Vineri, 19 10 2018
Trei ani de monopol la curățenia CTP: prețurile au crescut ca Făt-Frumos

Trei ani de monopol la curățenia CTP: prețurile au crescut ca Făt-Frumos

Patronul Florin Cojocaru pare că a găsit reţeta perfectă de afaceri, la care nu s-a gândit nimeni. Intrată în afacere în 2013 prin încredințare directă, apărută de nicăieri, CFI Solution câștigă toate licitațiile de curățenie organizate de CTP, fiind singurul ofertant. Tarifele cresc spectaculos de la un an la altul.

 

Cu 12 angajaţi şi tot atâtea găleţi cu mop, o firmă din Iaşi a dat lovitura de graţie în sectorul de curăţenie din transportul public de călători. De ani buni, firma CFI Solution din Iaşi „curăţă” de fonduri regia de transport locală. Milioane de lei se duc anual către această firmă de casă a defunctei RATP, fiind lăsată moştenire CTP-ului prin intermediul contractelor de curăţenie. Pe de altă parte, serviciul de curăţenie este făcut în bătaie de joc, iar gunoiul din mijloacele de transport este aruncat pe domeniul public.

 

Gunoiul din tramvaie, aruncat pe spaţiul verde

În capătul Depoului Dacia, două femei sparg seminţe de zor pe o bancă. Peste calea de rulare odihnesc trei găleţi cu apă neagră, cu un mop înfipt în mâlul uneia. Femeile îşi văd impasibile de spartul seminţelor de bostan dar, când observă aparatul de fotografiat, se mobilizează, urcându-se în primul tramvai.

Dintre cele două aflăm că doar una este angajata firmei de curăţenie CFI Solution. Cealaltă femeie era în trecere şi îi ţine de urât „până vine colega de la veceu”.

În rondul în care sunt curăţate tramvaiele, mormane de deşeuri măturate din tramvaie sunt aşezate pe spaţiul verde. “Nu avem coş de gunoi unde să depozităm mizeria din tramvaie şi o aruncăm aici, că vine Salubris şi o ridică. Apa o cărăm tocmai de la blocuri. Nu avem condiţii, ce să facem?”, se disculpă femeia.

Monitorizarea acestui serviciu cade în sarcina secţiilor CTP, atunci când serviciul de curăţenie este prestat în depouri, şi a Serviciului Exploatare, la capete de linie.

 

CTP plăteşte bani grei firmei de curăţenie pentru munci pe care le fac şi vatmanii

 

I-a „măturat” de milioane de lei

În Rond Agronomie, un vatman spală de zor parbrizul. La capătul celălalt, doi angajaţi ai CFI Solution, bătuţi bine de soare, se odihnesc pe o bancă, plimbându-şi ochii pe tot ce mişcă, numai pe tramvaie nu. Lângă ei „staţionează” câteva găleţi pline cu apă mâloasă. „Noi trebuie să facem doar interioarele din mijloacele de transport. Verificăm vagoanele, dar dacă e în întârziere şi vatmanul spune să-l fac tura următare, trebuie să-i dau drumul să plece. Avem şi echipamente de protecţie, dar le-am dat la curăţătorie”, ne spune angajatul.

Pe tură sunt 6 angajaţi, câte unul în Dancu şi Canta, şi câte doi în Dacia şi Copou, la care se mai adaugă vreo 6 în cele trei depouri din Dacia, Gară şi Tudor Vladimirescu. Pentru 12 angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie şi câteva găleţi, cu mopurile aferente, CTP plăteşte aproape 2 milioane de lei pe an firmei CFI Solution. 

 

Cine se ascunde în spatele acestui tun?

Această situaţie a fost gestionată iniţial de defuncta RATP şi este, mai nou, afacerea CTP. RATP a intrat în faliment, locul i-a fost luat de Compania de Transport Public - CTP, iar CFI a continuat să ofere serviciile de curăţenie şi pentru noua societate.

CFI Solution este o firmă de apartament administrată de Florin Cojocaru. A fost înfiinţată în anul 2013, anul următor fiind al primului contract cu RATP, în valoare de 1,18 milioane lei, pentru igienizarea celor 80 de autobuze, 70 de tramvaie şi 17 microbuze ale regiei de transport.

Ulterior, CFI Solution a semnat contracte, în 2015 - 1,56 milioane lei, iar anul trecut, pe noul CTP, contract care se află în derulare, de 1,85 milioane lei. Inginerul Cristian Stoica, directorul CTP, pune aceste valori crescute ale contractelor pe seama unor operaţiuni în plus care s-au cerut prin caietul de sarcini. „La ultima licitaţie a fost introdusă spălarea boghiurilor şi a pardoselilor tramvaielor, cu un turbojet cu nisip. Aparatul ăsta e scump şi noi nu ni-l putem permite, aşa că îl luăm ca serviciu. Asta e una din operaţiile suplimentare pentru zonele de depou, faţă de acum doi ani. Având în vedere că vor veni autobuzele noi, nu putem să le întreţinem în mizerie şi în noroi”, a spus Stoica.

 

Domnii de la Capăt Agronomie s-ar putea muta în alt punct al Iaşului

 

CTP le pregăteşte noi contracte

Pe viitor, directorul CTP intenţionează să extindă serviciul de curăţenie şi la alte capete de linie, ceea ce va implica derularea unor contracte mai mari cu firma de casă a companiei. „Aşteptăm să vină şi alte firme, dar nu ştim de ce nu vin! La prima fază a venit o firmă din Bacău (Invest Millenium n.r.) care a renunţat la contract. I-am oprit garanţia de bună execuţie pentru că a spus că nu poate să ducă contractul până la capăt”, a spus directorul CTP.

Înainte de externalizarea acestui serviciu, igienizarea mijloacelor de transport se făcea cu angajaţi ai regiei. „Aveam oameni care făceau curăţenie noaptea şi acuzau că nu pot să-şi pună aspiratorul în spate, că au sciatică. Tocmai de aia s-a făcut evaluarea, pentru că-i plăteam mult mai mult decât pe ăştia, ca salarii şi echipamente, şi curăţenia nu se realiza”, a motivat Stoica decizia externalizării acestui serviciu. În adjudecarea contractelor cu CFI Solution a fost organizată o procedură simplificată – un prag între achiziţie directă şi licitaţie -, procedură la care perioada în care se depun ofertele este mai mică.

 

CFI Solution, afacere dependentă de RATP/CTP*

2014 841.538 lei/1,18 milioane lei

2015 1,34 milioane lei/1,56 milioane lei

2016 1,65 milioane lei/1,85 milioane lei

 

*Cifre de afaceri firmă versus contracte. Menţiune: contractele au fost semnate de fiecare dată în toamnă, pe 12 luni.  

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top