Marti, 19 06 2018
Petiții „anonime”: bâlci și gelozie la o asociație din Alexandru

Petiții „anonime”: bâlci și gelozie la o asociație din Alexandru

Telenovela la o asociație-mamut din zona Minerva pornită din relații îmbârligate la vârsta a treia. Împotriva administratorei și casierei s-a declanșat o furtună de scrisori anonime, trimise la toate instituțiile statului: Primărie, Prefectură, Poliție. Femeile sunt acuzate de ilegalități, abuzuri și comportament indecent. Suspectul principal pentru aceste delațiuni este fostul soț al casierei Nicoleta Dura, care la partaj a rămas fără casă.

 

Un anomim a pus pe jar autorităţile locale şi guvernamentale. Prin intermediul unor petiţii, persoana fără chip şi CNP susţine că într-o asociaţie din Iaşi s-ar petrece mai multe fapte de natură penală, iar sute de proprietari ar fi prejudiciaţi. IPJ Iaşi a primit ordin să identifice persoana în cauză. Pe numele administratorei şi a casierei care fac obiectul plângeri a fost începută urmărirea penală.

 

De la niște „oameni de bine”

Asociaţia de Proprietari Minerva şi Neptun din Piaţa Voievozilor face obiectul unui val de petiţii adresate presei, Poliţiei, Prefecturii, Guvernului şi chiar Preşedinţiei. Miezul problemei ar fi administratora Mariana Filimon şi casiera Nicoleta Dura. Locatarii care semnează sub anonimat aceste petiţii susţin că prima are deschis pe numele ei un dosar de furt din banii de căldură oferiţi pe timp de iarnă de Primăria Iași, iar cea de-a doua pentru delapidare.

„Cele două au un comportament foarte agresiv pe motiv că nu păţesc nimic, deoarece Dura Nicoleta e sprijinită în Primăria Iași de Dumitriu Cornel, cel care a intervenit pentru a nu le retrage avizul de administratore, în baza cărora funcţionează. Am făcut nenumărate sesizări la Primărie, dar sunt ţinute <în braţe> de acest om al Primăriei şi dosarele de la Poliţie se laudă că le lungesc cât pot ca să scape”, susţine Mihaela Fiodor, una dintre petiţionare.

 

Epicentrul scandalului, blocurile din zona Minerva, o asociație condusă de 20 de ani de cuplul Filimon-Dura

 

Acuzații grosiere

Petiţionarii mai susţin că, pentru a fi „acoperite în ilegalităţi”, ca să nu plătească în faţa legii, cele două învinuite şi-ar fi uns avocat un apărător al legii. „Mai nou, dacă au văzut că nu păţesc nimica, împreună cu avocata cu care întocmeşte listele de la afişier, dau în judecată persoanele rău platnice şi umflă comisionul avocatului, pe care îl impart. După părerea noastră, să facă ce doresc, dar să nu mai lucreze la asociaţie. Să vină şi administratori din cadrul Primăriei Iaşi, orice, numai să scăpăm de cele două care, după 20 de ani de serviciu, ne vorbesc urât şi sunt agresive”, se arată în petiţia semnată Mihaela Fiodor.

 

Fantomas din asociaţia ieşeană

Contactaţi de REPORTER DE IAȘI, reprezentanţii Serviciului Asociaţii Proprietari din cadrul Primăriei Iaşi au susţinut faptul că această persoană nu există. La rândul ei, asociaţia de proprietari a susţinut că nu există această persoană, ca proprietar în cadrul asociaţiei.

„Acolo sunt nişte sesizări care vin de la nişte persoane care nu sunt identificabile. Conform OG 27, în cazul unor anonime, eu fac verificarea, aplic măsurile şi clasez petiţia pentru că nu se răspundem la persoane sub anonimat. Noi am făcut verificarea  la această asociaţie pe trei ani în urmă, prin sondaj, şi nu am găsit neregulile constatate în aceste petiţii, în schimb am găsit alte probleme pentru care s-au dat nişte amenzi”, a declarat Ioan Ciobanu, şeful Serviciului Asociaţii Proprietari.

 

Petiționarii o surprind pe Nicoleta Dura și în stil paparazzo, prin cartier

 

Iohannis, chemat în ajutor  

Până acum au fost înregistrate vreo 10 astfel de petiţii, pe nume diferite, făcute pe adresa Serviciului Asociaţii Proprietari, prin care se reclamă aceeaşi problemă. De aspectele cuprinse în aceste adrese s-a sesizat până şi Instituţia Prefectului, care a solicitat IPJ Iaşi să identifice persoanele care fac aceste petiţii pentru a se stabili veridicitatea celor afirmate.

„Inclusiv la Preşedinţie şi la secretariatul Guvernului am comunicat informaţiile din verificarea făcută, cât şi faptul că aceste petiţii se clasează, pentru că nu au petiţionar care să-şi fi declinat identitatea”, a precizat Ioan Ciobanu.

 

Un polițist la baza petiţiilor?

Vecinii întăresc în barbă cele spuse în petiţii şi vin cu o variantă surprinzătoare. Potrivit acestora, casiera Nicoleta Dura a dat divorţ de soţul ei, pe care l-a prins „călcând strâmb” chiar la ei în casă, acesta fiind poliţist la Secţia a V-a.

„Din cauză că soţia lui a câştigat procesul de divorţ şi l-a cam lăsat pe stradă, s-ar întâmpla ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. Mai mult, Nicoleta Dura l-a dat în judecată şi a obţinut şi ordin de restricţie pe numele polițistului”, ne-au spus câţiva vecini.

În ciuda eforturilor, administratora și casiera Asociației Minerva-Neptun n-au putut fi contactate până la închiderea ediției, pentru a-și prezenta punctul de vedere.

 

„Nouă ni s-a reclamat ceva, iar la asociație am găsit altceva. Am dat și amenzi.” Ioan Ciobanu, șeful Serviciului Asociații Proprietari din Primăria Iași

 

Dosar la Poliției: au băgat mâna în banii de căldură

În privinţa dosarului penal aflat în cercetare la Secţia I, acesta a pornit de la o reclamaţie făcută de o anume doamna Epure, proprietară în cadrul asociaţiei, pe motiv că ar fi fost nişte fonduri alocate de stat pentru încălzire care nu au fost repartizate cum trebuie.

Serviciul Asociaţii Proprietari a făcut verificarea, a dat nişte amenzi, a reuşit recuperarea banilor, în schimb dosarul a rămas la Secţia I Poliţie şi îşi urmează traseul legal. „La Secţia I sunt mai multe sesizări depuse în legătură cu nereguli semnalate la respectiva asociaţie de proprietari, faţă de care se fac cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt de acolo. În cauză există şi un dosar penal întocmit pe numele unor membri ai asociaţiei”, a precizat Anca Vîjîiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Go to top