Miercuri, 25 04 2018
Scandal în Grădinari cu „blocul Cordunenilor”

Scandal în Grădinari cu „blocul Cordunenilor”

Andrei Trocin, unul din locotenenții clanului interlop, a luat autorizație pe o casă, dar vrea să construiască un bloc. Vecinii de la turnul aflat la doar câțiva metri distanță sunt exasperați de această monstruozitate.

Scandal la granița cartierelor Ciurchi și Grădinari. Interlopul Andrei Trocin, poreclit Diavolul, ridică o construcție pe strada Moșu, nr. 1. Totodată, și-a ridicat în cap și o parte dintre locatarii blocului D7 situat la câțiva metri de șantierul său. „Face zgomot infernal, vin și Cordunenii, vorbesc tare, înjură. Pe de altă parte, am înțeles că a depășit și regimul de înălțime din autorizație”, a declarat o vecină care, de teama represaliilor, a preferat să-și păstreze anonimatul.

 

Pregătit de extindere

Trocin are în autorizația de construire eliberată în septembrie 2016 doar două niveluri, S+P, adică subsol și parter, dar la fața locului sunt deja două niveluri deasupra pamântului. „Mustățile” din fier beton și conductele prelungite în sus sugerează că această construcție va mai avea măcar o mansardă. În plus, mare parte din terenul lui Trocin, adică 557 mp din cei 939, sunt concesionați de la Primărie, din 2015. Acum, șantierul pare să fi intrat în conservare, din cauza timpului rece.



Istoricul imobiliar al lui Trocin
Trocin și soția sa, Raluca Ioana Ibănescu, au cumpărat câteva sute de metri pătrați de teren pe strada Moșu în februarie 2013. În vara aceluiași an, au obținut de la Primăria Iași o autorizație de construire pentru o locuință. În primăvara anului 2015, au cerut de la Primărie concesionarea a două parcele învecinate cu proprietatea lor în suprafață de 287 mp, respectiv 270 mp.

Au obținut concesiunile, cele două contracte fiind semnate în august același an. „A fost licitație, prețul este destul de mare, aproape 1.000 de euro/an”, spune investitorul.

Toate au mers șnur, Trocin concesionând cu lejeritate acest teren. Ulterior, au solicitat PUZ ca să-și modifice proiectul de casă, luând în calcul și terenul concesionat. În aprilie 2016, consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal, iar în septembrie anul trecut, Primăria a eliberat autorizația de construire.

Parametri au fost depășiți
Potrivit actului emis de Primărie în 2016, Trocin are autorizație pentru construirea unei locuințe unifamilială. Suprafața de teren disponibilă este de 939 metri pătrați (proprietate + concesiune), iar ca parametri construcția ar trebui să aibă un regim de înălțime S+P, înălțimea maximă de 3,90 metri. Dar, acum, la fața locului, clădirea lui Trocin are deja două niveluri deasupra pământului. Iar fierul beton și conductele prelungite deasupra celor două niveluri existente sugerează că se va mai ridica ceva, nu va fi pus doar acoperișul. „Din ce îmi descrieți, terenul este pregătit pentru încă un nivel, măcar o mansardă”, a declarat un specialist în construcții contactat de REPORTER DE IAȘI.

Arhitectul Marian Jan Chirița a lucrat la proiectul lui Trocin, însă susține că nu mai știe care este stadiul. „Știu că Andrei Trocin și soția sa au avut o autorizație în 2013, apoi au modificat-o în 2016, dar nu știu ce-au construit efectiv”, a declarat arhitectul Chirița.

Urlete și înjurături

La o aruncătură de băț de șantier, despărțiți de o stradă îngustă, se află blocul D7, un imobil cu 8 etaje. O parte dintre locatari sunt deranjați de zgomotul făcut de utilaje, dar și de aparițiile Cordunenilor. „La început, au fost liniștiți, de treabă. Cu timpul, au devenit gălăgioși, grosolani, înjură, urlă. Deși deocamdată nu ne afectează, sunt vecini care susțin că a fost depășită și înălțimea. Nu știm cât de înalt se va construi, nu e niciun panou de informare asupra detaliilor construcției”, a afirmat un locatar al blocului D7 sub rezerva anonimatului.

Până la închiderea ediției, reprezentanții Primăriei Iași nu au oferit niciun punct de vedere oficial pentru acest caz. Andrei Trocin a spus că „lumea e rea” și că el este investitor de bună credință: „Dacă făceam vreo porcărie acolo, nu mă întindeam atâta cu construcția, că am avut toți vecinii pe cap. Nici nu știu dacă o să mai fac ceva că sunt plin de datorii”.

 

Locuință individuală cât un bloc

Întrebat dacă aceasta va fi o locuință individuală, conform autorizației, Trocin a susținut că da, deși construcția aduce mai mult cu un bloc. „Sunt două niveluri, cum scrie în autorizație. Dacă o să vină PUG-ul nou și o să-mi permită, poate o să mai fac un etaj”, a explicat el de ce a lăsat la vedere „mustățile” din fierbeton.

În final spune că „amprenta la sol a fost respectată, totul este legal”, găselnița fiind includerea versantului în suprafața terenului disponibil. Concesionând versanții Primăriei, pe care oricum nu se putea construi, Andrei Trocin a putut ocupa 70% din terenul plat, care îi aparținea dinainte.

 

Trocin, împușcat de Băcăuanu
Pe 9 februarie 2008, Andrei Trocin a fost implicat într-un scandal cu un alt interlop, Cătălin Costea, fost Băcăuanu. Evenimentul a avut loc în clubul Motor din campusul Tudor Vladimirescu. Între cei doi exista un conflict mai vechi. Lucrurile au degenerat, iar Băcăuanu l-a împușcat în mână pe Trocin. Cazul a fost și în atenția procurorilor ieșeni. Ulterior, Andrei Trocin a activat în jurul membrilor clanului Corduneanu.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Clipul zilei

Go to top