Marti, 20 11 2018
Medicii manageri din spitalele ieșene: cu un ochi la făină și cu altul la slănină

Medicii manageri din spitalele ieșene: cu un ochi la făină și cu altul la slănină

Grigorescu (Pneumo), Eva (Neuro), Tinică (Cardio) și Glod (CFR) – chirurgi și administratori. O dezbatere fără sfârşit din domeniul medical: dacă managerul să fie economist/jurist sau doctor. Este corect ca, în timpul programului de manager, un medic să opereze, pentru fiecare dintre cele două ocupaţii având retribuţii diferite? Tehnocraţii lui Cioloş au spus că nu şi au vrut să interzică aşa ceva, dar „Sistemul” s-a opus şi situaţia a revenit cum a fost. Managerul-doctor Grigorescu de la Pneumo se apără: „Eu chiar ştiu cum se mănâncă borşul şi ce gust trebuie să aibă!”

 

Administraţie, operaţii şi gărzi. Asta fac mare parte dintre doctorii ieşeni care sunt şi directori de spital. Drept urmare, câştigă într-o lună mai mult decât salariul pe un an al majorităţii angajaţilor şi, totuşi, nici aşa nu-i bine.

Cristina Grigorescu, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, a semnat, împreună cu mai mulţi medici şefi de spital din ţară, nişte amendamente prin care au solicitat majorarea salariilor. Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, s-a conformat şi a anunţat că va rezolva situaţia. Astfel, un manager de spital va avea cu 10% mai mult decât directorul medical, iar acesta va avea cu 7,5% mai mult decât un medic primar.

Salariu de peste 16.500 lei

Cristina Grigorescu a ajuns manager interimar la Pneumo la 1 iunie 2017, după ce fostul manager, Dumitru Filipeanu, a fost înlăturat de preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa. De la 1 noiembrie, fosta şefă a secţiei clinice II de Chirurgie Toracică din spital este manager după ce a luat, în calitate de unic candidat, concursul pentru acest post.

În calitate de manager, Grigorescu are un salariu de 6.500 lei brut. La această sumă se adaugă sporurile, de aproximativ 12.000 lei, şi gărzile de aproximativ 10.000 lei. Rezultă un venit brut de 28.500 lei, adică unul net de aproximativ 16.600 lei.

Comparativ cu venitul pe care l-ar fi luat în calitate de şef de clinică, cel de manager este mai mic cu aproximativ 4.000 de lei. Astfel, şeful de clinică are un salariu brut de 13.338 lei plus sporuri de aproximativ 12.000 lei plus gărzi de aproximativ 10.000 lei, rezultând un venit brut de peste 35.000 lei, adică un net de 20.600 lei.

„Da, m-am plâns de faptul că în calitate de manager am un salariu mai mic decât aş fi avut ca şef de clinică. Am trimis amendamente şi la Finanţe şi la Muncă şi la Sănătate. Până pe 15 aprilie, când se va da salariul pe luna martie, au timp să facă modificările legale. Am spus foarte clar că îmi dau demisia dacă nu se fac aceste modificări legale“, menţionează Grigorescu.

 

Managerul Grigorescu dă raportul preşedintelui Consiliului Judeţean, Maricel Popa

 

„Medic şi manager 24 de ore din 24“

În noiembrie 2016, prim-ministrul Dacian Cioloş a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă prin care managerul de spital nu mai are dreptul să exercite meseria de medic în timpul programului de opt ore.

Cristina Grigorescu susţine că face operaţii, dar că nu încalcă legea deoarece ar fi fost scos din lege paragraful care îi interzicea acest lucru. „Spitalul de Pneumoftiziolgoie are sub 400 de paturi, aşa că am voie să operez. Dacă îmi prelungesc programul de lucru, pot opera în intervalul 8.00-16.00. Oricum, când stau, în calitate de manager, până la ora 22.00 sau când vin sâmbăta şi duminica, orele acelea cine le pontează?! Eu sunt medic şi manager 24 de ore din 24! Dacă se vrea să fiu conţopist de program, pot sta program normal, dar nu cred că e corect aşa. Eu am operat şi o să operez, dacă vrea să-mi ia cineva capul, nu are decât să o facă!“, spune Cristina Grigorescu.

 

Gărzi suprapuse cu orarul de şef

Şefa de la Pneumo consideră că este normală şi suprapunerea orelor de program ca manager cu orele de gardă făcute ca medic. „Da, într-adevăr, sunt zile când gărzile încep la ora 14.00 şi programul de manager este până la ora 16.00. Dar programul meu este flexibil. Nu văd care este problema atâta timp cât stau mai multe ore peste programul managerului. În plus, dacă sunt alături de ceilalţi colegi, cred că ştiu mai bine ce fac şi ce să le cer. Una e să te tragă de mânecă un coleg şi alta un economist. Eu chiar ştiu cum se mănâncă borşul şi ce gust trebuie să aibă!“, precizează Grigorescu.

 

„Au crescut salariile, dar actul medical nu s-a îmbunătăţit“

Deşi este medic, Cristina Grigorescu spune că majorările salariale din domeniul sănătăţii nu au atras şi o creştere a actului medical. „Acum un an şi ceva au crescut salariile la medici şi la asistente, dar actul medical nu s-a îmbunătăţit. Cât ar trebui să fie salariul pentru a motiva un om să muncească?! Cred că s-a ajuns deja la nivelul maxim, dar asta nu se reflectă în calitatea actului medical! Sunt spitale unde medicii au o operaţie pe lună. Vin cu mâinile în buzunar şi pleacă tot aşa“, menţionează Grigorescu.

Şefa de la Pneumo susţine că banii băgaţi în majorările salariale ar fi trebuit folosiţi pentru construirea de spitale: „Noi am ridicat căruţa la rang de Porsche Cayenne, dar mergem tot pe macadam! Preferam să am autostradă şi să merg cu căruţa sau cu o Dacie. Să am spitale noi, cu dotări moderne şi consumabilele necesare. Să pot merge în străinătate şi să mă pot lăuda că pot face aceleaşi lucruri ca afară, dar pe un salariu de zece ori mai mic. Aşa, avem aceleaşi salarii, dar nu putem face ce fac ei. Operăm ca în secolul XIX!“

 

Dublă poziţie: între cifre şi stetoscop

 

Încă trei şefi multifuncţionali

În situaţia managerului de la Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie se află şi alţi şefi de spitale din Iaşi. Lider la numărul de operaţii făcute într-o lună este Grigore Tinică, managerul Institului de Boli Cardiovasculare. „Sunt zile în care domnul doctor intră în operaţie dimineaţă şi termină de-abia seara“, spun surse din cadrul Institutului. Tinică este unul dintre cei mai buni chirurgi din România, fiind primul care a efectuat o operaţie pe cord cu laser.

La Spitalul de Neurochirurgie, managerul Lucian Eva face operaţii. Neurochirurgul nu intră la fel de des în operaţii ca Tinică, însă şi acesta operează în timpul programului de manager.

O situaţie similară este şi la Spitalul Căi Ferate, unde managerul Mihai Glod operează în timpului programului de manager.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top