fbpx
 
Ministrul Transporturilor: Proiectele privind construcţia autostrăzilor Iaşi – Târgu Mureş şi Bacău – Braşov nu sunt în concurenţă

Ministrul Transporturilor: Proiectele privind construcţia autostrăzilor Iaşi – Târgu Mureş şi Bacău – Braşov nu sunt în concurenţă


Ministrul transporturilor, Lucian Şova, a vorbit astăzi, la Bacău, despre auditul Curţii de Conturi privind modul în care au fost finanţate şi modernizate proiecte de infrastructură rutieră.

Lucian Şova a declarat, în exclusivitate pentru RRA, că este nevoie de maximă determinare, pentru a evita riscul de a pierde bani de la Uniunea Europeană.

Lucian Şova: Constatăm la această dată că auditul Curţii de Conturi, care reprezintă interesele Uniunii Europene cu privire la modul în care au fost finanţate şi finalizate proiecte de infrastructură rutieră, ne atrage atenţia că există unele disfuncţionalităţi la nivelul unor obiective, cum ar fi, de exemplu, centura Constanţei la profil de autostradă, şi nu numai, care încă nu au îndeplinit toate condiţionalităţile. Manifestăm maximă atenţie, dar trebuie şi maximă determinare să încheim aceste subiecte pentru a nu risca corecţii semnificative din partea Comisiei Europene.

Ministrul transporturilor s-a referit şi la polemica dusă de parlamentari din mai multe judeţe din Moldova, vizând cele două variante de autostradă care ar urma să lege vestul ţării de est: Târgu Mureş – Iaşi sau Braşov – Bacău – Iaşi.

Lucian Şova: Sunt două proiecte care nu sunt în concurenţă. Fiecare dintre ele va merge pe exerciţiul financiar corespunzător, având în vedere că finanţarea pentru autostrada Braşov – Bacău şi mai departe este prevăzută pentru exerciţiul financiar începând din 2020, spre deosebire de autostrada Iaşi – Târgu Mureş, care este finanţabilă din acest exerciţiu financiar. Se desfăşoară activităţi pe fiecare dintre ele, însă am credinţa că la sfârşit proiectul cel mai viabil va fi primul care va fi gata şi acela va oferi o posibilitate pentru cetăţenii provinciei Moldova să treacă mai repede munţii şi să călătorească până în Europa.

Ministrul Şova consideră că antreprenorii cu capital românesc, care participă la construcţia de autostrăzi, dovedesc o mai mare seriozitate decât firmele străine. (Rador/ FOTO napocanews.ro)


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30