Joi, 19 07 2018
Închisoare pentru o mamă care nu a plătit pensia alimentară

Închisoare pentru o mamă care nu a plătit pensia alimentară

Sentința a luat prins surprindere lumea justiției, femeia condamnată trăind de pe-o zi pe alta. Şi-a abandonat copiii şi acum riscă să ajungă după gratii. O mamă din judeţul Iaşi a primit o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare cu executare, după ce nu a plătit pensia alimentară de 409 lei/lunar. Femeia condamnată pentru abandon de familie a contestat decizia.

 

Timp de peste trei ani, Adriana Ilade din Paşcani nu a plătit niciun leu pensie alimentară copiilor ei. Cele două fete şi un băiat, rămaşi în grija tatălui în comuna Cotnari, trebuiau să primească lunar de la cea care le-a dat viaţă câte 136,50 de lei fiecare. Asta stabilise Judecătoria Hârlău, în martie 2015, când a pronunţat şi divorţul între Adriana Ilade şi fostul său soţ, la solicitarea acestuia din urmă.

Cum femeia cu care a fost căsătorit 12 ani nu s-a achitat de obligaţii, tatăl copiilor a depus o plângere împotriva acesteia, în august 2015, la Postul de Poliţie din Cotnari.

 

A susţinut că nu are bani

Audiată de oamenii legii, în 2016, femeia a susţinut că a muncit doar câteva luni, la un producător de mobilă, şi nu a reuşit să plătească pensie alimentară din cauza lipsei banilor. Ulterior, aceasta nu s-a mai prezentat în faţa anchetatorilor, deşi a fost citată în repetate rânduri, inclusiv cu mandat de aducere.

În cele din urmă, în aprilie anul trecut, Adriana Ilade a fost trimisă în judecată de Parchetul Judecătoriei Hârlău pentru abandon de familie. „Probatoriul administrat în cauză face dovada evidentă a relei-credinţe a inculpatei, aceasta neîndeplinindu-şi obligaţia de plată a pensiei de întreţinere către copiii săi, deşi figurează cu contract de muncă valabil (în ianuarie 2017- n.r.) şi a înregistrat venituri de-a lungul timpului”, se arăta în rechizitoriu.

Nici în faţa instanţă femeia nu s-a prezentat, aceasta fiind citată atât la adresa din Paşcani unde figura cu domiciliul, cât şi cu mandate de aducere sau prin publicitate.

 

Ilade mai are o şansă de a îndrepta lucrurile

 

Condamnată cu executare

După administrarea probelor, Judecătoria Hârlău a condamnat-o, în ianuarie 2018, pe Adriana Ilade, care nu mai avea antecedente penale, la un an şi două luni de închisoare cu executare. „Raportat la toate împrejurările infracţiunii şi periculozitatea inculpatei, numai în acest mod, observă instanţa, rolul coercitiv şi educativ al sancţiunii aplicate va fi atins, pedeapsa cu închisoarea aplicată şi executată în regim penitenciar având, în acelaşi timp, şi un puternic rol preventiv în privinţa acestui gen de fapte antisociale din partea condamnaţilor”, se arată în motivarea sentinţei Judecătoriei Hârlău.

Judecătorul mai menţionează însă că, în situaţia în care femeia va plăti pensia alimentară pentru cei trei copii până la data rămânerii definitive a sentinţei, va putea beneficia de amânarea aplicării pedepsei sau de suspendarea executarii acesteia.

 

„În plus, modalitatea de comitere a faptei, relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatei, raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidenţiază, de asemenea, faptul că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfăşurare a relaţiilor sociale ocrotite de legea penală”.

Fragment din motivarea sentinţei Judecătoriei Hârlău

 

A depus apel

Sentinţa i-a luat prin surprindere până şi pe avocaţii din oficiu care i-au reprezentant în instanţă pe cei trei copii. „În opinia mea, pedeapsa este cam aspră. Interesul părţilor vătămate nu este ca inculpata să stea în închisoare pentru că altfel nu o să poată plăti nici restanţa datorată pentru pensia alimentară şi nici de acum înainte”, a precizat avocatul Ioan Bodea, care i-a reprezentat pe minori.

Adriana Ilade a atacat decizia la instanţa superioară, iar primul termen al procesului va fi pe 19 martie la Curtea de Apel Iaşi.

Femeia nu a oferit un punct de vedere până la închiderea ediţiei, iar Ştefan Plăcintă, avocatul din oficiu care a reprezentat-o pe inculpată, nu a putut fi contactat.

 

Plecarea la muncă a părinţilor, dramă la scară naţională în România

 

O ieşeancă plecată la muncă în Italia, condamnată la închisoare

O altă mamă a fost condamnată de Judecătoria Paşcani, în iunie 2016, la un an şi trei luni de închisoare cu executare pentru abandon de familie. Florentina Miharcea a fost acuzată de procurori că şi-a părăsit cele două fiice minore, nu s-a mai interesat de soarta acestora şi nu a contribuit la creşterea şi îngrijirea lor. Femeia ar fi plecat din 2009 la muncă în Italia şi a lăsat una dintre copile în grija părinţilor ei, iar cealaltă în grija concubinului, ambele locuind în condiţii precare. Cele două fete, acum în vârstă de 12, respectiv 11 ani, se află din 2013 în grija unor asistenţi maternali, iar de atunci nimeni din familie nu s-a mai interesat de ele.

Miharcea a fost audiată o singură dată de anchetatori, când le-a spus că i-ar fi trimis tatălui său 500 de euro pentru una dintre fetiţe, fără a aduce însă dovezi. Aceasta a precizat că nu a fost de acord ca în certificatul de naştere al minorelor să fie trecut concubinul său, iar unul dintre documente l-a rupt. Femeia nu s-a mai prezentat nici ulterior în faţa instanţei.

Curtea de Apel Iaşi a dispus rejudecarea dosarului, după ce instanţa de fond nu s-a pronunţat pentru alte două fapte de care era acuzată inculpata. Procesul va fi reluat pe 16 martie, la Judecătoria Paşcani.

Citeste si...
Nota
(4 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top