Luni, 20 11 2017
Scene de balamuc la Teatrul Luceafărul

Scene de balamuc la Teatrul Luceafărul

Teatru de prost gust în spatele uşilor de la o instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Un şofer acuză că se fură bani din bilete, directorul Holban afirmă că are probleme psihice. Afirmaţie incredibilă a lui Holban despre cel pe care l-a angajat la începutul anului: „Dau acatiste la biserică că nu a făcut vreo prostie, să fi intrat cu maşina în vreun stâlp sau altceva”. 

 

Acuze grave între un angajat de la Teatrul Luceafărul şi conducerea instituţiei. 

 

„În autobuz, 100 de copii în loc de 50”

Angajatul susţine că şefii instituţiei fac bani negri pe spatele copiilor. De cealaltă parte, directorul Ioan Holban se apără şi arată cu degetul către angajatul rebel, susţinând că acesta ar avea probleme psihice. Mai grav este că cel despre care directorul susţine că ar avea probleme psihice este unul dintre cei doi şoferi ai instituţiei, pe mâna căruia ajung copiii care vin de la şcolile şi grădiniţele din Iaşi pentru a se delecta cu personajele lor de poveste. „Copii care sunt aduşi la teatru nu primesc bilet, mulţi dintre bani mergând în buzunarele şefilor, fără să mai treacă prin contabilitate. Eu transport copiii într-un autobuz care nu este autorizat pentru acest tip de transport, iar în loc de 50 de copii, transport câteodată  şi 100”, susţine şoferul Vasile Mehedinţi. 

 

Teatrul Luceafărul: Zâzanie de zile zbuciumate

 

Maşinile stau toată ziua la RAR

Faţă de aceste acuzaţii, Ioan Holban susţine că autobuzul Guleyruz, de provenienţă turcă, la care face referire angajatul său, achiziţonat în anul 2012 cu o sumă de 175.000 euro, are toate avizele la zi. „În parcul auto am un autobuz mai nou şi unul mai vechi, dar e aceeaşi firmă, aceeaşi poveste. Sunt nişte MAN-uri, nu le mai am pe alea vechi, de autobază. Din 2008 nu le mai am în curte. În anul 2006 am luat primul autobuz  şi în 2012 l-am luat pe al doilea. Au în cartea lor tehnică, care ne-a venit cu toate documentele, câte locuri pe scaun, câte în picioare. Au vreo 48 de locuri pe scaune şi câte are, atâţia copii aducem la teatru. Noi colaborăm cu RAR-ul tot timpul, iar autobuzele astea sunt autorizate pentru transport copii. Toată ziua stăm pe la RAR, la inspecţia tehnică”, a dat asigurări Ioan Holban.

Cu toate acestea, numai în primii doi ani de la achiziţia acestor autobuze, conducerea Teatrului Luceafărul a băgat peste un milion de lei în reparaţii, iar anul trecut, unul dintre autobuze a fost implicat într-un accident. 

 

Director: „Omul e sonat complet”

Cât despre afirmaţiile directorului Ioan Holban, privind sănătatea mintală a şoferului, acestea nu au putut fi probate printr-un act medical, ci doar prin câteva relatări care conturează o stare de fapt destul de alarmantă pentru siguranţa copiilor care vin la teatru cu autocarul. “Omul ăsta e un indisciplinat complet. A luat-o razna. Eu nici nu ştiu de ce i-au dat carnet. Înjură de mamă pe oricine se nimereşte, sare la bătaie. Omul nu-i acasă deloc. Examenul psihologic cred că nu l-a luat în regulă. Ăsta, efectiv, e nebun. Ieri s-a dus peste el Poliţia, că a parcat aiurea autobuzul, i-a făcut raport constatator, i-a dat amendă şi apoi agentul de poliţie a venit la mine în birou. Filmase în interiorul autobuzului, prin geam. Pe bordul maşinii şi pe jos era numai pământ. A luat o ladă de pământ şi a răsturnat pământul pe bord şi pe unde a mai apucat. Omul e sonat complet. Ei sunt obligaţi să meargă la un laborator psihologic expres pentru şoferi, acolo unde li se fac evaluări periodice, dar ăsta are o problemă majoră”, a declarat Ioan Holban.

 

„Omul nu-i acasă deloc. Examenul psihologic cred că nu l-a luat în regulă. Ăsta, efectiv, e nebun”, directorul teatrului „Luceafărul”, Ioan Holban

 

„Nu se mai urcă la volan”

Directorul a povestit cum l-a angajat din milă pe şoferul Mehedinţi, la începutul acestui an. Şoferul venea de la o firmă de transport internaţional şi avea şi o poveste credibilă în spate, că s-a săturat de drumuri şi că vrea să stea mai mult pe acasă, cu familia. „Vă daţi seama că omul ăsta, cu tulburările astea psihice, a condus maşini cu oameni care mergeau la căpşuni sau unde mergeau prin Occident. Acum e mult mai grav, că avea copii pe mână. Dau acatiste la biserică că nu a făcut vreo prostie, să fi intrat cu maşina în vreun stâlp sau altceva”, a mai spus Holban.

În concluzie, conducerea teatrului a hotărât să renunţe la serviciile şoferului-problemă. „Am făcut anchetă internă şi gata, nu se mai urcă la volan. Îi dau pedepsele alea pe care le prevede Codul Muncii, iar apoi îl dau afară. Am referate strânse şi din teatru şi de la coloană şi de la Poliţie”, a spus Holban.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top