fbpx
 
O evacuare în stil fascist: Primăria obligă o femeie să renunțe la proprietate

O evacuare în stil fascist: Primăria obligă o femeie să renunțe la proprietate


Au evacuat proprietarii și i-au lăsat pe samavolnici. Pentru demolarea M2 nu există nici măcar o Hotărâre CL. Paradox într-o „clădire-fantomă” aflată într-o stare deplorabilă. Municipalitatea a dat afară o femeie care deţinea acolo o locuință în proprietate, zidind calea de acces, în timp ce zeci de familii care stau samavolnic sunt lăsate în continuare în blocul M2. 

 

Primăria Iaşi ia în calcul demolarea blocului „fantomă“ M2 de mai mult timp, dar deocamdată nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Dacă persoanele care stau acolo fără forme legale nu sunt deranjate de autorităţi, în schimb persoanele care au act de proprietate sunt evacuate.

Plecată din localitate

O femeie din Suceava acuză Primăria Iaşi că a fost evacuată şi obligată să semneze că renunţă la camera deţinută în blocul M2, primind în schimb o cameră cu chirie într-un bloc situat în Tudor Vladimirescu. Eugenia Pieptu susţine că a fost evacuată, iar intrarea la etajul unde locuia a fost zidită.

„Eram acasă, la Suceava, la mama, care era bolnavă şi am fost anunţată de cineva din bloc că evacuează camera deţinută de mine în blocul M2 şi că îmi dă toate hainele afară. Aceasta fără să primesc vreo înştiinţare oficială în prealabil“, îşi începe povestea femeia.

Venită de urgenţă la Iaşi, femeia a constatat că uşa de la intrarea în cameră fusese spartă şi toate hainele date afară. „La etajul I, unde era camera mea, au zidit accesul. Lucrurile mele au ajuns la etajul III, la o persoană care locuieşte în continuare în blocul M2. Timp de atâţia ani nu mi-au spart camera hoţii, în schimb au făcut-o aşa zisele autorităţi!“, explică Eugenia Pieptu.

 

Faimosul bloc M2 are în interior pereţi zidiţi care să împiedice accesul foştilor locatari

 

Cei care stau abuziv au rămas

Femeia acuză faptul că au fost evacuate doar persoanele care aveau act de proprietate şi care nu au făcut scandal. „Ne-au spus că vor fi evacuaţi toţi pentru că blocul prezintă risc seismic şi că va fi demolat. Până la urmă, am fost evacuată doar eu şi cu încă o persoană, care, la fel ca mine, avea act de proprietate pe cameră. Cei care stau abuziv acolo au rămas în continuare în bloc. Ei au făcut scandal şi nu au fost evacuaţi. Noi, care aveam drept de proprietate, am fost daţi afară“, se plânge Eugenia Pieptu.

Nemulţumită de situaţia în care a ajuns, femeia a mers la Poliţie să facă plângere, însă de acolo i s-a transmis că nu poate fi ajutată. „Cei de la Poliţie mi-au zis că nu-i interesează. Că s-a anunţat de mult că vom fi evacuaţi şi că ei nu au ce să facă“, precizează suceveanca.

Văzând că nu primeşte niciun ajutor, femeia a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi la Ministerul de Interne.

I s-a promis o altă cameră

În schimbul camerei avute în blocul M2, femeii i s-a promis o cameră într-un bloc din Tudor Vladimirescu. „Ne-am judecat cu Primăria Iaşi timp de câţiva ani şi instanţa a decis ca, în cazul în care se va demola blocul, să ni se dea altă locuinţă, în alt bloc. Cei de la Primărie mi-au promis că îmi vor acorda o locuinţă de necesitate într-un bloc din Tudor Vladimirescu, fostul cămin al Spitalului «Sf. Spiridon». Am fost şi mi s-a arătat o cameră în acel bloc“, menţionează Eugenia Pieptu.

Pentru acea cameră, femeia susţine că i s-a transmis că trebuie să plătească o chirie lunară de 100 lei. „Eu stau în Iaşi din ’68 şi am dat pe acea cameră 24.000 lei, în noiembrie 2007. Am act de proprietate pe acea cameră, împreună cu o mătuşă. Acolo am locuit până în 2015 şi am adus mai multe îmbunătăţiri. Am pus uşă metalică, geamuri. Cine îmi dă mie banii aceia înapoi?! După ce s-a îmbolnăvit mama, m-am dus la Suceava, dar vin periodic în Iaşi“, spune femeia.

 

La etajul 3 se locuieşte în continuare

 

Un alt bloc de pripas

Căminul unde i s-a promis o cameră femeii a intrat în patrimoniul Primăriei Iaşi vara trecută, când a fost preluat din administrarea Spitalului „Sf. Spiridon“ Iaşi. În acest cămin, în care o parte dintre chiriaşi sunt cadre medicale, sunt utilizabile 79 de camere. La începutul anului trecut, în cămin locuiau aproximativ 30 de familii, multe dintre acestea angajaţi la spital.

Primăria a racordat individual fiecare cameră la curent electric şi s-au montat apometre.

Iniţial, în 1979, clădirea a fost construită pentru angajaţii de la Direcţia de Sănătate Publică, după care a fost trecută în administrarea spitalului. Blocul arată în continuare rău, reţeaua electrică fiind veche, iar mulţi locatari s-au plâns că nu au iarna căldură.

Pusă să semneze că renunţă la despăgubire

Femeia susţine că a fost obligată de un angajat de la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) Iaşi să meargă la notar şi să semneze că nu mai are nicio pretenţie asupra camerei deţinute în blocul M2. „Vecina care a fost evacuată a semnat că nu are vreo pretenţie financiară, dar eu nu pot să renunţ chiar aşa la 24.000 lei. Sunt bani munciţi de mine, plus că eu sunt coproprietară cu mătuşa mea. Cum să merg la notar să renunţ la un bun al meu în schimbul unei locuinţe de necesitate, care nu este a mea şi pentru care să plătesc chirie?!“, se întreabă Eugenia Pieptu.

 

„Acolo am locuit până în 2015 şi am adus mai multe îmbunătăţiri. Am pus uşă metalică, geamuri. Cine îmi dă mie banii aceia înapoi?!”, Eugenia Pieptu, fost locatar bloc M2

 

Executor: „Se vor face evaluări“

Bogdan Tufeanu, executorul judecătoresc care s-a ocupat de evacuarea femeii a declarat că procedura s-a făcut conform legii şi că toate persoanele date afară vor fi despăgubite după ce se va face o evaluare.

„Eu am înştiinţat-o personal pe doamna Pieptu privind evacuarea. Dumneai are o sentinţă judecătorească prin care este obligată să părăsească acea cameră. Bunurile au fost lăsate la administrator şi nu a reclamat că i-ar lipsi ceva. Eu doar am pus în aplicare hotărârea de evacuare. Din câte ştiu, se va face o expertiză la imobil şi fiecare va fi despăgubit cu suma hotărâtă de expert“, a menţionat Bogdan Tufeanu.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31