Luni, 26 06 2017
Sera de 420.000 de euro: Primăria investește într-o nouă „uzină de flori”

Sera de 420.000 de euro: Primăria investește într-o nouă „uzină de flori”

Unde dai şi unde crapă: mai multe locuri pentru morţi datorită construirii unei sere. Societatea Primăriei care se ocupă de plantarea florilor şi copacilor în oraş va avea o seră nouă. Numărul de fire plantate din producţia proprie va fi de trei ori mai mare ca în trecut, ceea ce ar fi o lovitură pentru câteva firme private abonate la astfel de contracte până acum. Investiţia în această seră va fi de 420.000 de euro.

 

La finalul anului trecut, Servicii Publice Iaşi (SPI) SA, societate subordonată Primăriei, a semnat un contract de aproximativ 420.000 de euro pentru construirea unei sere.

 

Vechime de 60 de ani

Reprezentanţii societăţii au declarat că lucrările sunt necesare deoarece vechea seră a societăţii, din Moara de Vânt, de lângă Cimitirul Sf. Petru şi Pavel, se află într-o stare avansată de degradare. Directorul SPI, Laurenţiu Ivan, a mai explicat că în noua seră vor fi cultivate flori şi arbuşti, pentru a se asigura necesarul anual. Astfel, nu se va mai apela la furnizorii de casă care primeau zeci de contracte prin încredinţare directă. „Necesitatea acestei lucrări constă în faptul că sera pe care o deţinem lângă cimitir datează din 1956. Instalaţia este veche, pierde căldură, centrala este pe lemne, are un randament scăzut. În fiecare an făceam reparaţii. Se uda cu furtunul, este total ineficient.

 

În spatele porţii de la pepiniera de pe Tudor Neculai se vor înregistra economii la bugetul Servicii Publice

 

Crizanteme la discreţie

Noua seră va fi construită în zona Tudor Neculai din CUG, unde Servicii Publice deţine o pepinieră. În locul celei vechi va fi extins Cimitirul Sf. Petru şi Pavel cu câteva sute de locuri. „Noua seră ne va permite să nu mai facem achiziţii şi vom putea avea necesarul anual. De exemplu, dacă până acum, în sera din Moara de Vânt, cultivam 6.000 de crizanteme pe an, în viitor vom putea acoperi 20.000 din necesar. Astfel, vom putea pune un număr mai mare de flori. Vom cultiva flori, arbuşti, plante perene ce vor fi plantate în tot oraşul”, a precizat Laurenţiu Ivan.

Pentru ca licitaţia să fie posibilă, şefii SPI au comandat un studiu de fezabilitate. Contra sumei de 15.000 de lei, studiul a fost realizat de Qualta Management & Consulting SRL cu sediul în Braşov. Contractul a fost încheiat pe data de 26 august 2016.

 

„Dacă până acum, în sera din Moara de Vânt, cultivam 6.000 de crizanteme pe an, în viitor vom putea acoperi 20.000 din necesar” Laurenţiu Ivan, director Servicii Publice

 

Construcţia, realizată de italieni

În ceea ce priveşte construcţia, procedura de achiziţie a fost organizată pe data de 6 decembrie 2016, estimarea bugetară fiind de 1,9 milioane lei, fără TVA, adică aproximativ 420.000 de euro. Contractul a fost câştigat de o firmă din Italia, HighTech Equipment, care a depus o ofertă apropiată de estimarea financiară a autorităţii contractante. Firma din Italia a venit şi cu doi subcontractanţi, Fast Concept SRL din Braşov şi Etnis SRL din Iaşi.

Conform cerinţelor, a fost stabilit şi modul în care vor fi cheltuiţi banii. Astfel, pentru proiectare se vor cheltui 30.000 de lei, asistenţă tehnică – 10.000 de lei, execuţie – 439.086 lei, instalaţii – 1,1 milioane lei, dotări – 254.512 lei, diverse – 43.900 lei. La licitaţie s-a prezentat şi Tehnoterm SRL din Iaşi, dar societatea deţinută de profesorul universitar Mihai Profire nu s-a calificat pentru faza finală, de evaluare a ofertelor, pentru că nu îndeplinea condiţiile din caietul de sarcini. „Noi doar ne-am manifestat intenţia. Nu am reuşit să participăm, era târziu şi sfârşit de an”, a declarat Profire.

Câştigătorul contractului are şi obligaţia de a asigura, timp de 10 ani, contra cost, piese de schimb în perioada de postgaranţie.

 

Suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi

Conform caietului de sarcini, suprafaţa construită a serei va avea aproximativ 3.000 de metri pătraţi, imobilul fiind structurat pe trei sectoare. Primul sector va avea o lungime de 60 de metri şi o lăţime de 9,6 metri, cu rol de pepinieră pentru răşinoase. Al doilea sector, cu aceleaşi carateristici, va avea ca destinaţie cultivarea plantelor în tăviţe, iar al treilea sector, identic ca suprafaţă, va avea aceeaşi destinaţie ca al doilea sector, diferenţa fiind făcută de sistemul diferit de irigare.

 

 Dragoş Gafiţa a dat lovitura prin contractele de la Servicii Publice

 

Cine erau abonaţii la contractele cu flori

În 2016, 7EST şi REPORTER DE IAŞI au dezvăluit modul în care s-au făcut bani frumoşi din contractele pentru flori semnate de către Servicii Publice. Unul dintre abonaţii acestor contracte a fost Dragoş Gafiţa, finul directorului societăţii, Laurenţiu Ivan, şi ginerele Mariei Zahariuc, directorul economic al societăţii. În ultimii ani, Gafiţa a prins contracte de aproape 2 milioane de lei, reprezentând furnizarea de flori, arbuşti şi alte servicii necesare pentru desfăşurarea activităţii SPI. Toate contractele au fost atribuite direct. Conducerea SPI susţine că, o dată cu construirea noii seri, se vor face şi economii consistente la nivelulul unor astfel de cheltuieli din bugetul societăţii.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top