Luni, 20 11 2017
Exploziv: Patronul RVR, Radu Norocea, a fost reținut!

Exploziv: Patronul RVR, Radu Norocea, a fost reținut!

Radu Norocea, controversatul patron al firmei de taximetrie RVR, a fost reținut în această dimineață de procurorii ieșeni.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au reținut pe Radu Norocea, patronul firmei de taxi RVR, pentru 24 de ore. Ieri, au fost efectuate patru percheziții la locații aparținând afaceristului ieșean.

 

Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru REPORTER DE IAȘI că totul ar fi pornit de la un incident din octombrie 2016, când un angajat al firmei ar fi fost sechestrat timp de câteva ore într-o spălătorie de la sediul societății, de la baza pasarelei Bucium. Angajatul sechestrat a făcut plângere la poliție în noiembrie 2016.

 

Conform sursei citate, Norocea, un individ cunoscut pentru firea sa aprigă, ar fi cerut angatului său o sumă pe bani că ar fi folosit o mașină a firmei.

 

Victima, spun anchetatorii, ar fi fost ademenită la firmă sub pretextul că îi va fi vândută mai ieftin o mașină.

 

Patronul RVR şi apropiatul său, implicat în șantajarea fostului angajat, vor fi cercetaţi sub control judiciar. Masura a fost dispusă de procurori.

 

Radu Norocea pare să aibă și alte probleme cu legea. În urmă cu o lună, Judecătoria Iași  a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul afaceristului într-un dosar de amenințare și violarea vieții private.

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Confirmă redeschiderea urmăririi penale faţă de suspectul Norocea Radu Gabriel cercetat în dosarul nr. 3220/P/2015 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violarea vieţii privatei ameninţare. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 3220/P/2015 sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de violarea vieţii private şi a unei infracţiuni de ameninţare”, a decis Judecătoria Iași.

 

Comunicatul IPJ Iași

 

Polițiștii din Iaşi au efectuat 4 percheziţii la două persoane care ar fi șantajat  şi  lipsit de libertate un bărbat. Acestea au fost reţinute.

 

La data de  9 martie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat 4 perchetiţii (3 domiciliare şi una la sediul unei societăţi comerciale), pe raza municipiului Iaşi, punând în aplicare două mandate de aducere emise pe numele a doi bărbaţi de 41 şi 29 de ani, ambii din mun. Iaşi, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal.

 

Din cercetări a reieşit faptul că, în  luna octombrie a anului 2016, victima (un bărbat de 35 ani) fost angajat al unei firme, ce ar fi administrată în fapt de unul dintre bănuiţi, ar fi fost dusă şi închisă într-un imobil, unde ar fi fost dezbrăcată şi filmată, cerându-i-se 600 lei, sumă ce ar fi reprezentat o datorie.

 

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor telefoane mobile şi medii de stocare a datelor.

 

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu propuneri legale.

 

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top