Luni, 20 11 2017
Păpușă sexuală de la 12 ani, în Casa de copii: sclavă, proxenetă, mireasă

Păpușă sexuală de la 12 ani, în Casa de copii: sclavă, proxenetă, mireasă

Din victimă a ajuns călău: în două dosare a fost parte vătămată, în unul este inculpată. Victima care riscă închisoarea. Internarea într-un centru de plasament din Iaşi i-a afectat iremediabil destinul. A făcut sex înainte de a avea buletin, bărbatul fiind condamnat penal. Ulterior a făcut parte din două reţele de prostituţie care exploatau sexual fetele din centru. Într-unul dintre cele două cazuri, Daria a trecut de partea cealaltă, racolându-le pe fostele sale colege, ceea ce i-a adus acuzaţii grave din partea anchetatorilor. De-abia trecută de majorat, fata face acum un pas important menit, poate să-i schimbe destinul: se căsătoreşte cu bărbatul iubit.

 

O fată de 19 ani din municipiul Iaşi a trecut prin încercări care i-au schimbat dramatic destinul. Pentru Daria (numele a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea), poate primul pas normal din viaţă este căsătoria, eveniment care va avea loc peste câteva zile, la Oficiul Stării Civile din Iaşi.

 

Sistemul nu îi protejează

Daria a fost cazată, mai mulţi ani, în Centrul de Plasament „Ion Holban”, instituţie aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Aici stau copiii pentru care instanţa a dispus separarea de părinţi, temporar sau definitiv. Aflat în Tătăraşi, centrul e un loc al dramelor, cu personal insuficient, de unde mulţi copii au fugit. Lipsa de dragoste şi de educaţie se răsfrânge asupra comportamentului celor cazaţi aici. De exemplu, în 2009, directorul Lucian Părpăuţă a fost pe punctul de a fi înjunghiat de un tânăr aflat în găzduirea centrului. Fetele sunt în mod permanent o ţintă pentru proxeneţi şi pentru cei care vor să facă sex, iar Daria a trăit pe pielea ei aceste lucruri. „Provenea dintr-o familie dezorganizată, acesta fiind şi motivul pentru care a ajuns în centru. A fost mereu o fire rebelă, care a intrat în nişte cercuri, care au influenţat-o să o ia pe alte căi. În centru este un sistem deschis, iar tinerii cu vârsta peste 14 ani sunt liberi să iasă în oraş. În perioada când învăţa la un liceu din zona industrială, ea ne spunea că pleacă la şcoală, dar nimeni nu putea să controleze acest lucru“, spune directorul Centrului „Ion Holban“, Lucian Părpăuţă.

 

Anul cel mai rău

În 2015, Daria şi o altă fată din centru, Mădălina Mihaela U., au ajuns în faţa judecătorilor după ce doi bărbaţi, Ion Vasile Măriuţa şi Ionuţ Dascălul, au fost acuzaţi că au făcut ilegal sex cu ele, cele două fiind minore. La momentul actului sexual, Daria avea 12 ani. Acuzaţii au fost condamnaţi la 2 ani şi 8 luni, respectiv 2 ani de închisoare, cu suspendare. Fetele au spus judecătorilor că nu doresc să se constituie părţi civile şi nici să ceară daune de la cei doi acuzaţi.

Când s-a terminat acest proces, fata avea 15 ani şi intrase în pielea unui personaj pe care-l promova intens pe Facebook: o „femeie-fatală” care purta ţinute provocatoare, băieţii lăudând-o şi încurajând-o. „frumoasa si sexy”, „Hmm cit esti de sexy waaw.....pusik adink”, „The most beutiful....”, „esti o sexoasa”, „ce sexi esti iubita mea mai ales cu pieptu ala mai inebunit”, erau câteva dintre remarcile admiratorilor. De pe acelaşi cont nu lipseau tagurile spre interlopi din Iaşi sau comentarii ale altora.

 

Daria în 2015, anul care i-a adus acuzarea într-un dosar al DIICOT

 

Exploatate de un grup organizat

Acelaşi an 2015 a adus-o pe Daria din nou în faţa procurorilor, tot ca parte vătămată, şi tot ca urmare a prezenţei sale în centru. Anchetatorii au descoperit că fata, alături de şapte colege, fuseseră victimele unei reţele de proxeneţi. Ancheta începuse după ce şefii centrului au observat că multe fete dispăreau şi au suspectat că erau victimele traficului de minore. „Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că pe raza municipiului Iaşi, în perioada 2013-2015, s-a constituit şi a funcţionat un grup organizat care s-a ocupat cu racolarea şi exploatarea copiilor cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, copii de sex feminin care provin din familii defavorizate, cu un grad redus de instrucţie, într-o stare materială extrem de precară, cu diferite dizabilităţi sau vulnerabilităţi fizice sau psihice, instituţionalizaţi din motivele expuse mai sus, în centre speciale situate pe raza municipiului Iaşi”, au scris judecătorii în sentinţa prin care cei patru inculpaţi au fost condamnaţi în primă instanţă.

„Nu ştiu dacă a fost o victimă, pentru că ea singură alegea să fugă. Când revenea, ne spunea că a fost cu un grup de prieteni şi niciodată nu ne-a spus că ar fi într-o reţea de prostituţie sau că ar fi obligat-o cineva să se prostitueze“, precizează Lucian Părpăuţă.

 

„Abuzurile, de cele mai multe ori extreme în cazul copiilor instituţionalizaţi, alături de carenţele afective majore trăite în copilărie, duc în majoritatea cazurilor la tulburări severe de ataşament care stau la baza unor dezvoltări caracteriale dizarmonice. Astfel se explică o viaţă trăită în mare parte între două roluri, de victimă şi de abuzator, marcată de instabilitate emoţională, de comportamente antisociale şi autodistructive, de adicţii, de pervertire a sexualităţii, de imposibilitatea de a interioriza limite morale. Schimbarea acestui pattern distructiv nu e imposibilă în toate cazurile: unele persoane reuşesc, după ani de terapie, să aibă o viaţă relativ funcţională, însă presupune mult efort şi foarte multă motivaţie din partea persoanei”, E. S., psiholog clinician şi psihoterapeut, despre cazul Dariei

 

Reţeaua „Avram-Vieru”

Daria avea 15 ani la momentul racolării în această reţea. Despre modul în care proxeneţii le controlau pe fete, anchetatorii au menţionat că „le preluau prin inducere în eroare, prin promisiunea câştigării unor sume mari de bani, prin forţă (...) le transportau în diferite locaţii unde acestea erau obligate să întreţină raporturi sexuale atât cu inculpaţii cât şi cu alte persoane, clienţi racolaţi de inculpaţi. Inculpaţii au imprimat o stare de teamă profundă victimelor şi având în vedere vulnerabilitatea extremă a acestora, le-au adus foarte uşor în stare de aservire.”

În faţa judecătorului, Daria a povestit că o parte dintre relaţiile sexuale „au fost întreţinute sub ameninţarea cu arma”. Clienţii plăteau câte 100 de lei şi deseori erau momiţi prin anunţuri publicate într-un ziar local. La o reaudiere, fata a negat implicarea unora dintre inculpaţi în activitatea infracţională. La fel ca în dosarul Măriuţa-Dascălul, Daria părea să nu-şi urască torţionarii. Sau poate îi era teamă de ei?

 

Reţeaua „Lungu-Ursache”

Anul 2016 a adus însă o schimbare dramatică Daria. A devenit ea însăşi inculpată într-un dosar al unei reţele de proxeneţi care acţiona la fel ca cealaltă, fiind într-un fel „urmaşa” aceleia. Astfel, reţeaua „Avram-Vieru” a fost destructurată de procurori în aprilie 2015, iar reţeaua „Lungu-Ursache”, în care a trecut „de partea cealaltă”, a început să opereze exact în aceeaşi perioadă. În acestă din urmă reţea, Daria era şi prostituată şi proxenetă. În final, alături de alte opt persoane, ea a fost trimisă în judecată, procesul fiind pe rol. Inculpaţii au fost acuzaţi că au constituit pe raza municipiului Iaşi un grup infracţional organizat care acţiona tot pentru în racolarea şi exploatarea sexuală a unor minore de la „Holban”.

Daria, care fusese mutată între timp în alt centru, devenise racolatoarea de minore de la „Holban”, procurorii susţinând că participa, în unele cazuri, şi la exploatarea acestora. „După ce a devenit majoră, a trecut de cealaltă parte a baricadei şi din prostituată a ajuns să se ocupe ea de prostituţie. A văzut că prostituţia este o modalitate simplă de a face bani folosindu-te de alţii. Cunoştea sistemul instituţionalizat, avea acces la multe informaţii despre centru, pe care, în mod normal, nu le are multă lume. Ştia situaţia multor fete şi modul în care le poate corupe“, menţionează Părpăuţă. Acest dosar se află pe rolul primei instanţe.

 

Daria se pregăteşte să devină soţie

 

Un nou început pentru Daria?

Zilele trecute, Daria a depus actele pentru cununia civilă cu un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă. Această decizie, ca şi activitatea de pe noul ei cont de Facebook, arată o schimbare a „gusturilor” şi opţiunilor sale. Este o admiratoare a unor emisiuni şi vedete de televiziune şi îi place să-şi petreacă timpul alături de iubitul ei. „Demonii” trecutului o urmăresc însă: riscă închisoarea în dosarul „Lungu-Ursache”.

Citeste si...
Nota
(3 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top