EXCLUSIV. Inspector din Primărie, înșelat de starețul Vitalie cu 60.000 de euro

EXCLUSIV. Inspector din Primărie, înșelat de starețul Vitalie cu 60.000 de euro

Un funcţionar din Primărie cere la instanţă ca Mănăstirea Golia şi superiorii acesteia din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să-i restituie un împrumut din anii în 2012-2013. De fapt, cel care a luat banii a fost stareţul din acea perioadă de la mănăstire, Victorin Danciu. El ar fi semnat o hârtie cum că banii ar fi ajuns la Golia. Reprezentanţii Mitropoliei spun că nu ştiu nimic de acest împrumut. Preotul Danciu era un adevărat „prădător”: lua bani de la oricine, fie cu împrumut, fie prin contracte neonorate.

 

Fantoma stareţului Mănăstirii Golia, Vitalie Victorin Danciu, reapare în atenţia publică. În urmă cu trei ani, preotul a împrumutat sume importante de bani de la diverse persoane din Iaşi, pe care nu le-a mai înapoiat. După ce au fost înregistrate mai multe plângeri împotriva sa, stareţul a fost dat jos din funcţie şi mutat la o parohie din Oltenia. Scandalul a reizbucnit în această vară, după ce un funcţionar din Primăria Iaşi a cerut judecătorilor returnarea a 60.000 de euro pe care i-ar fi dat lui Danciu. Acesta nu este, însă, pe lista pârâţilor, debitorii chemaţi la bară fiind Mănăstirea Golia şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB). 

 

A semnat fără drept

Gabriel, funcţionar în Primăria Iaşi, a fost contactat în perioada 2012-2013 de preotul Vitalie, stareţ în acea perioadă la Mănăstirea Golia. Stareţul a invocat faptul că mănăstirea nu mai poate funcţiona din cauză că nu au fost plătiţi operatorii de utilităţi. Convins că va primi banii înapoi în cel mai scurt timp, Gabriel a apelat la fiul său, plecat în străinătate. Crezând cu tărie că face un gest creştinesc, funcţionarul şi-a dat seama că ceva nu este în regulă atunci când preotul nu a mai răspuns la repetatele sale apeluri telefonice. La un moment dat, cei doi s-au întâlnit, iar Gabriel i-a cerut lui Danciu să semneze o hârtie prin care recunoaşte că a împrumutat suma de 60.000 de euro, însă, în numele Mitropoliei şi a Mănăstirii Golia. Preotul nu a respectat noul termen de restituire a sumei, înapoind, într-un final, doar 8.000 de euro. Gabriel şi-a dat seama că nu mai poate recupera banii, mai ales că Vitalie a fost transferat într-o parohie de Oltenia, conform reprezentanţilor Mitropoliei.

 

Danciu ar fi fost izgonit în anonimat, în Oltenia

Proces cu scântei

Folosindu-se de hârtia semnată de Vitalie, funcţionarul păgubit încearcă să-şi recupereze banii de la Mitropolie şi de la mănăstire. În acest sens, a iniţiat un proces ce se află pe rolul Tribunalului Iaşi, următorul termen urmând să se judece la finalul acestui an.

Contactaţi de REPORTER DE IAŞI, reprezentanţii MMB au explicat că singurul vinovat de aceste înşelătorii este preotul Vitalie, nicidecum instituţiile chemate în proces. Mai mult, preotul Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al MMB, subliniază că, în Comisia de disciplină ce a analizat plângerile de acest gen la adresa sa, Vitalie nu a recunoscut ce a făcut cu banii. „Nu cred că Mitropolia ar avea de ce să fie parte în acest dosar. Domnul respectiv nu a împrumutat cu binecuvântarea Mitropoliei. A fost un act bilateral cu stareţul Vitalie. Dacă părintele Vitalie ar fi împrumutat în numele Mitropoliei, aceste informaţii ar fi fost prezente în contabilitate. Vitalie a spus că a folosit banii la mănăstirea Golia. În faţa autorităţilor biserceşti nu a fost credibil. Totul este învăluit în ceaţă. Varianta sa nu a fost niciodată credibilă. Mă tem că cine vrea să se judece, trebuie să o facă cu el, nu cu Mitropolia sau cu mănăstirea”, a explicat preotul Timofte.

 

S-a ales tămâie din banii socrului

Gabriel a povestit pentru REPORTER DE IAŞI că cei 60.000 de euro proveneau din economiile fiului, dar şi ale socrului său. „Socrul meu a lucrat aproape 50 de ani la atelierul de mecanică al Mitropoliei. El a pus şi apartamentul gaj când a fost înfiinţat postul Trinitas. Banii erau de la socru, care vânduse două apartamente, dar şi din economiile băiatului. I-am dat în trei tranşe. Am crezut că fac şi eu un bine mănăstirii. Iată cu ce m-am ales”, a spus funcţionarul ieşean.

 

Citește și ZIDUL PRUTULUI: caz revoltător cu o familie româno-moldovenească despărțită de vameși

 

Legendele lui Vitalie

Nicio o autoritate bisericească nu a reuşit să explice ce a făcut Vitalie cu banii. Lista păgubiţilor nu se opreşte doar la funcţionarul din Primărie, fiind mult mai lungă, compusă şi din oameni de afaceri. Persoanele implicate au preferat să recupereze sumele pe alte căi sau au renunţat, pur şi simplu. Pe rolul instanţelor s-a mai aflat cazul unui anume Vasile Roman din Vrancea care i-a împrumutat lui Danciu 20.000 de lei şi 850 de euro. Firma Sedcom Libris s-a plâns tot la instanţă că i-a plătit lui Danciu un avans de 5.000 de euro pentru o maşină care, însă, nu i-a mai fost predată.

Legendele apărute în jurul preotului ţepar indică faptul că prelatul ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc, avându-l ca partener pe celebrul Mihai Vlasov, încarcerat acum pentru luare de mită. Alte zvonuri susţin că preotul ar fi avut o viaţă dublă, o parte din bani fiind dirijaţi spre o femeie cu care ar avea un copil, familia aceasta locuind într-un imobil din zona Bucium.

Vitalie şi-ar fi permis să abordeze cu tupeu eventualii donatori deoarece se bucura şi de un statut preferenţial în sânul bisericii: a fost şoferul actualului Patriarh Daniel.

 

 Primarul neagă faptul că a avut neplăceri din partea lui Danciu

Primarul, pe listă?

Printre cei care i-ar fi împrumutat bani lui Danciu s-ar fi numărat şi actualul primar, Mihai Chirica. Conform surselor REPORTER DE IAŞI, edilul i-ar fi împrumutat aproape 20.000 de lei, pe care i-ar fi recuperat cu greu. Chirica neagă. „Eu cu părintele Vitalie am avut o relaţie frumoasă. Nu s-a pus problema de împrumutat bani. Ştiu că, înainte de a pleca, a venit să-şi ceară scuze că nu este aşa cum m-aş fi aşteptat. Viaţa este făcută şi din păcate”, a declarat primarul Chirica.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top