate de tratament şi nediscriminare.

Din 2012 şi până în prezent, a avut mai multe zeci de luări de cuvânt, însumând mai mult de cinci ore, peste 200 de interpelări adresate Guvernului şi sute de declaraţii politice. Aproape niciodată Ciuhodaru nu depune o singură astfel de declaraţie, ci câte patru, cinci sau şase, cu titluri care de care mai tabloidale: „Are cineva o lămâie?”, „Ce nu cere KWI”, „Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate - aragazul” sau „Un alt motiv pentru educaţia pentru sănătate: verigheta”.

 

Emisiune de prevenţie

În actualul mandat, Tudor Ciuhodaru a reuşit să iniţieze nouă proiecte de lege care au fost votate de Camera Decizională. În total, a semnat 170 de propuneri legislative şi 10 moţiuni.

Iniţiativa legislativă ,,Minutul de sănătate”, propusă de Ciuhodaru, a fost adoptată de Senat. Astfel, emisiunea ar urma să fie difuzată zilnic în principalele emisiuni de ştiri. Această iniţiativă legislativă urmăreşte crearea unui program naţional de educaţie pentru sănătate şi vine în completarea legii prin care au fost introduse orele de educaţie pentru sănătate în unităţile de învăţământ.

 

Citește și Gafă: Doboș (PNL) a semnat ca s-o scape pe Udrea. Deși s-a scuzat că și-a pus semnătura, deputatul crede în principiul modificării legii

 

Liberalii: „Imaginea şi-a făcut-o la spital”

În ceea ce priveşte prezenţa pe scena politică, colegii din Parlament nu îl văd ca pe un politician de calitate, ci mai degrabă ca un profitor ce s-a folosit foarte mult de calitate de medic. „E un tip care are un marketing foarte bun. Imaginea şi-a făcut-o la spital. Îl vedeţi când la Iaşi, când la Vaslui. Nici nu aş putea să spun care este traseul lui politic. A fost în atâtea locuri încât nu-mi mai aduc minte”, a spus Costel Alexe, deputat PNL.

Primarul pesedist din Schitu Duca, cunoscut, de altfel, pentru poziţiile sale radicale, nu prea îl are la inimă pe Ciuhodaru şi prezenţa sa pe locurile eligibile ale PSD Iaşi la alegerile din decembrie. „Nu am cunoştinţă despre aşa ceva. A fost săptămâna trecută un Comitet Executiv şi va fi altul la sfârşitul lunii. Au fost discuţii despre primii 12 la lista pentru Camera Deputaţilor. Nu ştiu dacă va fi domnul Ciuhodaru. Ar fi fost mai bine ca pe locurile eligibile 1-5 să fie prezenţi membri PSD. Dacă nu va fi aşa, voi comenta atunci. Trebuie să fie prezenţi cei care au susţinut partidul, care au contribuit major. Dacă vine domnul Ciuhodaru de la PP-DD...”, a încheiat, retoric, Mihai Mihalache.

 

 Analistul Lucian Dîrdală nu e impresionat de Ciuhodaru

Pe fond, nimic spectaculos

Analistul politic Lucian Dîrdală susţine că activitatea legislativă a lui Ciuhodaru nu este una impresionantă. „Ştiu că a participat ca iniţiator la mai multe proiecte legislative în domeniul medical. Nu activitatea legislativă este punctul-cheie. Punctul-cheie este discuţia din cadrul conflictului pe tema SMURD, unde punctul de vedere al dumnealui nu a avut câştig de cauză. Este cunoscută şi dezbaterea Spitalul de Urgenţă versus Oncologie. Nici aici punctul de vedere al lui Tudor Ciuhodaru nu a triumfat. În actualul mandat situaţia s-a mai schimbat, fiind prezent la Vaslui. Traseul politic este greu de explicat. Întrebarea pentru Tudor Ciuhodaru ar fi de câte ori a trecut de la Opoziţie la Putere. Cred că aşa trebuie judecat”, a spus Dîrdală.

Analistul ieşean a făcut referire la momentul 2012, când Ciuhodaru a fost, timp de două zile, subsecretar de stat în locul lui Raed Arafat, anunţând că va face „o evaluare dură” a sistemului de urgenţă şi punând sub semnul întrebării faptul că „Se asigură în continuare asistenţă de urgenţă gratuită de către stat prin sistemul integrat 112”. De asemenea, el a militat agresiv pentru ca actualul Institut de Oncologie să fi devenit spital de urgenţă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          
Go to top