Vineri, 15 12 2017
Gropile din asfalt, găuri negre pentru bugetul Primăriei

Gropile din asfalt, găuri negre pentru bugetul Primăriei

Aproape 6.400 de lei: suma ce mai mare achitată de municipalitate pentru un autovehicul stricat. Municipalitatea are pe rol zeci de procese în care i se impută plata reparaţiilor necesare maşinilor care se strică în gropile din municipiul Iaşi. Despăgubirile rezultate din dosarele încheiate în perioada recentă se ridică la circa 20.000 de lei. Asfaltatorul Primăriei susţine că numărul proceselor a scăzut după ce au fost modernizate multe străzi din oraş.

 

Anual, Primăria Iaşi pierde zeci de procese cu firmele de asigurări, motivul fiind dat de gropile din carosabil. Citadin, societatea de asfaltări a Primăriei, este prinsă la mijloc şi strânsă cu uşa de către municipalitate să îşi asume o parte din vină, în calitate de chemat în garanţie. Procesele pot dura şi până la 5 ani de zile, media soluţiilor nefavorabile Primăriei fiind net superioară celor câştigate.

 

Judecată cu anii

În cursul anului trecut, Primăria Iaşi a avut pe rolul instanţelor de judecată din Iaşi şi Bucureşti un număr de 38 de dosare pentru maşini avariate pe drumurile proaste din municipiu, parte dintre dosare datând şi din 2013. În urma acestor acţiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, SC Citadin are calitatea de chemat în garanţie, în temeiul raporturilor contractuale avute cu municipiul Iaşi. În total, prin acţiunile depuse de cei trei mari operatori de asigurări la nivel naţional - Omniasig, Astra şi Asirom, Primăria a pierdut 14 acţiuni, însumând despăgubiri acordate de municipalitate de aproximativ 20.000 de lei. Majoritatea deciziilor date de instanţe au scos Citadinul din procedura de chemare în garanţie. Cel mai vechi proces, care a avut ca miză o despăgubire de peste 6.000 de lei, a fost deschis în anul 2013, a parcurs mai multe instanţe, iar în final, Tribunalul Iaşi a dispus rejudecarea cazului.

 

Porţiune din faţa Policlinicii de la Spitalul „Sf. Spiridon”, groaza şoferilor

 

Război fratricid

Ciudată este şi o decizie a instanţelor bucureştene din anul 2014. La instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 1, a respins cererea de chemare în judecată a Municipiului Iaşi pentru o despăgubire de 1.067 lei. În urma apelului formulat de Omniasig, cea de-a doua instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti a dispus ca Citadin să plătească către Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi suma de 944 lei. Acesta nu este singurul caz. În 2013, Citadin pierde procesul cu Primăria Iaşi şi este obligată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti la plata sumei de 2.566 lei, reprezentând despăgubiri.

 

Cea mai mare despăgubire

În anul 2016, cea mai mare valoare achitată a fost de 2.055 lei cu titlu de despăgubiri, la care s-a adăugat 1.691,74 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert 1.489 lei, şi tot în cursul anului trecut dosarul câştigat la apel, cu cea mai mare valoare, a fost de 6.336,66 lei, la care s-au adăugat reactualizarea şi penalităţi de întârziere.

Dacă în anul 2014 Serviciul Juridic al Citadin a gestionat un număr de 64 dosare, unele începute în anii 2008- 2009, în anului 2015, acest serviciu a gestionat un număr de 40 dosare – litigii cu asiguratorii (dosare în curs de judecată având ca obiect litigii cu asiguratori pentru diverse avarii la autotorisme). În cursul acestui an, s-au finalizat doar două dosare cu soluţii favorabile pentru Citadin. „Procentul este cam echilibrat la câştigat dosare faţă de cele pierdute în anii 2011-2012, atunci când s-au pierdut mai multe dosare cu valori mult mai mari, dar nu putem face un calcul corect procentual pentru că dosarele se întind pe  o perioadă mare de timp, unele sunt soluţionate şi în 5 ani”, a spus Gabriela Tabarcea, şefa Serviciului Juridic al Citadin. 

 

Oalele de sparg în capul Consiliului Local

SC Citadin nu este nici proprietara și nici administrator al drumurilor din municipiul Iași, aceste calități căzând în sarcina Consiliului Local, drept pentru care asiguratorii se îndreaptã împotriva acestuia în dosarele de despăgubiri.

„Față de modul de soluþionare al acestor dosare cu asiguratorii, putem afirma că un dosar dureaza și 4-5 ani, încercând de cele mai multe ori sã se soluționeze în faza de apel/recurs, dar, în același timp, și cu costuri reduse. Dacă în anii precedenți au fost foarte multe dosare, și cu valori mari solicitate ca despăgubiri, în prezent, pe rolul instanțelor a rămas un număr mic, datorită faptului cã au fost modernizate foarte multe străzi“, a spus jurista Citadin.

Faptul că diversele avarii s-au produs în diferite perioade de timp, iar cererile de despăgubiri sunt introduse pe rolul instanțelor la doi sau chiar trei ani de la producerea evenimentului rutier, face ca, de cele mai multe ori, să se apeleze la experți tehnici. Pe rolul instanţelor de judecată se mai află la acest moment un număr de doar 2 acţiuni la care, ori nu s-a declarat apel, ori se aşteaptă expertiza.

 

Cei de la Citadin excută lucrările de asfaltare la cererea Primăriei

 

Cum să-ţi repari maşina cu banii Primăriei

Orice posesor de asigurare RCA sau Casco poate obţine despăgubiri pentru a-şi repara autoturismul avariat în gropile din carosabil. Autorităţile publice sunt obligate să plătească aceste despăgubiri în condiţiile în care un şofer rulează cu viteză constantă, în limite legale şi în carosabilul administrat apar denivelări care îi distrug maşina. “De cele mai multe ori, Citadin nu poate fi gãsitã vinovatã de producerea unor incidente, avarierea unui autoturism poate fi datoratã ºi manierei vicioase de conducere a conducatorului auto implicat în trafic ºi care a avut  drept consecinþã avarierea autoturismului. De asemenea, de multe ori reclamanta nu a fãcut dovada  existenþei unei posibile deteriorãri din carosabil, care ar fi putut cauza producerea unui astfel de incident“, a declarat Gabriela Tabarcea invocând necesitatea demonstrãrii unei legături rezonabile de cauzalitate între starea drumului şi distrugerea maşinii.

Persoanele fizice care au asigurări RCA sau Casco pot obţine despăgubiri direct de la firmele de asigurare, urmând ca apoi acestea să-şi recupereze banii de la autoritatea locală sau Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dacă este vorba despre cele două drumuri naţionale care tranzitează Iaşul.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top